Nicolae Ceauşescu, care ieri ar fi împlinit 93 de ani, a fost un blestem pentru toată România şi, implicit, pentru fotbaliştii din ţara noastră. Toţi microbiştii se întreabă ce ar fi ajuns, de exemplu, Nicolae Dobrin dacă dictatorul ar fi dat curs ofertei de la Real Madrid.

Se ştie că celebrul Santiago Bernabeu, preşedintele "albilor", a venit special la Bucureşti în toamna anului 1972 şi a încercat să-l îmbuneze pe Ceauşescu cu o ofertă colosală: două milioane de dolari şi o instalaţie de nocturnă pentru stadionul din Piteşti. Dictatorul nici n-a vrut să audă, susţinând că fotbalistul e "bun naţional" şi nu trebuie să plece.

Graniţele li s-au deschis doar veteranilor

Ceauşescu s-a opus vehement şi în alte situaţii similare. Liderul comunist a spus un "Nu" hotărât şi la alte oferte astronomice pentru acele vremuri. Lui Balaci i-a dat târcoale AC Milan, Juventus Torino l-a vrut pe Hagi, iar Gianni Agnelli s-a oferit să dea în schimb o sumă consistentă şi să construiască o fabrică "Fiat" în România.

Mulţi alţi jucători de legendă din perioada "Epocii de Aur" s-au văitat că au trăit în timpuri nepotrivite şi că au ratat transferuri la echipe mari de pe continent. Au existat însă şi excepţii cauzate de un context favorabil şi de "toanele" lui Ceauşescu. Până în 1965, anul în care Ceauşescu a luat puterea, fotbaliştii români au avut embargo aproape total la transferuri în străinătate.

După 1965, graniţele au început să se deschidă timid şi numai veteranilor, jucători în jurul vârstei de 30 de ani care îşi cam terminaseră "benzina". Emeric Ienei şi Gheorghe Constantin au ajuns la Kayserispor, Ilie Datcu la Fenerbahce, Constantin Frăţilă şi Mihai Mocanu la Omonia Nicosia, Nicolae Lupescu la Admira Wacker şi Ion Ionescu la Alemannia Aachen. Aceştia sunt câţiva dintre norocoşii care au devenit "stranieri" în anii ’60- ’70. Cuvântul decisiv l-a avut mereu partidul, iar Ceauşescu şi-a dat cu greu acceptul.

De ce nu i-a putut refuza "nea Nicu" pe francezi

A existat însă şi un caz în care Nicolae Ceauşescu a cerut în mod expres să fie lăsaţi doi fotbalişti în Franţa. În perioada 15-19 iunie 1970, Ceauşescu a fost în vizită oficială în Franţa la invitaţia lui Georges Pompidou.

Relaţiile cu francezii erau destul de strânse, mai ales după ce aceştia au fost parteneri la fabrica de automobile Dacia. În aceste condiţii, Ceauşescu a realizat că nu le poate refuza prea multe şi a fost maleabil când i s-au solicitat doi fotbalişti. Norocoşii au fost Florea Voinea şi Ion Pârcălab.


SUCCES CU REPETIŢIE. Voinea a ridicat deasupra capului Cupa României în 1969 şi 1970, după două finale cu Dinamo în care a reuşit câte o "dublă"

INTERVIU

"Am semnat imediat în alb. Ce ştiam noi atunci despre contracte?"

EVZ: Domnule Voinea, ce rol a avut Nicolae Ceauşescu în transferul dumneavoastră la Nîmes?
Florea Voinea:
În general, în perioada aceea, jucătorii cu o vârstă şi care au făcut ceva în carieră primeau acceptul de la partid să meargă afară. Datcu, Ienei şi Gheorghe Constantin plecaseră în Turcia, Ion Ionescu a jucat la Aachen. Au mai fost şi alţii. Eu şi cu Pârcălab am avut noroc. Ceauşescu n-a spus direct: «Să plece Voinea şi Pârcălab!» A fost vorba despre noroc. Ceauşescu a fost în vizită în Franţa în ’70 şi pe acolo, dintr-una în alta, au început ăia să întrebe şi de fotbalişti. Ceau şescu a fost de acord şi consilierii care erau în spate au notat tot.

