Povestea rețetei de cârnați românești cu o vechime de peste două milenii
- Andrei Popa
- 25 decembrie 2015, 10:35
Istoricii cred că la Pleșcoi se fac tradiționalii cârnați iuți de aproape 2.500 de ani. Localnicii se feresc să dezvăluie rețeta tradițională a produselor realizate din carne de oaie sau de porc.
Cârnații de Pleșcoi, satul din comuna buzoiană Berca, se identifică practic cu Vulcanii noroioși. Nu poți trece prin Berca sau să vizitezi vulcanii fără să nu cobori din autombil și să cumperi măcar un kilogram de cârnați de Pleșcoi. Tradiționala rețetă este din carne de oaie, uscați sau afumați, dar în ultimii ani se prepară și din carne de porc. "Asta pentru că românii sunt mai mult obișnuiți cu carnea de porc, consumă carnea de oaie doar de Paște, așa că ne-am adaptat și noi cerinețelor publicului", ne spune unul dintre producători care are o gheretă construită chiar la marginea drumului.
Deși inițial ne-a spus că nu ne poate oferi rețeta, până la urmă ne-a explicat în mare cum își prepara marfa. 'Carnea de oaie este curățată de pe oase. Într-un ceaun, se fierb oasele. Cu zeama rezultată, călduță, se frământă carnea tocată, cu usturoi, cimbru și ardei iute tocat. Compoziția se lasă să stea 1-2 ore, după care se face o ultimă condimentare. Cu această compoziție vor fi umplute mațele de oaie", ne spune acesta.
La afumat
După prima etapă a preparării urmează "maturarea", altfel spus perioada în care cârnații sunt ținuți la afumătoare cam zece zile.
"Acești cârnați au apărut în vremuri foarte vechi, în orice caz mai vechi de 2000 — 2500 de ani. Cu ce erau condimentați în acele timpuri, este greu de precizat, dar, cu siguranță, se foloseau condimente adunate din flora zonei — usturoi, cimbru, busuioc, măcriș, pur, mărar, hrean, semințe de mac", a mai explicat istoricul Marius Constantinescu pentru incomemagazine.ro.
"Acești cârnați au apărut în vremuri foarte vechi, în orice caz mai vechi de 2000 — 2500 de ani. Cu ce erau condimentați în acele timpuri, este greu de precizat, dar, cu siguranță, se foloseau condimente adunate din flora zonei — usturoi, cimbru, busuioc, măcriș, pur, mărar, hrean, semințe de mac", a mai explicat Marius Constantinescu.
Ipoteza rețetei haiducești
La rândul său, publicistul Viorel Frâncu, autorul mai multor lucrări despre istoria locală, crede că 'acești cârnați sunt o invenție haiducească'.
"Haiducii aveau nevoie de provizii bine conservate mai multe săptămâni la rând, iar pleșcoii sunt ideali pentru aventurierii care n-au casă sau masă", a mai spus Viorel Frâncu.