Comuna Bălţeşti din judeţul Prahova este formată din trei sate: Bălţeşti, Izeşti şi Podenii Vechi. În perioada comunistă, proporţia romilor ursari a crescut, ajungând să reprezinte circa 7-8% din totalul populaţiei. După 1989 numărul lor a crescut semnificativ, la recensământul din 2002 populaţia romă reprezentând 374 de persoane.

Conform informaţiilor primite de la reprezentanţii administraţiei publice, mulţi dintre romii din Izeşti s-au declarat la recensământ ca fiind români, dar proporţia romilor în localitate este de 30-40%. În satul Bălţeşti, din declaraţiile primăriei, sunt 482 de romi şi 912 români, adică proporţia ursarilor este de 34,5% din populaţia satului.

„După revoluţie s-a mărit comunitatea, au fost case noi şi numărul de locuitori a crescut faţă de vremea lui Ceauşescu. Au crescut copiii şi au făcut căsuţe. Numărul de oameni a crescut mult mai mult decât înainte de 1989”, povesteşte un lider informal rom.

Comunitatea de romi a apărut înainte de 1828, ei fiind aduşi ca robi pe moşiile boierilor. În comuna Bălţeşti există două comunităţi de romi: ursarii şi romii de Izeşti care sunt lăutari, fac cărămidă şi au serviciu. Informaţiile primite de la cei intervievaţi indică faptul că primii romi aduşi în comuna Bălţeşti sunt cei din Izeşti, unde a fost formată şi prima comunitate roma, dar şi cei din Ursărie sunt veniţi înainte de 1900, relevă un raport al Fundaţiei Soros.

„Romii chiar de boieri au fost aduşi ca să le muncească pe moşie… aşa au apărut romii în localitatea Bălţesti. Întâi au fost aceşti boieri mari şi nu aveau cine să le muncească pământul şi au adus şi români din alte sate şi romi”, povesteşte un  lider informal.

Numele comunităţii de romi din Ursărie, conform celor declarate de liderii români, vine de la tipul de populaţie romă care o compune – ursarii. Nu se cunoaşte locul de unde au fost aduşi romii din Ursărie în localitate, ei fiind romi nomazi, dar la începuturi aceştia erau din cei care de sărbătorile de iarnă practicau dansul ursului.

După dezrobire romii au rămas în localitate deoarece „este o comună bogată şi aveau de unde să îşi procure hrană”, dar şi pentru că pe unii i-au împroprietărit boierii şi îşi făcuseră deja „un rost”.

„Au venit cu ursul şi au găsit un locşor unde să se stabilească şi au rămas. De ce nu au plecat după ce au plecat boierii?... nu pleacă o familie după ce te stabileşti, chiar rău cum este... vedeţi vin inundaţii şi tot nu-ţi muţi casa pe deal. Bănuiesc că boierii i-au împroprietărit că ştiu că acuma după 1990 au primit o parte dintre ei pământul”, ne lămureşte un lider informal român.

Locuirea: Au curte mare ca să poată întoarce căruţa  

Chiar dacă la prima vedere Ursăria pare o comunitate la periferie, jumătate din ursari au case printre cele ale românilor. La periferia „cartierului” trăiesc romii cei mai săraci, deoarece cei care au avut bani şi-au cumpărat case printre românii care locuiesc aici. Localitatea Bălţeşti are gaze şi apă curentă de 60 de ani, de acestea beneficiind toate zonele, chiar şi Ursăria. Nu este o zonă izolată, de la ultima casă de romi până la şoseaua principală fiind o distanţă de aproximativ 1 km pe care o poţi străbate în zece minute maxim.

Casele romilor sunt de regulă mici, construite din lemn şi pământ. Întro gospodărie trăiesc cel puţin două familii, dar există şi case în care locuiesc chiar patru - cinci familii. Marea majoritate a caselor în exterior arată neîngrijit, unele nu au fost văruite, sunt crăpate, dar în interior sunt curate. De regulă în interior există numeroase covoare, carpete şi multă mobilă, în special paturi.