Cum au ajuns francezii tocmai la dumneavoastră?
La Nîmes sponsor era "Cacharel", firmă de haine la mare modă atunci. Aveau ceva relaţii de afaceri şi prin România. Probabil că-şi făceau produsele la noi, fiindcă era mai ieftin. Nu ştiu. La un moment dat m-a sunat fostul mare handbalist Nicolae Nedef şi mi-a zis: "Mă, Florică, nu vrei să mergi la Nîmes?". Am acceptat imediat. L-am sunat şi pe Pârcălab, care era mai mult rezervă la Dinamo şi l-am întrebat: "Mergi şi tu?". Pe teren eram duşmani, dar în rest eram prieteni.

Când aţi semnat?
Doi conducători de la Nîmes au venit să ne vadă. Urma finala Cupei României, Steaua – Dinamo. Noi am câştigat cu 2-1. Eu am dat două goluri, iar de la ei a marcat Dumitrache. Ţin minte că înainte de meci am vorbit cu Pârcălab pe holurile de la vestiare. "Indiferent cine câştigă, face prima jumătate-jumătate cu celălalt", am stabilit atunci. Era ultimul meu joc la Steaua şi ultima lui apariţie la Dinamo. După joc, nea Pişti Kovacs m-a chemat şi mi-a zis să mergem la Athenee Palace, să ne vedem cu francezii.

Cum au fost negocierile?
Ţin minte că acolo, când am intrat, am dat nas în nas cu Jean Paul Belmondo şi am făcut cunoştinţă. Probabil filma ceva. La masă au mai fost nea Pişti, Nedef şi Ţiriac. Noi am semnat imediat în alb. Ce ştiam noi despre contracte? Eram mânaţi de curiozitate. Mergeam în altă lume, în alt fotbal.

Ce salariu aţi primit?
Am luat echivalentul a vreo 7.000 de dolari pe an. Cu banii ăia mi-am luat un teren la Mogoşoaia, unde mi-am făcut o casă pe care am terminat-o chiar acum.

Nu eraţi urmăriţi de Securitate?
Ba da, dar nu ne interesa. Se cunoşteau după feţe, dar nu ne interesau. Mergeam prin "shopuri", luam ce vroiam. Le arătam paşaportul, ştiau că am primit "liber" de la Ceauşescu, aşa că n-am avut probleme. Nu ne-au oprit valuta.

Nu v-aţi gândit să rămâneţi acolo?
După ce am revenit în ţară mi-am zis: "Am fost prost că nam rămas!". Dar mi-era frică. Eu veneam din Armată, mă dădeau trădător şi mă împuşcau chiar şi în străinătate. Mai era o chestie. Nu pot să spun că era vorba de naţionalism, dar acasă aveam prietenii, rudele şi abia aşteptam să vin în ţară să beau un şpriţ şi să discut cu ai mei. Alţii ar fi făcut orice pentru un concediu în străinătate atunci. Mie îmi plăcea să vin acasă, să fiu cu apropiaţii şi cu amicii. Şi mai era ceva. Nu aveam bani îndeajuns ca să-mi fac un rost acolo. În ’91 am fost cu o grupă de copii de la Steaua la un turneu la Paris şi am dat o fugă şi la Nîmes. M-am întâlnit cu foşti colegi şi prieteni şi mi-au zis: "Florence, acum trebuia să joci aici, pentru că acum se dau bani buni, nu ca atunci!".

Cum au fost cei doi ani petrecuţi la Nîmes?
Am prins imediat echipa şi am jucat foarte bine. În primul an am terminat pe locul patru, iar în al doilea pe locul doi. Atunci, Saint-Etienne, Marseille şi Nantes dominau fotbalul francez, dar noi am fost marea surpriză. Nimeni nu se aştepta, pentru că obiectivul nostru era să nu retrogradăm. Ne-am descurcat mai mult decât onorabil.

CARIERĂ

Steaua l-a "ridicat" de pe stradă!

Florea Voinea s-a născut pe 21 aprilie 1941, la Puchenii Mari (judeţul Prahova) şi a început fotbalul pe izlazul din sat. "Plecam cu oile şi vacile, şi acolo am început să joc", şi-a amintit Voinea. A jucat la echipele ploieştene Prahova şi Petrolul, de unde, în 1961, a ajuns la CCA (actuala Steaua).

