A visat toată viața să trăiască de unul singur, iar la un moment dat a reușit să facă asta pe insula Budelli, din Mediterana, una dintre puținele destinații nelocuite.
În vârstă de 82 de ani, Mauro Morandi se acomodează cu greu la lumea civilizată, și asta după ce a trăit mai bine de 20 de ani,pe insula mult visată, fără magazine și alte privilegii ale lumii moderne. Era doar el cu Marea Mediterană. Acum trăiește într-un apartament pe insula La Maddalena, cea mai mare insulă dintr-un arhipelag situat în largul coastei de nord a Sardiniei - Italia și speră că se va putea întoarce înapoi pe insula de unde a fost izgonit.
Vorbind din noua sa casă, Morandi a declarat că nu se mai poate acomoda la lumea modernă și la gălăgia ei.
„M-am obișnuit atât de mult cu liniștea. Acum este un zgomot continuu... muzică, scutere cu motor, oameni... te distrage atât de mult încât nu mai ai timp să te gândești", spune bărbatul.
Au trecut mai mult de trei luni de când Morandi, un fost profesor de educație fizică din orașul Modena din nordul Italiei, a fost forțat să părăsească insula Budelli, unde ajunsese să cunoască fiecare piatră, copac și specie de animale de pe insulița accidentată.
El se aștepta ca fascinația publicului față de viața sa să scadă după plecarea sa; în schimb, aceasta a devenit mai ferventă. Fanii din întreaga lume continuă să îi trimită mesaje. Unul recent suna astfel:
„Mauro, maestrul singurătății. Am crezut că după ce am plecat de la Budelli, nimeni nu va mai vorbi despre mine. În schimb, voi, jurnaliștii, continuați să mă bateți la cap", a mai spus Morandi.
Robinson Crusoe al Italiei
Întrebat de ce crede că povestea lui încă îi fascinează pe oameni, Morandi a răspuns: "Este ca și cum oamenii m-ar fi delegat să fac ceva ce ei nu ar fi avut niciodată curajul să facă".
Exasperat de consumerism, politică și alte aspecte ale societății, în 1989, Morandi a decis să plece în Polinezia în căutarea idilei sale. Dar călătoria sa spre Pacificul de Sud a fost anulată la scurt timp după ce a părăsit Italia continentală din cauza unei probleme tehnice la catamaranul său, care l-a forțat să ancoreze în La Maddalena.
El a decis să muncească o perioadă de timp pe insulă pentru a achita costul ambarcațiunii și pentru a finanța restul călătoriei. Dar apoi, după ce a dat cu ochii de Budelli, o insulă nelocuită din apropiere, Morandi și-a dat seama că paradisul său era mult mai aproape de casă.
Printr-o întorsătură a sorții, îngrijitorul insulei era pe cale să se pensioneze, așa că Morandi a renunțat la călătoria în Polinezia, a vândut barca și a preluat rolul.
În următoarele două decenii, el a păzit Budelli fără probleme, curățându-i potecile, păstrându-i plajele imaculate și învățându-i pe turiștii de o zi de vară despre ecosistemul său.
Din anii 1990, turiștilor li s-a interzis să se plimbe pe plaja roz a insulei, de unde nisipul era adesea furat, și să înoate în mare, dar pot vizita insula în timpul zilei cu ajutorul unei bărci și li se permite să se plimbe pe o potecă din spatele plajei. Aceștia erau adesea surprinși să dea peste singurul locuitor, deși vestea s-a răspândit repede, ceea ce i-a adus lui Morandi porecla ”Robinson Crusoe”, după numele naufragiatului din romanul cu același nume.
Printre vizitatorii intrigați de-a lungul anilor s-au numărat fostul șef al Formulei 1, Flavio Briatore, și iubita sa de atunci, Naomi Campbell. Cei doi au venit în căutarea unei mese cu Morandi. Tot ce a putut oferi a fost o cafea. Au refuzat și au plecat.
Mâncarea i-a fost livrată cu barca din La Maddalena, iar un sistem solar artizanal i-a alimentat luminile, frigiderul și conexiunea la internet. În timpul iernii, când nu există vizitatori, își petrecea zilele adunând lemne de foc, citind și dormind.
Paradisul pierdut
Viața lui Morandi a continuat cam în același ritm până când compania privată care deținea insula a dat faliment. Planurile de a o vinde în 2013, lui Michael Harte, un om de afaceri din Noua Zeelandă care s-a angajat să îl păstreze pe Morandi ca îngrijitor, au fost zădărnicite pe fondul protestelor și a unei intervenții a guvernului italian. În 2016, un judecător din Sardinia a hotărât ca insula să fie trecută în proprietatea publică.
Până la plecarea sa, la sfârșitul lunii aprilie, Morandi a fost implicat într-o lungă luptă cu autoritățile parcului național La Maddalena, care administrează acum Budelli, în timp ce se lupta cu evacuarea. Autoritățile, care plănuiesc să transforme Budelli într-un centru de educație ecologică, l-au acuzat că a făcut modificări la casa sa de pe insulă fără autorizațiile necesare și au spus că trebuie să plece.
Cele două părți păreau să fi ajuns la un compromis la începutul acestui an, Morandi fiind informat că ar putea reveni în calitate de custode odată ce lucrările de pe insulă vor fi finalizate.
„Directorul parcului a sugerat să plec înainte de începerea lucrărilor, în schimbul faptului că a încercat să îmi obțină un contract pentru a mă întoarce ca custode. Lucrările ar fi trebuit să înceapă la o săptămână după ce am plecat, dar încă nu au început", a spus Morandi.
Budelli este acum păzit de camere de supraveghere. Morandi s-a întors recent acolo pentru a-și lua câteva bunuri.
„A fost un dezastru. Plajele au fost călcate în picioare. Știam că se va întâmpla asta. Nu mai este nimeni acolo pentru a-i educa pe turiști", a mai povestit Robinson Crusoe al Italiei.