Pe Simion Crăciun și Mihai Sârbulescu i-a legat o prietenie adâncă, veche, întărită de dragostea pentru artă, dragostea pentru peisaj, de bucuria admirării unui apus sau al unui răsăsit. Au fost colegi la Institutul de Artă „Nicolae Grigorescu”, Secția Pictură, clasa prof. Marius Cilievici, și au absolvit în 1981. De atunci, destinele le-au fost împletite, cei doi devenind prieteni de nedespărțit, ce au împărtășit aceleași valori de-a lungul timpului. Galeria Romană expune o selecție de lucrări ale celor doi pictori, ce ne dezvăluie atât formația profesional ă apropiată, cât și particularitățile ce au marcat și continuă să marcheze personalitatea fiecăruia dintre ei.

Două talente uriașe ale artei

Într-o seară de septembrie mulți, foarte mulți prieteni au venit să asiste la vernisajul acestei expoziții, ce vorbește despre două talente uriașe ale artei românești și spune povestea unei prietenii deosebite. Cu emoție, uneori printre lacrimi, a fost evocat pictorul Simion Crăciun.

Criticul de artă Mircea Oliv a salutat „ideea strălucită a Galeriei Romane de a realiza o expoziție care are un titlu atât de simplu și atât de expresiv, în același timp: doi prieteni”. Mircea Oliv a subliniat că „făcând pași alături de cei doi artiști de-a lungul timpului, știu că i-a legat o strânsă prietenie.”

Mihai Sârbulescu și prietenul său fac parte dintre acei artiști care preferă să picteze față în față cu peisajul, să îl simtă, să îi trăiască nașterea, să îi pipăie culorile. Și asta i-a legat. Așa cum, timp de patru decenii, i-a legat o fină înțelegere a textului literar, o bucurie aparte în ascultarea muzicii. „Doi intelectuali lucizi, care au intrat în scenă imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, doi intelectuali provenind din familii de intelectuali”, după cum îi descrie criticul de artă. 

Admirații comune

„Prietenia dintre pictorii Simion Crăciun și Mihai Sârbulescu s-a legat pentru că ei doi împărtășeau admirații comune. Limitele, lipsurile, micimile omenești, și-au găsit vindecarea pentru că sublimul a irumpt sub ochii lor și aceasta i-a consolat pentru toate lipsurile lor. Muzica i-a consolat pentru neseriozitatea lumii de azi și i-a îngăduit vieții să se metamorfozeze în iubire, lectura textelor a transformat fireasca prostie a începuturilor într-o luminoasă inteligență, și, mai cu seamă, prietenia lor timpurie i-a învățat să se bucure și să celebreze împreună bogăția inepuizabilă a lumii.”, spune Mircea Oliv.

Motivele unei prietenii exemplare

„Modul de a fi al florilor și al lucrurilor, valoare fundamentală a luminii care ne îmbrățișează, hoinărelile diurne și nocturne ale celor doi precum și figurile protectoare comune ale lor, și, în sfârșit, prietenii comuni pe care îi aveau; acestea au fost între altele „motivele” unei prietenii trainice și exemplare”

Prizonierul sublimului

Ce simți în această expoziție? „Extraordinara forță magică a picturii lui Mihai Sârbulescu”. Și, am adăuga noi, extraordinara așezare a imaginii din tablourile lui Simion Crăciun. Care, și ea, tot o forță magică este. „Simion Crăciun se află acum pe celălalt mal al fluviului și ne privește cu un ochi împăcat, seniorial. Mihai Sârbulescu pictează necontenit și ascultă în continuare muzică. În felul lui, Mihai Sârbulescu a rămas în continuare prizonierul sublimului și al amintirilor luminii sacre. Grație lui pictura de astăzi uită de înconjurul sufocat și condamnat și se întâlnește cu o rafinată cultură, dar și cu un scepticism surâzător”, adaugă criticul.

Eleganță maiestuoasă și fanatism al culorii

Criticul de artă Mircea Oliv a beneficiat de prietenia celor doi artiști. Și vorbele sale, în timp ce privești lucrările de pe simeze, îți întăresc senzația pe care o ai la primul contact cu această expoziție: „Există în pictura celor doi prieteni o eleganță maiestuoasă: Simion Crăciun exprimă în pictura ultimilor ani un misterios calm, în timp ce Mihai Sârbulescu aduce în lumină un fanatism al culorii însoțit de un curaj fără margini. Pasiunea, energia, ateșamentul frenetic față de o idee îmbrățișată ca un adevăr absolut fac din pictor un stindard al «cristoforiei». Fiecare în felul lui, cei doi prieteni, un cuplu contrastant, dar și echilibrat totodată, nu își ratează destinul.” Doi prieteni care își spuneau „frate”. 

O invitație specială

Expoziția de la Galeria Romană, lucrată cu tot sufletul de Emil Ene și Monica Andronic, este o invitație specială: nu trebuie să ratați prospețimea, frumusețea, uneori taina ce răzbat din lucrări. Așa cum este o invitație la a vă opri puțin să reflectați asupra a ceea ce este sau ce poate fi prietenia. „Doi prieteni…” este o poveste despre prietenie, despre artă și dragostea de a dărui frumosul tuturor.