"Steaua şi Dinamo aveau o înţelegere. Într-un an lua o echipă fotbaliştii de soi, anul viitor cealaltă. Dinamo a încercat o manevră, să mă transfere la «satelitul» Dinamo Bacău, dar Steaua s-a prins. Ţin minte că am prins un meci excepţional făcut de Petrolul. Am învins CCA-ul pe «23 August» cu 6-2. Nea Ilie Oană (n.r. – antrenorul de atunci al prahovenilor) m-a folosit în ultimele minute şi am dat şi eu un gol. Atunci m-au remarcat cei de la CCA. Mie îmi venise hârtie de încorporare, dar nu m-am dus.

Într-o dimineaţă, mergeam cu un prieten prin Ploieşti. În spatele nostru a oprit o motocicletă cu ataş. M-am trezit că mi-a pus unul mâna pe umăr şi mi-a zis: «Urcaţi în motocicletă!». M-au dus la comisariat şi, de acolo, cu maşina, direct la Bucureşti, pe strada Plevnei, unde m-au tuns «zero». Aşa am ajuns la Steaua", a încheiat Voinea, care a jucat zece sezoane la Steaua. El a câştigat un titlu şi cinci Cupe, marcând 106 goluri în campionat.

CONTACTUL CU FRANŢA

Pârcălab: "Am mâncat nuci pe aeroport!"

Ion Pârcălab şi-a amintit de problemele pe care le-au avut încă de la plecare. Pe aeroport nu i-a aşteptat nimeni şi, timp de o zi, s-au hrănit numai cu nuci!

"La început vroiau să ne trimită înapoi. Spuneau că i-am păcălit şi că ei n-au adus străini care să-i ţină pe bancă pe francezii lor! Până la un meci în care, conduşi la pauză cu 3-0, a ieşit scandal în vestiar. Apoi, în repriza a doua, Voinea a dat patru goluri şi am câştigat. De atunci nu ne-au mai scos din echipă. Jucam pe prime de 200 – 300 de dolari la victorie.

Primul contract a fost de 1.500 de dolari pe sezon. Primarul stătea ca boierul în tribună şi fuma trabuc. Aveam în lot un algerian, un spaniol, un senegalez… Era şi un fundaş stânga din Martinica. Nu voia nimeni să stea cu ăsta în cameră, aşa că m-am mutat eu! Francezii nu-i sufereau pe negri! Despre noi spuneau că am venit în «misiune», că luaseră un căpitan de Armată şi unul de la Miliţie! Iam dus an de an în Cupa UEFA. Cum ne-au ales?

După o vizită a lui Ceauşescu la Nîmes. Primarul deacolo s-a văitat că echipa retrogradează şi i-a cerut jucători. Ăsta i-a dat ordin unuia din staff să se ocupe de problemă. Francezii au venit la finala Cupei României şi au zis: «Îl vrem pe numărul 9 de la albaştri şi pe numărul 7 de la albi!».

Când am ajuns acolo, nu ne-a aşteptat nimeni de la club, fiindcă ne amânasem deja de două ori sosirea şi credeau că nu mai venim. Am stat o zi prin aeroport şi am mâncat ce aveam prin valize, nuci şi altele. De ce m-am întors în România? Fiindcă eram patriot. Dacă aş fi avut mintea de acum, n-aş mai fi revenit. Aş fi rămas la Nîmes, oraş aflat la 15 kilometri de Mediterană. Acolo era Raiul pe Pământ", a rememorat ieri Ion Pârcălab. (Daniel Conţescu)

VORBE

"Din banii câştigaţi acolo – 4.000 de dolari – mi-am luat un Ford Escort nounouţ de la Intercontinental.“,
ION PÂRCĂLAB, fost jucător la Nîmes

"În schimbul meu, la federaţie au ajuns 25.000 de dolari, iar Dinamo a primit lei, nu valută.",
ION PÂRCĂLAB, fost jucător la Nîmes

"După ce am revenit, mi-am zis: «Am fost prost că n-am rămas!»“,
FLOREA VOINEA, fost jucător la Nîmes