Filmul „Coco Chanel şi Igor Stravinski” închide festivalul de pe Coasta de Azur.
Nebunia de pe Croazetă ia sfârşit în această seară cu o gală fastuoasă, la Grand Théâtre Lumière, şi o poveste de dragoste celebră, „Coco Chanel şi Igor Stravinski”, în regia lui Jan Kounen. Scenariul începe cu un episod petrecut la Paris, în 1913, unul dintre acele momente în care contemporanii nedreptăţesc ce va celebra mai târziu posteritatea. La Teatrul de pe Champs Elysees, compozitorul rus Igor Stravinski (jucat de Mads Mikkelsen, personajul negativ din penultimul Bond, „Casino Royale”), e huiduit pentru capodopera, „Le Sacre du Printemps”.
Coco Chanel (frumoasa Anna Mouglalis), la acea vreme îndrăgostită de Arthur „Boy” Capel, e fascinată. Şapte ani mai târziu, cei doi se reîntâlnesc, fiecare cu vieţile răvăşite: ea, devastată după moartea lui „Boy” Capel, iar el, refugiat la Paris după Revoluţia bolşevică, împreună cu soţia şi copiii. Când Chanel îi propune să-l găzduiască la vila sa, pentru a putea crea, între cei doi începe o aventură pasionantă. Decizie dificilă pentru juriu
Pe cât de pasionant se anunţă filmul, pe atât de interesantă se prefigurează şi gala premiilor. Juriul prezidat de Isabelle Huppert - format din Asia Argento, Robin Whright Penn, Nuri Bilge Ceylan, Shu Qi, James Gray, Lee Chang-Dong şi Hanif Kureishi - are ghinionul de a se fi aşezat pe scaunul „judecătorului” într-un an în care nici unul dintre cele 20 de filme din competiţie nu are puterea unui „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile” sau a unui „Entre les murs”. Până ieri, se spera ca „Enter the Void”, al lui Gaspar Noé, sau „Map of The Sounds of Tokyo”, de Isabel Coixet, să repare onoarea ediţiei, mai mult decât mediocră având în vedere numele intrate în joc, însă cine a aşteptat a făcut-o în zadar. Prin urmare, rămân în cărţi favoriţii de până acum: „Profetul”, lui Jacques Audiard, şi „The White Ribbon”, în regia lui Michael Haneke.
CULISE Haneke şi Tarantino, în cărţi
Ultimele zvonuri îl dau pe Haneke favoritul numărul unu, cu filmul despre generaţia de copii crescută de părinţi violenţi, într-un mediu ermetic, ostil, generaţie care a pus umărul la ridicarea celui de-al treilea Reich. Cu un premiu de interpretare pentru Christopher Waltz, Cannes-ul l-ar putea mulţumi şi pe Tarantino şi al său „Inglourious Basterds”, iar cu unul pentru Charlotte Gainsbourg, pe Lars von Trier şi „Antichrist”. Cert e că ediţia cu numărul 62 va rămâne în istoria festivalul ca întruparea perfectă a unei zicale româneşti: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.
Recomandările noastre
