La Sângeru, județul Prahova, se află unul dintre cele mai originale muzee din țară. Este o colecție privată cu exponate inedite culese din toate colțurile țării de poetul și ziaristul Lucian Avramescu. O moștenire de piatră pentru poporul român

Colecționari există de când lumea. Unii adună timbre, alții tablouri, mulți sunt pasionați de cărți, mașini, monezi, ceasuri, ziare vechi sau te miri ce alte bazaconii. Iacătă, însă, că s-a găsit un visător care să adune, pe banii săi, tot felul de obiecte cioplite. Dar nu de sculptori celebri, ci de niște țărani. Și nu din marmură sau granit ci, pur și simplu, din bolovani, calcar sau pietre de râu. Poetul, ziaristul și scriitorul Lucian Avramescu a adunat în vechea sa casă părintească de la Sângeru, județul Prahova, mai bine de 3.000 de piese pe care le expune gratuit, în fiecare zi, într-o entitate expozițională pe care el a botezat- o simplu „Muzeul Pietrei”. Artistul, ajuns la 68 de ani – vârsta senectuții – spune că identitatea poporului român este asociată mai mult cu vremelnicele porți din lemn maramureșene și jenant de puțin prin faptul că l-a dat lumii pe gigantul cioplitor în piatră, Constantin Brâncuși. De aceea, de mai bine de 15 de ani, autorul versurilor: „Bună seara iubito, te-aștept ca și când, numai dragostea noastră ar fi pe pământ”, cântate de Loredana Groza, pe muzica astrală a regretatului Adrian Enescu, s-a dedicat colecționării acestor artefacte țărănești. Pasional, poetul te copleșește când mângâie pe creștet o statuetă naivă de-o șchioapă culeasă din fundul curții unui țăran oarecare, care a trăit acum mai bine de un veac, prin dealurile Buzăului: „Nu-ți dai seama cât de modernă este vechitura asta...”.

Muzeul cetate din Sângeru

De la ieșirea din București, până la Muzeul Pietrei, sunt cam o sută de kilometri. De pe centura Ploieștului, de la Bucov, o iei pe Drumul Vinului, spre Valea Călugărească și la intersecția din Albești-Paleologu o iei la stânga, către Urlați, de unde în vreo 25 de kilometri ajungi în mijlocul comunei Sângeru. Lipită de primărie e o clădire, ca o cetate, construită numai din piatră de râu și lemn. Ai nimerit unde trebuie. Muzeul Pietrei e deschis zilnic și n-are, practic, un program fix și nici nu ți se taie bilet, la intrare. Bați la ușă și cineva, dacă nu chiar Lucian Avramescu în persoană, va face onorurile casei. „Aici e casa mea. Stau la etaj, cu soția și fetița mea Luciana, de nouă ani. Primăria a fost donată obștei comunei, în 1930, de bunicul meu Victor Nicolae Avramescu care a fost primar liberal aici, până la alegerile din ’46”, e mândru șeful agenției de presă AM Press. Povestește, molcom, cum bunicul său, întors de pe front, a fost dat afară chiar de finul său de botez, care venise din Rusia cu divizia bolșevică „Tudor Vladimirescu”: „Au vrut să-l ducă la canal, dar a făcut infarct și a murit”.

Ziduri de 80 de centimetri

„Bunicu’ a făcut avere singur! La nouă ani, copil de văduvă săracă, era ucenic la sondele de la Ploiești. După ce a luptat, în Războiul de Reîntregire, la Mărăști, Morășești și Oituz, s-a întors neatins de glonț, cu un cal, o căruță și o vacă. Le luase din solda sa de soldat!”, e tare mândru Lucian Avramescu de înaintașul său. Om muncitor, a prosperat, a ajuns primar la numai 23 de ani și a cumpărat clădirea actualului muzeu de la o moșieriță scăpătată. Zidurile, asemenea unei cetăți, au 80 de centimetri grosime. „A avut patru copii și le-a luat pian la fiecare!”, râde poetul. Dar talent a avut doar un nepot care a ajuns pianist: „Iar strănepotul lui e marele violonist Alexandru Tomescu, cel care cântă pe vioara Stadivarius...”.

