POVEȘTI NEÎNCHEIATE - Festival de Film Românesc la Londra

POVEȘTI NEÎNCHEIATE - Festival de Film Românesc la Londra

Până pe 6 decembrie 2015, la Londra se desfășoară Festivalul de Film Românesc: POVEȘTI NEÎNCHEIATE. Festivalul prezintă cele mai noi şi mai captivante producţii ale efervescentei industrii de film românești.

Organizatorii Festivalului, compania britanică de management artistic Profusion International, acordă anual BURSA PROFUSION. Scopul bursei este de a promova filme bazate pe experiența din diaspora și de a încuraja dezvoltarea tinerilor care trăiesc în comunitățile din afara țării. „Festivalul de Film Românesc de la Londra prezintă în fiecare an, la un cinematograf londonez de top, o selecție a celor mai incitante şi mai premiate titluri românești. Festivalul a început modest, în urmă cu doisprezece ani, la un mic cinematograf de artă din centrul Londrei şi a crescut constant. Astăzi, festivalul atrage un public numeros, dornic să aplaude realizările româneşti. Istoria şi succesul său fac din Festivalul de Film Românesc unul dintre evenimentele culturale româneşti majore ale anului în Marea Britanie,” spune Ramona Mitrică, director al festivalului

Invitați speciali din România sunt prezenți la proiecțiile londoneze: regizorul Stere Gulea („Moromeții”), actorii Andreea Vasile („De ce eu?”) și Toma Cuzin („Aferim!”, „Comoara”), scenaristul Alexandru Baciu („Un etaj mai jos”) și producătoarea Florentina Onea („Box”). Sesiunile de întrebări şi răspunsuri de după fiecare proiecție sunt găzduite de scriitorii britanici Ian Haydn Smith și Mike Phillips.

Din programul festivalului:

3 decembrie, ora 18:30, la cinematograful Curzon Soho (99 Shaftesbury Avenue W1D 5DY) Proiecție de gală: AFERIM!, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul TOMA CUZIN (regizor Radu Jude, România/Bulgaria/Republica Cehă 2015, 105 minute). Distribuție: Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Toma Cuzin, Alexandru Dabija, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc. 4 decembrie, ora 18:10, la cinematograful Curzon Soho Premieră în Marea Britanie: DE CE EU?, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actrița ANDREEA VASILE (regizor Tudor Giurgiu, România/Bulgaria/Ungaria 2015, 130 minute). Distribuție: Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Virgil Ogășanu. 5 decembrie, ora 18:30, la cinematograful Curzon Soho Proiecție specială: UN ETAJ MAI JOS, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu scenaristul ALEXANDRU BACIU (regizor Radu Muntean, România 2015, 93 minute). Distribuție: Teodor Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec, Ionuț Bora, Tatiana Iekel, Maria Popistașu, Adrian Văncică. 6 decembrie, ora 15:30, la cinematograful Curzon Soho Proiecție specială: BOX, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu producătoarea FLORENTINA ONEA (regizor Florin Șerban, România/Ungaria 2015, 94 minute). Distribuție: Claudia Ardelean, Orlando Chirvase, Derzsi Dezso, Hilda Peter, Narcis Romulus Dobrin. 6 decembrie, ora 18:30, la cinematograful Curzon Soho Premieră în Marea Britanie: COMOARA, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul TOMA CUZIN (regizor Corneliu Porumboiu, România/Franța 2015, 89 minute). Distribuție: Toma Cuzin, Adrian Purcărescu, Cristina Toma, Nicodim Toma, Corneliu Cozmei. Festivalul a fost întotdeauna un mijloc important de a transmite un mesaj pozitiv despre România. Considerat un prilej de celebrare a culturii române, FFR este o iniţiativă non-profit, sprijintă din punct de vedere financiar de granturi şi sponsorizări.