Povestea uitată a unei prezentatoare de televiziune din Statele Unite care s-a împuşcat mortal în direct a revenit în atenţia opiniei publice în condiţiile în care două pelicule nou-nouţe se întrec în redarea cât mai convingătoare a acestui caz şocant petrecut în urmă cu 40 de ani.
Înregistrarea care surprindea sinuciderea Christine Chubbuck, jurnalistă şi prezentatoare tv în vârstă de 29 ani din Florida, care s-a împuşcat în cap pe 15 iulie 1974, în timp ce se afla în emisie, nu a mai fost văzută de zeci ani şi probabil nici nu va mai fi văzută vreodată. Familia tinerei a refuzat categoric s-o prezinte până şi celor care se documentau pentru peliculele inspirate de această dramă (Christine, cu Rebecca Hall în rolul prezentatoarei sinucigaşe, şi Kate Plays Christine, ale cărei filmări nu s-au încheiat încă şi care, potrivit The Independent, ar fi mai degrabă documentar decât film artistic).
Ambele producţii încearcă să stabilească motivele din spatele incredibilului gest al tinerei femei care a intrat bine dispusă în direct, a prezentat buletinul de ştiri şi apoi a scos o armă cu care şi-a zburat creierii, sub privirile stupefiate ale echipei sale. A fost depresie? A fost un moment de nebunie ? A vrut să intre în istorie cu o exclusivitate absolută?
Mergând pe firul evenimentelor, derulând filmul acelei zilei incredibile e posibil să fi fost din toate câte puţin.
A sosit la muncă şi le-a cerut celor de la WXLT Channel 40, post de televiziune axat mai ales pe fapt divers, să-şi înceapă emisiunea cu buletinul de ştiri (se pare că tânăra jurnalistă detesta apetitul pentru fapt divers al şefilor postului). A prezentat trei materiale de interes naţional şi un atac armat petrecut la un bar local. Christine a privit apoi fix în cameră şi a spus: “În acord cu politica Channel 40 de a vă informa despre cei care îşi crapă capetele şi îşi scot maţele, veţi fi primii privitori ai acestei exclusivităţi – sinucidere în direct”.
Potrivit Sarasota Herald-Tribune, Christine a scos dintr-o sacoşă un revolver Smith and Wesson de calibrul 38, l-a apropiat de urechea dreaptă şi a tras. Colegii din regie au chicotit crezând că este vorba de o glumă. Capul tinerei s-a prăbuşit iniţial pe birou iar apoi a căzut cu zgomot pe podea, unde o pată de sânge începea să prindă un contur sinistru sub privirile stupefiate ale martorilor oculari.
A murit la spital, exact cum preciza ştirea pe care chiar Christine o redactase anterior, la persoana a 3-a, pentru a fi citită pe post. “Ştirea”, descoperită de colegi printre hârtiile de pe biroul jurnalistei, suna astfel: “Vedeta de televiziune Christine Chubbuck, de la TV 40, s-a împuşcat în direct, în timp ce prezenta ştirile pentru emisiunea pe care tot ea o realiza. A fost transportată de urgenţă în stare critică la Spitalul Sarasota Memorial”. Nu a mai lăsat un alt bilet de adio în care să lămurească motivele care au împins-o să-şi pună capăt zilelor.
Ancheta a relevat faptul că realizatoarea tv ar fi cumpărat pistolul cu opt zile înainte de comite îngrozitorul gest iar familia a declarat că tânăra suferea de depresie şi că manifestase anterior tendinţe suicidale.
Tot membrii familiei au dezvăluit că jurnalista era virgină şi trecuse prin două poveşti de dragoste dramatice. Prima, la vârsta de 16 ani, când băiatul pe care începuse să-l îndrăgească a pierit la scurt timp într-un tragic accident rutier. Christine a suferit îngrozitor şi abia după cinci ani a acceptat o nouă întâlnire amoroasă. Era un tânăr evreu simpatic de 30 de ani, care ar fi putut s-o facă fericită, a povestit, pentru people.com, Greg, fratele lui Christine. Tatăl jurnalistei s-a opus însă acelei relaţii, spre disperarea lui Christine care nu a mai vrut să audă de un alt bărbat din acel moment.
“În 1974 erau doar câteva vedete tv locale care aveau rochii de designer de 2000 de dolari cum avea ea. Părinţii mei au cheltuit peste un milion de dolari pe tratamente şi terapii. Totul a fost însă în zadar…Era deosebit de înzestrată, talentată, dar se plângea mereu că nu e suficient de bună şi avea adesea dubii în ceea ce-o privea…Teoretic avea tot ce şi-ar fi putut dori o tânără de vârsta ei. Dar pentru ea nu a fost suficient. Ceva o nemulţumea profund. A fost un eveniment tragic”, a mai povestit fratele Greg.
Filmarea care surprinde momentul dramatic al gestului sinucigaş i-a fost predată de autorităţi mamei prezentatoarei, Peg. “Nu am aflat nici până în ziua de azi unde a pus-o. Dar ştiu sigur că nici altcineva nu ştie unde se află şi nici nu va afla vreodată”, a conchis Greg.