Toby, motanul unei familii din Carolina de Nord, a parcurs peste 20 de kilometri pentru a își revedea stăpânii, însă aceștia nu au vrut să îl primească înapoi.
Potrivit Protecţiei Animalelor din Raleigh, motanul Toby fusese adoptat de o altă familie, dar a fugit pentru a se întorce acasă. Când l-au văzut, însă, oamenii au luat animalul şi l-au dus direct la veterinar, cerând să fie eutanasiat, scrie Mnn.com.
Având în vedere că nu suferea de nici o boală, ci doar o simplă răceală, Toby a fost luat de la stăpână şi mutat într-un adăpost, fiind oferit spre adopţie. Astfel, el a scăpat cu viață.
Povestea motanului a devenit rapid virală, fiind folosită de cei de la Protecţia Animalelor pentru a lansa o campanie de strângere de fonduri.