Naty Badea este o fată-spirt, cu ochii verzi și părul creț, creț, creț. De când se știe, e prima. La bătăi, în copilăria bucureșteană, la latină, în liceu, la italiană, în facultate, la serviciu, astăzi, unde, din postura de producător TV, începe munca odată cu al doilea cântat al cocoșilor… Mă rog, sunt convins că vizualizați deja personajul. Acum, să-i deslușim și povestea.

Dincoace de zâmbetul ștrengăresc și dezinvoltura gesturilor prizate de femeile moderne - știți genul: aleargă (cu succes) între două, trei joburi, își cresc copiii singure, răzbat unde cinci bărbați dau greș etc. - prind în zbaterea ochilor ei vioi care-mi susțin privirea o delicatețe și o vulnerabilitate abia perceptibile. E limpede - mă gândesc - femeia din fața mea, Naty Badea pe numele ei, maschează fragilități volatile, forme discrete de exprimare… Spontaneitatea ei efervescentă mă dezmeticește brusc: „Sunt doar o femeie la o vârstă rotundă - voi împlini pe 4 aprilie 40 de ani - care, cu acest prilej, și-a făcut un cadou minunat: un roman”. Direct la țintă, ce să zic... Nimic sau totul, pentru că, dacă o lași, Naty poate perora fără să-și mestece vorbele o zi întreagă.

Versuri pentru un bărbat misterios

Ca dovadă: „Sunt, cum spuneam, o femeie cu un copil, o fetiță (să-i trăiască!), cu o viață a ei, cu un serviciu (sau mai multe), care are această plăcere: scrisul. Zilele acestea, sâmbătă mai precis, voi lansa primul meu roman: «Rămâi cu bine! Rămâi cu mine!». Cum mi-am descoperit pasiunea pentru litere? Odată cu cele două volume de poezii «Sunt aici» și «Sunt încă aici», scrise pe unde am apucat (timp de opt luni), prin metrou, în mașină, la semafor, noaptea, când mă trezeau muzele. Aceste versuri, dedicate unui bărbat anume din viața mea, căruia îi dăruiam în fiecare dimineață câte o poezie, mi-au dat curaj să merg mai departe, să continui să creez”.

Că tot am ajuns la sentimente esențiale - ce înseamnă iubirea pentru Naty? „Iubirea este esențială, dar nu în parametrii clasici pe care-i înțelege toată lumea. Eu nu sunt dependentă de o relație, nu mă simt deprimată dacă nu sunt într-o relație. Nu mă tem nici de singurătate, nici de bătrânețe”. Dar de ce se teme această femeie înmugurită în poezie? „Sigur că agreez o jumătate care să mă completeze, dar nu alerg după una care să mă completeze în modul acela primar, animalic. Până la urmă am viața mea, copilul meu, cărțile mele, visurile mele...”.

Iubirea necondiționată

Îmi scapă parcă ceva, ceva care să mă ajute să trec dincolo de carapacea care glisează destinul acestei femei. Naty - deși vocea i-a tremurat câteva clipe – se adună repede: „Cred în progres, în schimbare. Eu, una, nu mai sunt aceeași de la 30 de ani. Am evoluat cred. Acum, la 40, aș avea nevoie de un bărbat care să mă iubească exact așa cum sunt, cu slăbiciunile și sensibilitățile mele, cu așteptările și realizările mele. Să mă ia așa cum sunt, așa cum am făcut-o și eu, la rândul meu, nu doar cu bărbații din viața mea, ci cu toți cei dragi pe care i-am iubit și-i iubesc. Iubirea necondiționată e crezul meu”.

E sinceră și convingătoare această femeie care-și scrie gândurile, poeziile și romanele pe telefonul mobil. „Da, chiar așa le-am scris. Uite, am aici organizarea pe capitole”. Naty îmi întinde „mobilul”. Și mă convinge: „Inclusiv acasă scriu pe telefon. Așa creez eu. Bine, o poezie mai e cum mai e, o scrii repede. Dar când am început să scriu la roman, după două luni nu-mi mai simțeam degetele mari. Făcusem febră musculară. Dar e atât de bine să scrii...”. Naty râde și când o face, iar și iar, nu mai am niciun dubiu: poetele s-au născut primăvara.

Olimpică la latină

În liceu, Naty dormea și se trezea cu expresii latinești pe buze: „Am fost olimpică pe țară patru ani la rând. Acum nu mai știu mare brânză. Muream de foame cu latina. M-a ajutat, în schimb, să învăț mai ușor italiana, pe care o predau și acum la Institutul Italian de Cultură din București sau angajaților care vor să se familiarizeze cu limba lui Dante. Sunt, așadar, profă de italiană cu acte în regulă. Țin minte că așa am ajuns, la 21 de ani, să traduc pentru Președinția României. Am vrut ulterior să intru în diplomație. Am fost refuzată scurt: «A cui ești tu?»”.

 

Cafteală cu Mircea Badea

Cum nu v-am spus de la început, vă spun aici: Naty e sora lui Mircea Badea, băiatul care spune zilnic la televizor,plagiinduși sora: „Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul”. Ce amintiri a păstrat cu el? „În copilărie ne băteam rău de tot. Am copilărit amândoi la bloc, în București. N-aveam țară, n-aveam nimic. Nu păstrăm o relație bazată pe romantism, ca să spun așa, ci una esențială. Comunicăm esențial, nu foarte mult, dar vital. Dacă am o problemă este prima persoană pe care o sun. Dacă el are nevoie de mine, sunt acolo fără îndoială”.

„Îl iubesc așa cum este el”

S-a îngrijorat Naty când fratele karatist și-a luat-o pe coajă, într-un mall, de la un motociclist? „Normal că am intrat în alertă, dar nu vreau să aprofundez subiectul. Fiecare face ce crede de cuviință. Îl iubesc pe Mircea așa cum este el, necondiționat. În plus, e băiat mare - chiar cu cinci ani mai mare decât mine -, se descurcă și singur”.