Poveștile uitate ale navelor eșuate pe litoralul românesc. Zeci de marinari au murit

Poveștile uitate ale navelor eșuate pe litoralul românesc. Zeci de marinari au murit

În decursul timpului, în apropierea coastelor românești a Mării Negre  au fost înregistrate mai multe naufragii în urma cărora și-au pierdut viața zeci de marinari.

Ultimul eveniment de mare amploare s-a petrecut pe data de 24 noiembrie 2019, când o navă care transporta aproximativ 14.600 de oi, s-a răsturnat în portul Midia. Cauza a fost supraîncărcarea vaporului, peste tonajul maxim admis.

„Nava fiind foarte tare înclinată, deși am luat în calcul reîntoarcerea navei la cheu, mașina navei nu a mai răspuns la comenzi, fiind probabil inundată cu apă. La acel moment, comandantul navei, înțelegând că nava este pierdută, a ordonat abandonarea navei și salvarea echipajului”, a declarat la momentul respectiv Ieronim Rusu, pilot maritim.

În urma acestei tragedii, autoritățile române s-au confruntat și cu o problemă de mediu, după ce peste 14.000 de oi au murit și au intrat în stare de putrefacție. După o amplă acțiune de salvare, vaporul a fost pus pe linia de plutire și adus la țărm, unde a fost supus unei ample proceduri de reparație.

Cargoul Medy a eșuat

În 2010, nava cargou Medy sub pavilion Turcia, s-a scufundat pe 1 septembrie 2010, la ora 12:51. Vasul s-a dus repede la fund, echipajul reușind să se salveze în siguranță la bordul bărcilor de salvare.

Cargoul turcesc, care avea 6.358,9 tdw, era încărcat cu 3427,4 tone de fier vechi. Concluzia anchetei efectuate de autoritățile române a dus la o incorectă echilibrare a mărfii transportate de cargoul turcesc. În prezent, locul unde s-a scufundat epava se află la patru mile maritime de țărmul românesc, și la o adâncime de 35 de metri.

Nava scufundată reprezintă un grav pericol pentru mediu, deoarece în tancurile sale se află 22 tone de motorină, iar în butoaie peste 2 300 kilograme de ulei .

În momentul în care au inspectat nava, doi scafandri au murit din cauze încă neelucidate.

S-au izbit de dig

După 1989, alte două nave, Paris, respectiv You Xiu s-au scufundat în zona digului de nord din Constanța. În ambele cazuri, anchetele au demonstrat grava neglijență a căpitanilor celor două nave. În urma acestor naufragii au murit 54 de marinari.

La momentul respectiv, 14 decembrie 1994, nava Paris a ajuns în rada portului Constanța și a solicitat intrarea în port pentru alimentarea cu combustibil. După câteva ore, căpitanul a transmis faptul că are probleme la vinciul de ancoră. Reparațiile au durat foarte mult, timp în care zona a fost lovită de o furtună puternică. Oficialii români i-au transmis căpitanului să iasă în larg pentru a ține ”drum de capă”, dar instrucțiunile transmise nu au fost respectate. Furtuna puternică a izbit nava Paris de digul de nord iar aceasta s-a scufundat.

Incidentul cu nava You Xiu a fost înregistrat în 4 ianuarie 1995, situația fiind una similară cu cea a navei Paris.

Cargoul Sadu s-a scufundat și 15 marinari au murit

În seara zilei de 2 decembrie 1988, s-a petrecut unul dintre cele mai tragice accidente petrecute vreodată în Portul Constanța.

Pe o furtună năprasnică cu valuri de 7-8 metri, cargoul „Sadu” s-a scufundat aproape de capul digului de Nord al Portului Constanța. În acea  tragedie și-au găsit moartea 15 marinari din cei 22 membri ai echipajului.

Nava plecase pe 1 decembrie 1988 din Portul Galaţi și trebuia să intre în reparații la Constanța. A doua zi după-amiază, din cauza vremii, nava și-a schimbat punctul de ancorare, la adăpostul digului de nord, dar ancora nu s-a prins bine de fundul mării şi vasul s-a apropiat periculos de dig. Echipajul a încercat salvarea navei dar curenții marini au fost însă mai puternici şi au împins nava spre dig, care s-a izbit în repetate rânduri de stabilopozi.

Evangelia, emblema Costineștiului

La 15 octombrie 1968, nava Evangelia a eșuat la circa 1,5 km de plaja nordică a stațiunii Costinești. În după amiaza acelei zile, căpitanul de pe Evangelia a transmis un mesaj de tip SOS și a comunicat că nava nu mai răspunde la comenzi. Coordonatele transmise de căpitan, plasau nava la sud de Gura Portiței. Căutările în zona respectivă nu au dat rezultatele scontate.

Ulterior echipajul grec a transmis alte coordonate, de asemenea eronate. În cele din urmă, nava a fost găsit în apropierea țărmului stâncos de la Costinești.

Ancheta a scos la iveală un fapt ciudat, și anume că echipajul a fost cel care a produs întreg dezastrul, la ordinul armatorului pentru a primi prima de asigurare.

O altă navă din Grecia eșuată la vama veche

În 1981, pe data de 19 februarie, a eșuat în apropierea țărmului de la Vama Veche o altă navă sub pavilion grecesc. Este vorba despre Akra Aktion.

Nava a eșuat pe un banc de nisip, marinarii fiind salvați de echipele de salvatori trimise în zonă. Ulterior, după 20 de ani, marfa a fost scoasă din magaziile vaporului.

Ne puteți urmări și pe Google News