În ceea ce priveşte aparatura electrocasnică, majoritatea caselor au televizoare, aparate radio şi casetofoane.

Marea majoritate a caselor au curte mare, „ca să poată întoarce căruţa”, dar sunt neîngrijite şi nu se cultivă nimic în curte. Gardurile curţilor sunt făcute din lemn, dar nu sunt în stare foarte bună, unele fiind chiar degradate.

Majoritate caselor au garduri, mai puţin cele aflate la margine. Tâmplăria este din lemn şi este veche, romii mai săraci având în loc de geamuri din sticlă, bucăţi de celofan.

Casele romilor aflate printre cele ale românilor arată mult mai bine: sunt văruite, curţile sunt mai curate deşi tot necultivate. La unii dintre aceştia sunt anumite camere considerate „bune” în care nu locuiesc, dar primesc musafirii.

Singura casă care ar putea fi considerată “bogată” este cea a liderului rom care este construită din cărămidă şi ciment şi are camere mai

multe. „Noi am apucat din vremurile mai bune şi am făcut case. Acum nu mai putem, aveam mai mulţi bani, mergeam la ferme şi munceam şi am rezolvat. Asta este cum ar zice ceilalţi ţigani de bogaţi. Este casă cu ciment”,  se destăinuie un lider informal rom. Starea drumurilor este bună în comunitate, mai ales după ce strada a fost pietruită prin proiectul finanţat de Fundaţia Soros. Singurele străzi asfaltate din comună sunt cele care fac legătura între sate şi drumul judeţean, restul fiind pietruite.   

Deşi există acces la utilităţi (apă, gaze, electricitate) în Ursărie, romii de la periferie nu beneficiază de acestea deoarece nu şi-au achitat facturile. Mai mult au fost amendaţi deoarece s-au branşat ilegal la gaze, electricitate şi apă. Pentru aprovizionarea cu apă există şi câteva fântâni în comunitate. Nici romii care sunt branşaţi la apă nu acceptă ca ceilalţi să mai ia de la ei apă deoarece fie au montate apometre, fie ceilalţi nu au grijă şi lasă apă să îngheţe iarna sau vara o lasă să curgă fără să o oprească. Singura utilitate care nu există în comună este canalizarea.

În comunitatea din Ursărie nu există case abandonate, unii dintre romi făcându-şi case puţin mai departe, pe terenuri oferite de primărie unde nu există facilităţi. Familia = concubinaj Familiile romilor ursari sunt numeroase, fiind formate din cel puţin şase membri deoarece majoritatea au de la patru copii în sus. De regulă aceste familii numeroase trăiesc într-o cameră, maxim două, nu există băi separate şi nici bucătării separate. Într-o gospodărie obişnuită trăiesc cel puţin două familii, în cel mult trei camere. „Sunt foarte mulţi membrii într-o cameră, deci ei, bănuiesc, după camerele pe care le au şi după cât ştiu eu, o familie trăieşte într-o cameră... deci nu se pune problema de bucătărie, de o baie, de altele”, arată un lider informal român.  

Deşi din informaţiile primite rezultă că familia nucleară este modelul cel mai des întâlnit în comunitatea romi ursari, putem afirma că aceasta este o familie nucleară atipică, care seamănă cu cea extinsă: părinţii, copiii şi nepoţii trăiesc în aceeaşi gospodărie şi doar veniturile sunt gestionate separat.

Familiile monoparentale sunt rare în comunităţile de romi, deoarece nu există divorţuri, iar separările sunt temporare. Majoritatea romilor trăiesc în concubinaj (un procent de aproximativ 80%), vârsta la căsătorie a fetelor fiind între 15 şi 17 ani. Unii dintre ursari s-au căsătorit legal după revoluţie în momentul în care statul a oferit bani pentru acest lucru. Căsătoriile se fac, de obicei, între ei, dar există şi căsătorii cu romi de alt tip din alte localităţi. Cele mai rare sunt căsătoriile ursarilor cu români, existând doar două - trei familii de acest tip.

