Povestea începe la Jocurile Olimpice de vară din 1992 de la Barcelona. Atunci sprinterul Derek Redmond a suferit o accidentare care avea să îi aducă sfârșitul în cariera de alergător. Cu toate acestea, începutul ediție a arătat promițător pentru Derek, înregistrând timpi buni și ajungând în semifinală.
Semifinala trebuia să fie o cursă glorioasă pentru Derek. Din nefericire la jumătatea cursei, acesta se prăbușise din cauza unuei rupturi de tendon. Cu toate acestea, Derek a oferit un exemplu pur de determinare și perseverență, și, astfel, cursa pe care i-o dedicase tatălui său ajunsese să o termine împreună cu acesta.
Povestea lui Derek Redmond
Derek Redmond era sprinter pentru Marea Britanie și încerca să treacă peste accidentările care îl chinuiau. Suferise cinci operații, inclusiv una la tendonul lui Ahile, cu mai puțin de patru luni înainte de Jocuri. Visurile sale olimpice fuseseră spulberate cu patru ani înainte, la Jocurile din 1988 de la Seul, când și-a rupt tendonul lui Ahile cu o oră înainte de cursă.
Derek Redmond. Sursă foto: Olympic Games Paris 2024
Urmărirea lui Redmond pentru o medalie la Barcelona în proba de 400 de metri a început bine, înregistrând cel mai bun timp în preliminarii și câștigând sferturile de finală.
În semifinale, Redmond a ieșit din blocuri și a părut puternic pe prima linie dreaptă. Dar, cu puțin timp înainte de jumătatea cursei, a acuzat dureri apucându-și partea din spate a coapsei drepte. El s-a prăbușit pe pistă în durere, în timp ce restul plutonului sprinta mai departe.
Singur pe pistă, Redmond s-a ridicat și a început să țopăie pe piciorul stâng, atent să rămână pe culoarul său și hotărât să termine cursa. Mulțimea a rămas în picioare și a aplaudat în timp ce Redmond șchiopăta încet spre linia de sosire.
Un moment care a rămas în istorie
Apoi, o figură a apărut de lângă pistă, Tatăl lui Redmond, Jim. Acesta era îmbrăcat în ținuta perfectă de tată de la începutul anilor 90. Șosete albe, adidași, pantaloni scurți largi și o șapcă Nike cu inscripția „Just Do It”.
Cu toate că oficialii încercau să-l scoată de pe pistă, Jim Redmond a alergat până la fiul său, punându-i un braț în jurul taliei. Derek s-a întors și a plâns pe umărul tatălui său. Împreună, tatăl și fiul au parcurs ultimii metri ai unei curse decisă de foarte mult timp.
Douăzeci de ani mai târziu, Jim Redmond a fost selectat să fie unul dintre purtătorii torței în timpul ștafetei la nivel național pentru Jocurile din 2012 de la Londra.
Redmond în cursa de alergare. Sursă foto: Olympic Games Paris 2024
„L-am văzut pe fiul meu având o problemă și era de datoria mea să îl ajut”, a declarat tatăl său în 2012. „De fapt, m-am dus pe pistă pentru a încerca să îl împiedic să își provoace și mai multe daune. A fost ideea lui Derek. Mi-a cerut să îl aduc înapoi pe acea bandă și i-am oferit un umăr pe care să se sprijine”. Derek Redmond și-a amintit că, la început, tatăl său a încercat să îl convingă să nu continue agonia.
Cariera lui Derek a luat sfârșit
„Îmi spunea că nu am nimic de demonstrat și că nu trebuie să fac asta, dar i-am spus că voi termina. Apoi a spus că o vom face împreună”, a declarat el în 2012. „Așa am făcut, iar eu am trecut linia de sosire șchiopătând, în lacrimi”, a mai spus Derek.
Ceea ce s-a întâmplat în acea zi a fost pur instinct, a declarat Jim Redmond pentru în 2012. „Toată lumea o face. Se întâmplă ca majoritatea oamenilor să se gândească să o facă, dar eu chiar m-am dus acolo să ajut.”
Cariera de alergător a lui Derek Redmond se încheiase din cauza accidentări. În 1988, Redmond a fost nevoit să se retragă din manșa inaugurală a concursului olimpic de 400 m cu doar două minute înainte de începerea cursei.
Până la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, el suferise cinci operații, inclusiv una la tendonul lui Ahile, cu mai puțin de patru luni înainte de începerea Jocurilor.
La Barcelona, totul părea să se aranjeze în sfârșit pentru Redmond. Alerga bine înregistrând cel mai bun timp din prima rundă, câștigând sfertul de finală. Când s-a așezat în blocuri pentru startul cursei semifinale, Redmond s-a gândit la tatăl său, Jim, și la sprijinul pe care i l-a acordat întotdeauna. Derek a luat un start bun și alerga fără probleme când, la aproximativ 150 de metri de cursă, mușchiul ischiogambier drept s-a rupt și a căzut la pământ.
Finala probei sale, cursa de 400 de metri
Când a văzut brancardierii care se îndreptau spre el, a știut că trebuie să termine cursa. Redmond a sărit în picioare și a început să înainteze șchiopătând, în ciuda durerii pe care o simțea. Tatăl său a ieșit în fugă din tribune și i s-a alăturat pe pistă. Mână în mână, cu Derek plângând, au continuat. Chiar înainte de sosire, Jim i-a dat drumul fiului său, iar Derek a terminat cursa de unul singur, în timp ce mulțimea de 65.000 de oameni îl ovaționau în picioare.
Derek Redmond și tatăl său. Sursă foto: Olympic Games Paris 2024
Alergătorul britanic Derek Redmond nu a câștigat nicio medalie olimpică și nu a stabilit niciun record mondial. De fapt, el nici măcar nu a ajuns în finala probei sale, cursa masculină de 400 de metri. Cu toate acestea, el a oferit una dintre cele mai durabile imagini din istoria olimpică.
A doua zi, Derek Redmond era puțin jenat de toată atenția care i se acorda. Cu toate acestea, cursa pe care i-o dedicase tatălui său, o terminase împreună cu tatăl său, precum și curajul și sacrificiul de care dăduse dovadă familia Redmond păreau să depășească orice medalie de glorie.
Povestea lui Derek Redmond a fost numită una dintre cele mai pure exemple de determinare și perseverență din istoria olimpică.
Derek Redmond a concurat la cel mai înalt nivel
Alergătorul britanic era favorit la o medalie în cursa de 400 m la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, dar nefericita accidentare a forțat retragerea lui. „Cineva m-a întrebat odată: „Cum ajungi să ai succes?”, spune Derek. „Iar cel mai simplu și mai relevant răspuns este să te ridici doar o dată mai mult decât ai fost doborât”, a mai spus el.
Unul dintre cei mai faimoși sportivi ai Marii Britanii, Derek Redmond este campion mondial și european la ștafetă. După ce a doborât recordul britanic de 400 m de două ori, Derek a fost declarat unul dintre cei mai buni sportivi ai țării în anii 1980 și 1990. Un membru cheie al echipei de ștafetă care a câștigat aurul la Campionatele Mondiale din 1991 de la Tokyo, a concurat la cel mai înalt nivel timp de peste un deceniu.
Pentru prima dată Derek a intrat în atenția publicului în 1985, atunci când a doborât recordul britanic de 400 m, atingând un timp de 44,82 secunde. 12 luni mai târziu, a fost selectat în echipa de ștafetă 4x400 m pentru Campionatele Europene de la Stuttgart.