Povestea femeii vindecate miraculos de E.Coli cu medicamente interzise de OMS
- Cristina Lica
- 6 iunie 2011, 13:32
Nicoleta Pabst este una din supraviețuitoarele infecției cu bacteria mortală care a ucis 22 de oameni și a îmbolnăvit mii. Într-un interviu pentru Associated Press, femeia de 41 de ani vorbește despre experiența nefericită de pe patul de spital și despre situația bolnavilor din epicentrul celei mai mari epidemii bacteriene din istoria modernității.
Nicoleta Pabst a văzut moartea cu ochii acum 20 de zile când a ajuns de urgență la spitalul din Hamburg cu crampe abdominale, diaree și hemoragie intestinală. Iar la camera de gardă de la Spitalul Universitar din Hamburg, supriză, era numai un haos: medici depășiți de situație și de „hoardele” de pacienți, în plin efort de salvare a victimelor bacteriei E.Coli. „Toți pacienții suspectați că ar fi fost infectați cu bacteria E.Coli erau duși într-o altă cameră pentru a fi consultați”, spune Pabst în interviul acordat Associted Press. „Când am ajuns, am dat peste alte 20 de persoane cel puțin și îmi amintesc că tot veneau alții în urma mea. Ambulanțele veneau și plecau”, povestește femeia. „Dacă nu aș fi fost infectată cu E. Coli aș fi făcut pe mine” Baia de la camera de gardă devenise neîncăpătoare pentru pacienți, toți cu diaree. „Toți aveam diaree și ajunseserăm să ne batem pe baie. Erau doar două băi: una pentru femei, alta pentru bărbați, o nenorocire. Poate că dacă nu aș fi fost infectată cu E. Coli aș fi făcut pe mine”, retrăiește femeia momentele de coșmar. Hamburgul este epicentrul celei mai mari epidemii bacteriene din istori modernă. Bilanțul victimelor a ajuns la 22 de morți (21 de germani și o suedeză) și peste 2000 de bolnavi numai în Germania. Din aceștia, 67 suferă de o formă gravă de boală, sindrom uremic hemolitic, care determină blocajul rinichilor și poate fi fatală. Alte zece țări din Europa, dar și SUA au raportat în jur de 100 de cazuri. Pacienții erau trimiși acasă doar ca să se întoarcă mai bolnavi Femeia era doxă de informații despre epidemie în momentul în care a avut primele simptome. Presa vuia și zilnic numărul victimelor creștea. „Cu toții eram la curent cu tragicele evenimente declanșate de E. Coli, așa că, atunci când am avut primele simptome, soțul meu m-a dus de urgență la spital”, îți amintește femeia. După trei ore de așteptare, femeia a fost trimisă acasă pentru că analizele nu arătaseră că ar avea insuficiență renală. Spitalele din Hamburg și din landurile nordice se confruntau cu penurie de paturi, așa că se făcea o triere la sânge și doar pacienții cu simptome severe erau internați. Mulți oameni erau trimiși acasă doar ca să se întoarcă câteva zile mai târziu la spital mult mai bolnavi decât în prima zi. Obligată să-și amintească absolut tot ce mâncase în ultimele zile Nicoleta Pabst a fost unul din bolnavii care s-au întors la camera de gardă. În prima noapte crampele și starea ei s-au înrăutățit; s-a trezit dimineață atât de leșinată încât nici nu putea să stea în picioare. A chemat ambulanța. A fost internată în Spitalul Asklepios din Hamburg și izolată într-o rezervă unde medicii și asistentele intrau doar cu măști, mănuși și halat de protecție. A fost obligată de medici să-și amintească tot ce mâncase în ultimele zile, iar copiii ei au rămas izolați la domiciliu, ca o măsură de precauție. Nimeni altcineva din familie nu se mai îmbolnăvise chiar dacă toți mâncaseră castraveți, roșii și salată, principalii suspecți pe lista contaminanților. Câteva zile a fost o legumă în spital. „În primele zile m-am simțit sleită de toată puterile, deliram, nu eram conștientă de ce se întâmpla în jurul meu, complet aeriană”, mărturisește femeia care s-a vindecat miraculos de infecția cu bacteria E. Coli. Medicii i-au pus pefuzii și au decis să o treacă pe antibiotice, în ciuda recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, dar și a recomandărilor ministerului german de resort. Antibioticele par să sperie noua tulpină a bacteriei Medicii admit că mulți dintre ei au apelat la metode neconvenționale și tratamente interzise în acest caz, cum sunt antibioticele, pentru că, pur și simplu, terapiile recomandate nu aveau niciun rezultat. „Am văzut că nimic din ceea ce făcusem până atunci nu funcționa, așa că am trecut-o pe antibiotice. Și am văzut că starea eri se îmbunătățea văzând cu ochii. Și așa am procedat și cu alți pacienți”, spune directorul medical al Spitalului Asklepios din Hamburg, citat de AP. Un alt specialist spune că, deși în mod normal antibioticele nu sunt recomandate pacienților infectați cu E.Coli, tulpina nou descoperită este sensibilă la antibiotice. „Este ciudat și nici nu avem foarte multe date, dar există cazuri în care antibioticele funcționează cu adevărat”, a declarat Hans-Joerg Epple, gastroenterolog la Spitalul Benjamin Franklin din Berlin. „Cât timp bacteria dă târcoale, nu mai există legume și fructe în casă” Antibioticele au fost cele care i-au salvat viața Nicoletei Pabst. La 48 de ore după prima doză, recuperarea a intrat în linie dreaptă. După o săptămână, medicii au externat-o, iar copiii au fost trimiși la școală, considerându-se că nu mai reprezintă niciun pericol de îmblnăvire. „Un lucru e clar: atât timp cât sursa contaminării nu a fost găsită, iar bacteria dă târcoale în libertate, nu mai există legume și fructe în casa noastră. Mâncăm doar mâncare semipreparată și paste zilele acestea”, a mai spus femeia.