„De divorţat nu divorţează… în momentul în care se despart se împacă la loc. Adică nu mi-a convenit astăzi ceva la soţie, poate am avut un moment de nebunie, am bătut-o… a plecat… stă o săptămână la mamă, la rude, se întoarce înapoi… nu e vorba de divorţ aici că odată ce nu sunt căsătoriţi legal ce să divorţeze… se despart, se împacă... dar de obicei stau împreună”, explică un lider informal rom. Femeile nu folosesc mijloace contraceptive deoarece ursarii consideră că o casă este cu atât mai bogată cu cât ai mai mulţi copii.

Relaţiile puternice din cadrul familiei, numărul mare al membrilor unei familii care locuiesc în aceeaşi gospodărie, uniunile consensuale foarte răspândite, vârsta scăzută la căsătorie, utilizarea redusă a mijloacelor contraceptive sunt caracteristice modelului tradiţionalist al familiei. Conştientizează că au nevoie de „carte” Copiii romi din Ursărie merg la şcoală, toţi cei intervievaţi declarând că nu se face nici o diferenţă între romi şi români la şcoală. Din contră, românii au declarat că se poate spune că copiii români sunt discriminaţi deoarece învăţătoarele pierd mult timp cu elevii romi care nu îşi fac temele acasă.  

Vârsta la care încep şcoala este opt - nouă ani, iar marea majoritate a copiilor romi nu frecventează grădiniţa din acest motiv, având probleme de adaptare în clasa I. Nu există diferenţe între vârsta până la care merg la şcoală fetele şi băieţii romi, acest lucru depinzând de momentul în care se căsătoresc.

În localitate există şi o şcoală de arte şi meserii unde pot merge după terminarea celor opt clase.

„Nu se înscriu la şcoală la şase - şapte ani, ci mai târziu pentru că dau vina că sunt plecaţi în momentul 15 septembrie când începe şcoala şi vin... se înscriu mai târziu, la opt - nouă ani… majoritatea se înscriu... există mari dificultăţi pentru că ei nu frecventează grădiniţa, ei nu sunt socializaţi, ei nici nu vorbesc nici bine româneşte unii din ei la clasa întâi şi sunt diferenţe foarte mari între ei şi copiii care au frecventat grădiniţa”, povesteşte un român.  Din păcate, mulţi dintre elevii romi abandonează şcoala datorită faptului că rămân repetenţi. Există şi clase de alfabetizare şi programul „A doua şansă”, dar prezenţa romilor la aceste cursuri este extrem de redusă.  

Sunt şi două cazuri de romi care au absolvit liceul şi sunt acum înscrişi la facultate. Amândoi stau în comunitate, unul lucrând la primărie ca facilitator pe problemele romilor. Comunitatea de romi îi consideră pe aceştia doi care sunt la facultate „venetici” deoarece din punctul lor de vedere „au devenit români”. Cu toate acestea se mândresc cu ei şi îi respectă.

Marea majoritate a celor care îşi continuă studiile (numărul lor este mic deoarece majoritatea nu termină opt clase) se întorc în comunitate.

Cel mai important aspect în ce priveşte educaţia este conştientizarea faptului că au nevoie de „carte” ca să îşi poată găsi un loc de muncă. În timpul regimului comunist câştigau bani din fabricarea şi comercializarea tuciurilor şi din lucru în agricultură la ferme, acum aceste activităţi nu mai pot fi desfăşurate, veniturile au scăzut şi majoritatea părinţilor îşi trimit copiii la şcoală tocmai pentru ca aceştia să se poată angaja mai târziu. Turnători În prezent principalele surse de venit ale romilor ursari sunt ajutoarele sociale acordate în baza Legii 416 şi alocaţiile copiilor. Principala ocupaţie a ursarilor a fost cea de turnători, din analiza interviurilor reieşind că aceasta a fost ocupaţia care aducea cele mai multe venituri în comunitate. Ei prelucrează aluminiu şi fac vase din acest metal (tuciuri, ceaune), fiind recunoscuţi pentru măiestria lor.

