Povestea românului care deține o cramă la Viena. „Austria e o ţară relativ mică din punct de vedere al producţiei de vin dacă o comparăm cu România”
- Emma Cristescu
- 22 august 2022, 22:58
Un român deţine o cramă chiar în Viena. Dragoş Pavelescu a venit în Austria cu alte planuri, dar și-a dat seama că producția de vin este mult mai mică aici ca în România. El a povestit cum și-a început afacerea, dar și cu ce probleme s-a confruntat.
Dragoş Pavelescu este enolog la una dintre marile crame din Austria şi proprietarul unui mic producător de vin vienez, alături de soţia sa. El a studiat chimie alimentară în România şi apoi a plecat în Austria pentru a face doctoratul. Viața lui s-a schimbat radical după ce și-a deschis afacerea.
„Aveam în plan să îmi termin studiile şi să mă întorc să duc mai departe afacerile familiei”, a spus el. Tatăl său vindea drojdii, enzime şi alte produse necesare în industria vinului, dar afacerea nu a mai mers, iar Dragoș a trebuit să se descurce singur.
„Tata mi-a spus atunci să fac ce cred eu că e mai bine pentru mine. Am decis să rămân. În Austria, eu am mers să fac un doctorat în domeniul vinului, mai exact despre o tehnică franţuzească de a produce vin alb dintr-un soi austriac, Grüner Veltliner”, a mai povestit el.
Producția de vin în Austria
Românul a povestit că s-a angajat enolog la o cramă relativ mare din Austria, Mayer am Pfarrplatz, ce produce anual circa 1,4 milioane de sticle de vin. Aceasta era singura modalitate pentru a își urma visul și pentru a putea aduna bani.
„Austria e o ţară relativ mică din punct de vedere al producţiei de vin dacă o comparăm cu România”, a mai spus Dragoș. Şi totuşi, deşi România este între primii 15 producători de vin din lume şi pe locul şase la nivel European, nu este foarte căutată în alte țări. Statul din Austria încurajează dezvoltarea acestui sector la export.
Cum și-a deschis românul o cramă în Austria
Kathi Pavelescu, soţia lui Dragoş, a absolvit un curs de sommelier şi a urmat şi nişte cursuri în marketing în domeniul vinului, ajungând să lucreze, timp de opt ani, la Austrian Wine, o instituţie care promovează vinul austriac în lume. Banii pentru promovare vin în proporţie de 50% de la statul austriac, iar restul de la crame, suma fiind proporţională cu mărimea fiecărui jucător în parte. Aceasta l-a ajutat pe partenerul său în afacere încă de la început.
„A fost o dorinţă de-a noastră de mai mulţi ani. Ne întrebam însă unde vom găsi strugurii sau via ca să facem asta. În Viena e greu, fiind o regiune mică pe harta vinului”, îşi aminteşte Kathi.
Viena este singura capitală din lume ce este regiune viticolă, în interiorul oraşului există 680 de hectare de viţă-de-vie, a adăugat Dragoş. Acestea sunt împărţite între 300 de producători oficiali. „Sunt extrem de mulţi jucători foarte mici.“
Dragoș a explicat și cum a început afacerea și ce l-a motivat. „După 4-5 ani de căutări, Dragoş a venit într-o zi acasă şi mi-a spus că a găsit struguri şi vie pe cel mai bun deal din Viena, Nussberg“, potrivit da.zf.ro.