Povestea celebrei femei, crescută de călugărițe, care a revoluționat lumea

Povestea celebrei femei, crescută de călugărițe, care a revoluționat lumea Sursa foto: Pixabay

Una dintre cele mai celebrei femei, care a revoluționat lumea, a fost crescută de călugărițe. Înainte de a crea propriul brand, a fost cântăreață în cluburi din Vichy şi Moulins, de unde s-a ales cu porecla Coco.

Gabrielle Bonheur Chanel, Coco Chanel, designer de modă francez, a condus în topul creaţiilor Haute Couture pariziene timp de aproape şase decenii. Designul realizat de Chanel, atât cel elegant, cât şi cel casual, a inspirat femeile să renunţe la hainele complicate şi incomode, cum ar fi jupoanele şi corsetele, care erau predominante în îmbrăcămintea secolului al XIX-lea.

Printre inovaţiile ei de acum clasice s-au numărat costumul Chanel, poșeta matlasată, bijuteriile şi rochia neagră. Creatoare de modă şi fondatoare a propriului brand, Chanel a devenit ea însăşi o imagine a stilului său, fiind cunoscută pentru ţinutele simple, dar elegante, asociate cu accesorii deosebite.

Tânăra a fost dusă de tatăl ei într-un orfelinat

Gabrielle Chanel s-a născut la 19 august 1883, în Saumur, Franţa. La vârsta de 12 ani, după moartea mamei sale, a fost dusă într-un orfelinat de tatăl ei, care lucra ca vânzător ambulant. A fost crescută de călugăriţe, care au învăţat-o să coasă - o abilitate ce i-a marcat viaţa. Supranumele ei a venit însă din altă ocupaţie: pe parcursul scurtei sale cariere de cântăreaţă, Chanel a cântat în cluburi din Vichy şi Moulins, de unde s-a ales cu porecla Coco.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Facebook

În 1910, Chanel deschide un magazin de pălării pe strada Cambon, la nr. 21, în Paris, sub numele Chanel Modes. Pălăriile ei au fost purtate de actriţe franceze cunoscute ale epocii, fapt ce a dus la începerea construirii unei reputaţii.

Gabrielle Chanel îşi deschide primul magazin în Deauville, în 1912. Din 1913, începe să vândă o linie de îmbrăcăminte sport din tricot, material folosit anterior pentru confecţionarea lenjeriei pentru bărbaţi. Această abordare a revoluţionat moda şi a fost un succes instantaneu. Încurajată de succesul ei, Chanel îşi deschide, în 1915, prima casă de modă în Biarritz, Franţa. Angajează 300 de muncitori şi îşi proiectează prima colecţie Haute Couture.

Coco se lansează serios în afaceri. Cumpără o clădire în centrul Parisului

În 1918, Gabrielle Chanel cumpără clădirea de la nr. 31 de pe strada Cambon, din centrul Parisului, unde înfiinţează celebra Casă de Modă. Clădirea 31” găzduia un butic, saloane şi ateliere.

În urma parteneriatului său cu parfumierul Ernest Beaux, în 1921, are loc lansarea primului parfum, CHANEL N°5, un parfum revoluţionar datorită compoziţiei, numelui şi prezentării sale.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Sursa foto: Facebook

Parfumierul Ernest Beaux creează, în 1922, CHANEL N°22, al cărui nume face trimitere la anul în care a apărut. Parfumul a fost inspirat de acelaşi spirit revoluţionar care a caracterizat şi CHANEL N°5.

În 1924 a fost înfiinţată compania „Société des Parfums CHANEL” şi a fost lansată prima colecţie de machiaj. Compania a fost creată pentru a produce şi vinde parfumuri şi produse cosmetice. Ernest Beaux a devenit apoi primul designer de parfumuri al casei. Primele colecţii de pudre şi rujuri au fost create în acelaşi an.

Lansează primul parfum oriental care evocă mirosul de piele

După înfiinţarea companiei Société des Parfums CHANEL, un nou parfum creat de Ernest Beaux a fost Cuir de Russie, în 1927. Acest parfum oriental evocă mirosul de piele, cunoscut în mediile ecvestre. Traseul şi numele acestuia fac referire la gudronul de mesteacăn, folosit de soldaţii ruşi pentru a-şi impermeabiliza cizmele.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi pălărie

Sursa foto: Facebook

În 1927, are loc lansarea primelor produse de înfrumuseţare CHANEL, o gamă completă de 15 produse de îngrijire a pielii, o reflectare a viziunii inovatoare a fondatoarei brandului Coco Chanel. În septembrie 1928, Gabrielle Chanel a cumpărat teren în Roquebrune-Cap-Martin, în sudul Franţei. Acolo îşi construieşte vila, La Pausa.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Chanel şi-a închis Casa de modă. Dintre cele cinci clădiri de pe strada Cambon, doar buticul „31” a rămas deschis, unde parfumurile şi accesoriile au continuat să fie vândute. După război, Gabrielle Chanel a părăsit Parisul, petrecând câţiva ani în Elveţia. De asemenea, a locuit o vreme în vila din Provence.

La vârsta de 70 de ani, Chanel a revenit triumfătoare în lumea modei

A primit mai întâi recenzii tăioase din partea criticilor, dar liniile creaţiilor ei, feminine şi atractive, au câştigat repede cumpărători din întreaga lume. Gabrielle Chanel a murit pe 10 ianuarie 1971, în apartamentul ei din Hotel Ritz din Paris.

În 1969, fascinanta poveste de viaţă a lui Chanel a devenit baza pentru musicalul de pe Broadway „Coco”, cu Katharine Hepburn în rolul legendarei creatoare de modă. Alan Jay Lerner a scris scenariul, în timp ce Andre Prévin a compus muzica.

Cecil Beaton s-a ocupat de decor şi costume pentru producţie. Spectacolul a primit şapte nominalizări la Premiile Tony, Beaton a câştigat premiul pentru Cel mai bun creator de costume, iar René Auberjonois, pentru Cel mai bun actor.

Au fost scrise, de asemenea, mai multe biografii ale acestei mari personalităţi din lumea modei; una dintre ele, „Chanel and Her World” (2005), este scrisă de prietenul său, Edmonde Charles-Roux, potrivit Agerpres.