Această meserie tradiţională a romilor ursari este transmisă de la o generaţie la alta, de regulă în gospodării lucrând şi tatăl şi fiii. Datorită lipsei materiei prime pentru fabricarea acestor vase din aluminiu, turnătoria nu mai este în momentul de faţă o sursă principală de venit. Unii dintre romi lucrează vara ca zilieri în agricultură sau la alte persoane din comună, sau ca muncitori necalificaţi la gaterul din localitate.  Pe lângă turnătorie, după revoluţie o altă ocupaţie aducătoare de venituri a fost cărăuşia cu sare, pepeni, mere. În timpul regimului comunist, romii ursari aveau ca principale ocupaţii turnătoria, munca în agricultură (plecau cu toată familia din aprilie până în noiembrie şi lucrau la ferme în Bărăgan), iar unii lucrau ca muncitori necalificaţi la fabricile din Ploieşti, Văleni şi Boldeşti-Scăieni. Acum cred că decât ajutorul social, alocaţiile. Rar mai toarnă câte un tuci… dar foarte rar că nu au materie primă. Şi atât… A mai fost o perioadă cu sarea... a fost un deal în apropiere… luau bucăţi de sare şi le măcinau şi le vindeau, dar nu mai merge nici cu sarea, deci ajutorul social şi alocaţiile. Vara plecam la sere şi veneam toamna cu bani, porumb, varză, porc, păsări. Nu aveam nevoie toată iarna să muncim. Plecam la Călăraşi, la Feteşti. Erau mulţi cu serviciu la Ploieşti. Eu am lucrat la fabrică la UZUC, lăcătuş mecanic. Nu există diferenţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte ocupaţiile, femeile lucrând alături de bărbaţi la fabricarea “tuciurilor şi a ceaunelor” şi mergând împreună cu ei să le vândă. Din informaţiile primite reiese că femeile lucrează mai mult ca bărbaţii, deoarece pe lângă ajutorul acordat bărbaţilor ele sunt cele care fac şi muncile casnice şi ajută şi copii la şcoală. Copii încep să lucreze de la nouă - zece ani deoarece ei sunt cei care îi ajută pe părinţi la treburile gospodăreşti şi sunt luaţi de aceştia când merg să vândă tuciurile. Copiii mei mă ajută toţi. Lucrează şi ei la ceaune... îl ajută pe tati, îi dă la mână şi prinde şi meserie. Apar conflicte de la băutură şi barbut Relaţiile între membrii comunităţii sunt foarte bune, mai bine de 50% având un arbore genealogic comun, care are „clanul Danca” la bază. Cu toate acestea membrii comunităţii au declarat că nu se ajută foarte mult unii pe alţii, fiecare fiind „cu gospodăria lui”, sunt împreună la „nunţi şi cumetrii” chiar dacă sunt certaţi. „Noi nu ţinem duşmănie. Suntem strânşi. Mai sunt care fac câte un abuz, se înjură. Mai sunt şi părţi rele. La nuntă, botez ne strângem chiar dacă suntem certaţi, că îmi vine şi mie rândul”, declară un lider informal rom. Autorităţile locale au afirmat că mai sunt conflicte între membrii comunităţii care apar de la „băutură, barbut”, unii dintre membrii familiei. Danca este cea care încearcă să îşi impună autoritatea prin forţă, celorlalţi fiindu-le teamă de aceştia: Familia Danca este dominantă acolo şi nu prea are nimeni curaj să spună ceva. Ei între ei mai încing câte o bătaie,  arată un reprezentat al administraţiei publice. De regulă conflictele şi le rezolvă singuri, între ei, dar sunt şi cazuri în care apelează la autorităţi, unde vin cu toată familia.  