Căsoiul de piatră a ajuns, ingrat, CAP și depozit al primăriei. „Mai era aici și un loc pentu pompieri și o cameră pentru instructorul de partid”, se enervează fostul redactor șef-adjunct al Scântei tineretului. După revoluție, Lucian Avramescu a răscumpărat de la rudele sale toate drepturile succesorale și a refăcut casa. La parter sunt două săli cu expoziți permanente de pictură, grafică și icoane, iar muzeul propriu-zis se află în cele trei curți interioare. O splendoare, mută, de piatră.

Râșnița de piatră și sărutul lui Brăncuși

Lucian Avramescu a strâns în casa sa peste 3.000 de „piese” adunate din toate regiunile istorice al României: „Am început să colecționez râșnițe de piatră cu care țăranii făceau uruială de porumb și chiar mălai! Ce m-a uluit la acestea, pe care le mai găsești, încă, prin gospodării țărănești din Nordul Moldovei și până în Banat, e că sunt extrem de frumoase! Au o armonie grafică uluitoare!”. Artistul spune că, la început, nu-și dădea seama de unde venea îmbinarea utilului cu frunosul. Unde mai văzuse asta. Apoi, i-a picat fisa: „Miam amintit imaginea lui Brâncuși de la Poarta Sărutului. Și el era fascinat de aceste râșnițe și le-a tras acea linie mediană care-i unește pe cei doi care se sărută. Cele două jumătăți ce alcătuiesc cuplul perfect”. Și, de atunci, de vreo 15 ani, unde vede o piatră cioplită, prin orice sat românesc, o cumpără și o duce la Sângeru.

Crucile duble, țărănești, simbolul unirii veșnice

În cele trei curți ale muzeului, ca și într-o magazie, plus cele două încăperi de la parterul casei bătrânești, găsești: pive, râșnițe, pietre de moară, mici statuete, ghivece, ornamente ce imită concuir de brad – specifice în Ardeal, ghizduri de fântână, cruci străvechi, plăci funerare și teci de piatră – iesle pentru adăpatul vitelor și chiar trovanți – minuni sculpturale ale naturii. „Unele din aceste lucrări au și elemente bisericești. Răzvan Theodorescu, pe care l-am criticat dur, mi-a atras atenția la cruci. Mi-a zis: «Dacă faci un muzeu al pietrelor cioplite de țărani, nu uita de cruci!». Și așa am găsit și niște «cruci duble», la Udrești, aruncate într-o gârlă... Semnificația acestor cruci, după opinia mea, este că sunt cruci de familie în care doi soți rămân nedespărțiți prin brațele Crucii Răstignitului!”, te înfioară artistul.

FOTO: Artistul și una din crucile duble din colecția sa

Hoții i-au vândut un colac de fântână din via sa

Cea mai enigmatică și veche piesă din colecția lui Lucian Avramescu este un fragment de coloană de piatră calcaroasă, cu niște striații verticale ce amintesc de coloanele romane. „Mi-a vândut- o un țăran de pe lângă Pietroasele, cam de unde s-a găsit «Cloșca cu puii de aur». Am dat pe ea și o «teică» - un fel de troacă, o mie de lei. Un specialist mi-a zis că e o coloană de tem plu roman. Țăranul o găurise cu bormașina, îi băgase un fier pe axul longitudinal și o folosea ca tăvălug, la nivelat pământul”, îl umflă râsul pe poetul-colecționar de pietre. Dacă-l întrebi care îi e cea mai dragă piesă, dă din umeri și face haz de necaz: „Toate. Pe toate le-am cumpărat. Nimeni nu mi-a dăruit nimic. Uite, mi-au vândut unii, odată, colacul ăsta de fântână, cu 500 de lei. Ceruse o mie, dar n-aveam la mine... Seara erau la cârciuma de vizavi și sărbătoreau că mi-au dat țeapă. Îl furaseră din via mea... E o poveste amară”.

FOTO: Luciana, fetița poetului, o altfel de „Mitzura”

Tronul de piatră al Reginei Maria, de la Sângeru

Altădată, o babă l-a rugat să-i scoată o piatră din bătătură, să poată pune ceapă acolo: „Și acum, piatra e una din piesele de rezistență ale colecției: o râșniță de porumb remarcabilă”. Poate, însă, cel mai drag obiect îi este o replică după tronul Reginei Maria, aflat pe faleza castelului de la Balcic. „L-am refăcut cu un meșter din zonă. E e din aceeași piatră, un calcar mai dur cu sedimente marine în el, cochilii...”. Lucian Avramescu spune că n-a cerut fonduri de la UE și a refuzat orice ajutor al Ministerului Culturii, deși, voalat, i s-a sugerat asta. „Am refuzat și implicarea CJ Prahova. Asta este o poveste din banii mei de scriitor. Am publicat 30 de cărți și scriu câte două cărți pe an”. Ultima carte e cu versuri pentru copii, pe care le-a compus inspirânduse din desenele făcute de fiica sa Luciana, la vârsta de cinci ani.

