Prăpăd în Canada: „Pârjolul va dura săptămâni și săptămâni”

Autoritățile canadiene sunt neputincioase în fața dezastrului care a lovit provincia Alberta și care se extinde vertiginos: singura speranță este ploaia.

Giganticul incendiu, izbucnit duminica trecută, care a provocat evacuarea a peste o sută de mii de oameni în provincia canadiană Alberta, continuă să se întețească și să se întindă din cauza temperaturilor ridicate și a secetei. Suprafața distrusă depășea sâmbătă seara 200.000 de hectare (de zece ori suprafața Bucureștiului). Iar perspectivele sunt sumbre. Șeful serviciului de pompieri al regiunii, Chad Morrison, avertiza: „Va mai dura săptămâni și săptămâni înainte de a putea stinge aceste focuri”.

Zeci de focare continuă să facă ravagii în pădurile din Alberta, dintre care multe sunt scăpate de sub control. Și aceasta, în ciuda forțelor uriașe desfășurate de autorități: 1200 de pompieri, 110 elicoptere, 27 de avioane anti-incendiu, 295 de buldozere și alte asemenea utilaje.

Mai mult, potrivit prognozelor, în următoarele zile, suprafața cuprinsă de pârjol se va dubla, extinzându- se și în regiunea vecină, Saskatchewan.

Exod din calea focului

Chad Morrison și-a recunoscut neputința: „Acum, avem absolută nevoie de o ploaie. Și chiar dacă o vom avea, tot vor rămâne multe focare și vom avea mult de furcă”.

Circa 88.000 de oameni au fost evacuați doar din orașul petrolier Fort McMurray. Aproximativ 25.000 dintre ei, care se refugiaseră în nordul localității, au fost nevoiți să se întoarcă spre sud și au fost evacuați cu ajutorul convoaielor terestre și al unui pod aerian. Mii de vehicule particulare, escortate de echipaje cu polițiști cu măști de gaze, traversează perdelele de fum și se îndreaptă zilnic spre sud, mai ales către capitala provinciei, Edmonton, au anunțat oficialitățile canadiene. Însă există oricând riscul ca focul să întrerupă traficul pe autostradă.

​La mijlocul săptămânii trecute, două tinere șiau pierdut viața într-un accident de mașină, în timp ce fugeau de focul care cuprinsese Fort McMurray.

Zeci de companii petroliere au fost nevoite să întrerupă extracția de țiței din nisipurile bituminoase, paguba fiind de un milion de barili pe zi, adică jumătate din întreaga producție a Canadei.

Apocalipsa de la Fort McMurray

Pagubele totale sunt greu de estimat în acest moment, mai ales că evenimentele sunt în derulare. Totuși, un bilanț provizoriu vorbește de circa 1600 de locuințe distruse. Costul asigurărilor acestora ar depăși 9 milioane de dolari canadieni (6 milioane de euro).

Cel mai afectat este Fort McMurray, unde cartiere întregi au fost transformate în scrum, însă majoritatea evacuaților nu știu ce s-a întâmplat cu locuințele lor. Foarte mulți au fost nevoiți să plece în grabă, luând doar strictul necesar. Alții nu au avut încotro și și-au abandonat animalele domestice și de companie.