Preşedintele rus Vladimir Putin a fost de acord să îşi folosească influenţa asupra insurgenţilor proruşi pentru a-i convinge să ajute la investigaţia privind prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, cu 298 de pasageri la bord, la 17 iulie, lângă Doneţk, informează sâmbătă DPA.
Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a subliniat zilele trecute că pentru încheierea anchetei privind prăbuşirea cursei MH17 sunt necesare fragmente ale rachetei de tip Buk care ar fi provocat catastrofa aviatică din estul Ucrainei, relatează agenţia Ukrinform, în pagina electronică.
Nu joacă niciun rol
Potrivit SBU, autorităţile ucrainene trebuie să desfăşoare operaţiunile de căutare suplimentare la locul avionului malaysian, pentru a găsi fragmente ale rachetei care a provocat accidentul. "Avem nevoie de reprezentanţi OSCE pentru a investiga crimele împotriva umanităţii din estul Ucrainei. Ei vor efectua în continuare expertize internaţionale, pentru a finaliza ancheta privind prăbuşirea zborului MH17", a declarat şeful SBU, Valentin Nalivaicenko. "La rândul lor, anchetatorii ucraineni şi partea olandeză trebuie să se deplaseze la locul accidentului, pentru a găsi fragmente ale rachetei de tip Buk", a adăugat el. Potrivit lui Nalivaicenko "doar după găsirea acestor fragmente, vom putea anunţa cine este responsabil de producerea accidentului, fiind vorba de Rusia".
Avionul companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit la 17 iulie în estul Ucrainei, într-o zonă în care aveau loc confruntări violente între forţele ucrainene şi insurgenţii proruşi. Prăbuşirea avionului s-a soldat cu 298 de victime, dintre care 193 de olandezi. Ucraina şi Occidentul i-au acuzat pe separatiştii proruşi că au doborât avionul cu o rachetă de tip sol-aer, furnizată de Rusia. Moscova şi rebelii au negat acuzaţia, acuzând în schimb Guvernul ucrainean de atac. Potrivit presei occidentale, Rusia nu joacă niciun rol în investigaţia penală, care a fost perturbată de confruntări armate continue în apropiere de locul prăbuşirii.