Jocul ursului este o tradiție care datează de dinainte de creștinarea noastră. Așa se face că încă de pe vremea dacilor era cunoscut un astfel de obicei.
Jocul ursului, dar și alte jocuri cu animale își au rădăcinile încă din cele mai vechi timpuri. Multe tradiții care sunt încă vii în această perioadă de dinainte de Crăciun și până la Anul Nou sunt la fel de vechi. Așa se face că multe dintre ele sunt similare unor ofrande pentru animale pe care le considerau sacre pentru zei.
Mircea Eliade este unul dintre cei care a descifrat misterele unor astfel de tradiții. „Asemenea ceremonii sunt încă populare în Balcani, în România mai ales, în timpul celor 12 zile din Ajunul Crăciunului, până la Bobotează.
La origine, acestea erau ceremonii în legătură cu întoarcerea periodică a morţilor. Și comportau tot felul de măşti animale – cal, capra, urs”. De altfel, istoricii spun că Jocul Ursului semnifică moartea și învierea naturii.
Jocul ursului simbolizează renașterea
”În colindul cu Ursul, animalul moare şi învie, într-o dramatizare simbolică a mitului renaşterii naturii/cosmos. Astfel, rostogolirea urşilor în cerc, bătutul şi moartea ursului. Apoi învierea miraculoasă ca şi urcarea acestuia pe bâtă (toiag), redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor. Care, cândva, stăteau sub semnul acestui animal, capabil să învingă iarna şi să vestească primăvara”. Acestea sunt scrierile lui Mihai Coman în Bestiarul mitologic românesc.
Strămoșii noștri daci considerau ursul un animal simobolic și sacru. Acest lucru este confirmat și prin numele zeului suprem al strămoșilor. Zamolxis provine de la cuvintele dacice zalmo care înseamnă piele și oxis care înseamnă urs. „Numele lui Zalmoxis ar putea fi un apelativ cu valoare de tabu al zeului cerului şi al soarelui, în ipostaza lui umană.
Un purtător de piele de urs, nu atât în sensul de nebridă, cât de mască – galee, alcătuită dintr-un cap de urs. Folosită în ritualurile şi ceremoniilece ţineau la daci de cultul străvechi al ursului carpatic”. Aceste lucruri au fost consemnate de către etnologul Romulus Vulcănescu. În Bucovina, unde astfel de tradiții se țin negreșit, tinerii își confecționează costumele cu mare atenție.