În Ursărie există un lider de opinie, un rom numit şi „primarul ţiganilor” care deşi nu avea o autoritate mare era respectat de către ceilalţi datorită atitudinii sale împăciuitoare. În ultimul timp, datorită unor probleme pe care le-a avut în familie, nu s-a mai implicat foarte mult în problemele comunităţii şi ceilalţi nu îl mai percep ca pe un lider. Au început să capete încredere în facilitatorul rom deoarece acesta i-a ajutat să obţină venituri de la primărie.

Nu se poate vorbi de o schimbare a relaţiilor între membrii comunităţii de-a lungul vremii, doar că pe vremea comunismului erau mai multe conflicte datorate jocului de cărţi (aveau mai mulţi bani), iar poliţia intervenea pentru aplanarea acestora. „Ursarii sunt ţigani şi ne fac de ruşine”  

Relaţiile romilor cu populaţia majoritară sunt în general bune, excepţie făcând cazurile în care romii săvârşesc ilegalităţi. Conflictele principale izbucnesc de la cai, care sunt lăsaţi liberi să pască prin culturile românilor.

Autorităţile locale declarau că dacă pe vremea comunismului lângă ultimele case ale romilor erau culturi, acum abia după unu – doi kilometri mai este plantat ceva tocmai datorită faptului că porumbul este furat sau caii ursarilor distrug culturile.

Aşa cum am mai indicat deja, ursarii nu au relaţii foarte bune cu romii din Izeşti, aceştia din urmă arătându-se reticenţi în a avea contacte cu Ursăria. În opinia celor din Izeşti, ursarii sunt „ţigani şi ne fac de ruşine”. Romii din Izeşti nu vorbesc limba romani, lucrează la diverse firme particulare în Ploieşti, Boldeşti-Scăieni, Văleni, sunt foarte curaţi, nu comit infracţiuni şi din acest motiv populaţia majoritară îi respectă foarte mult şi nu îi consideră „ţigani”. Astfel, în localitate „ursarii” sunt consideraţi a fi cei mai răi dintre romi.

Există trei evenimente importante în comună, Hramul bisericii, Izvorul tămăduirii şi Sărbătoarea Recoltei, dar la acestea ursarii nu particip cu muncă, bani sau produse, ci vin doar pentru a se ospăta.  

Interacţiuni în afara localităţii

Nu se poate vorbi despre interacţiuni cu alte comunităţi de romi. Singurele relaţii cu alte comunităţi de romi sunt cele pe care le au cu rudele lor căsătorite în alte localităţi, dar se întâlnesc rar, doar la înmormântări şi nunţi. Motivul pentru care se întâlnesc rar este, după cum afirmă cei intervievaţi, lipsa veniturilor pentru a se putea deplasa la rude.

Romii din Izeşti au legături cu alte localităţi, navetismul fiind un fenomen prezent într-o măsură mare în cadrul acestei comunităţi. Mulţi dintre romii din Izeşti lucrează la firme din Ploieşti, Văleni, Boldeşti Scăieni, iar la locul de muncă au contact mai mult cu români. Copiii romilor din Izeşti merg la licee în Ploieşti sau Văleni şi chiar la facultăţi, ceea ce face ca interacţiunile lor cu alte comunităţi să fie numeroase.

Mobilitatea socială în cadrul acestei comunităţi este ridicată, iar capitalul relaţional este destul de mare. De aceea putem vorbi de existenţa unei culturi a deschiderii în cadrul comunităţii romilor din Izeşti, această comunitate având resurse de capital social de tip bridging şi capital uman.

Materialul a fost preluat din volumul "Romii. Poveşti de viaţă", realizat de Fundaţia Soros. Interviurile au fost realizate de Claudia Petrescu.

CITIŢI ŞI:

Romii căldărari din Vereşti, masă de manevră electorală