Muzeul Pietrei – Sângeru, „Mărțișorul” poetului Avramescu

Lucid și conștient de vârsta sa, ziaristul Lucian Avramescu se gândește la viitor: „Eu vreau să fiu înmormântat la Sângeru. Dar nu mă gândesc, încă, la moarte. Fiica mea are nouă ani. Ea, ca și mine, învață carte aici. Făcem parte din «aerul rezidual» de Sângeru. Vedeți, un elefant rănit se întoarce cât mai aproape de locul unde s-a născut. Se spune că aerul respirat prima oară îți rămâne în plămâni pentru todeauna.... Dacă n-o să-i deranjeze pe administratorii de cimitire și eternitate, mi-aș dori să fiu înmormântat în grădina acestui muzeu”. Poetul spune că partea de sus a clădirii va rămâne fiicei și soției sale care se vor ocupa de încăperile și grădinile muzeului. Undeva, după modelul brevetat de Arghezi cu fiica sa Mitzura, căreia i-a lăsat, în aceleași condiții, domeniul de la Mărțișor. „Vreau să mențin tradiția familiei, să nu înstrăinez nimic”, e categoric artistul. Bunicul său a spus, cu limbă de moarte: „Să nu vindeți nimic, că io m-am născut fără avere. Și dacă o faceți, să vindeți între voi!”.

FOTO: Lucian Avramescu și una dintre fântânile sale

„Unii copii se opresc și pipăie pietrele”

Mulți oameni au trecut pragul acestui muzeu, chit că el n-a fost mediatizat niciodată la nivel național. „Pentru mine, cel mai important vizitator este adolescentul interesat de spațiul în care el respiră și de lumea care l-a dat pe Brâncuși”, se emoționează Lucian Avramescu. Vin la el, în vizită, autocare cu elevi și profesori, dar și copii cu părinții lor. „Unii se duc la animalele din fundul grădinii, că am și un ponei, capre cameruneze, porumbei rotați, și niște rațe pe care vreau să le omologhez «Dublu Moțata de Sângeru». Alții se opresc și pipăie pietrele... Aceia sunt cei ce vor să-și cunoască rădăcinile! Pentru că noi avem și rădăcini de piatră! Nu numai din lemn, ape, râuri, lut și frunze...”.

Lucian Avramescu, la bază inginer horticol cu specializare în peisagistică, este poet și jurnalist de peste 45 de ani. Înainte de 1989, a fost redactor șef-adjunct la Scânteia Tineretului, alături de Ion Cristoiu. După 1990 a fondat agența de presă AM Press. A scris textele la peste 200 de cântece, majoritatea șlagăre. Cel mai cunoscut este „Bună seara iubite”, interpretat de Loredana Groza

 

Agoniseala de 15 ani a băgat-o în utopia sa: „Muzeu Pietrei”

Poetul spune că un muzeu ca al lui nu se termină niciodată: „La el va lucra și fiica mea! Intenția mea este să demonstrez că poporul român a avut, are și va avea o civilizație a pietrei”. Nu vrea să spună cât a cheltuit pe clădirea și miile de exponate din ograda sa. „Ce să spun... E o casă medievală construită integral din piatră, cu ornamente de lemn. Cât a costat? Mi-ar sări toți moștenitorii în cap! Tot ce am câștigat în ultimii 15 ani am băgat aici!” râde Lucian Avramescu.

Artistul a făcut liceul în apropiere, la Vălenii de Munte. Atunci a fost făcut și cetățean de onoare al orășelului. „E bine, că astfel de cetățean a fost și Nicolae Iorga”, se amuză omul de cultură. A donat 40 de sculpturi de piatră țărănești, pentru parcul din centrul localității. „Acolo am sărutat, cu adevărat, prima oară, în clasa a IX-a, o fată!”.