Pep Guardiola este considerat unul dintre cei mai buni tehnicieni din fotbalul european, iar rezultatele vorbesc pentru el. Sâmbătă, spaniolul a obținut un nou trofeu, cu echipa sa, Manchester City, UEFA Champions League. În acest sezon, cu Guardiola la timonă, City a reușit tripla, titlul în Premiere League, Cupa Angliei și Champions League. În vârstă de 49 de ani, el a antrenat până acum echipele FC Barcelona (2008 - 2012), Bayern Munchen (2013 - 2016) şi Manchester City, începând cu anul 2016.
„Guardiola este unul dintre puținii intelectuali pe care i-am întâlnit în fotbal”, spunea cu mulți ani în urmă, Fabio Capello, fostul antrenor al lui AC Milan, Real Madrid și al echipei naționale a Italiei.
Josep (Pep) Guardiola s-a născut în Catalonia, Spania, în anul 1971. Ca fotbalist a jucat pe postul de mijlocaș defensive și a petrecut cea mai mare parte a carierei la FC Barcelona. A mai trecut pe la Brescia și AS Roma, dar și pe la Al-Ahli, în Arabia Saudită. Ca jucător, la Barcelona, și-a trecut în palmares 6 titluri în La Liga, două Cupa del Rey, patru Supercopa de Espana, un trofeu în Liga Gampionilor, o Cupă a Cupelor și două Supercupe a Europei. Cu echipa națională a Spaniei a obținut medalia de aur la Olimpiada din 1992.
După ce a pus ghetele în cui, Guardiola a devenit unul dintre cei mai buni antrenori ai Europei, iar trofeele pe care le-a obținut vorbesc de la sine. Pe banca celor de la Barcelona a obținut 3 La Liga, 2 Cupa del Rey, 3 Supercopa de Espana, 2 trofee în Liga Campionilor, 2 Supercupe ale Europei și 2 titluri în Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.
Cu Bayern Munchen a mai luat 3 titluri de campion în Bundesliga, 2 cupe ale Germaniei, DFB-Pokal, o Supercupă a Europei și un titlu de campion mondial al cluburilor FIFA.
Cu actuala echipă, Manchester City, Guardiola a mai reușit 5 titluri de campion în Premier League, 1 titlu în Liga Campionilor, anul acesta, 2 titluri în FA Cup, 4 titluri în League Cup și alte 2 în FA Community Shield.
Calitățile care au atras atenția selecționerilor
Povestea lui Pep Guardiola în fotbal începe pe vremea când era un băiat de 13 ani și s-a înscris la juniorii Barcelonei. A devenit rapid un lider, loc pe care și l-a păstrat la fiecare grupă de vârstă pe care a bifat-o. Datorită jocului pe care îl practica a fost remarcat de toți antrenorii cu care a lucrat.
„Mereu ieșea în evidență, era singurul care juca din prima, fără prea multe atingeri”, își amintește Carles Rexach.
Calitățile sale au fost remarcate de Oriol Tort, scounterul celor de la Barcelona. Acesta a scris despre Guardiola: „Are un mers asemănător cu cel al lui Charlie Chaplin”. Este o caracteristică care atrage atenția tuturor celor care se pricep la selecția jucătorilor. Un astfel de mers indică faptul că jucătorul urmărit știe să paseze foarte precis cu latul.
Lăudat de antrenorul Cruyff la primul meci
În ianuarie 1990, a ajuns la Barcelona, iar într-un moment de criză, tehnicianul Johann Cruyff l-a promovat la prima echipă, într-o deplasare la Oviedo, la 19 ani. N-a avut norocul să joace nici un minut, dat faptul că a intrat în vizorul lui Cruyff a fost important.
Guardiola a debutat 11 luni mai târziu, înlocuindu-l pe Guilermo Amor într-un meci împotriva lui Cadiz. A reușit un tackling perfect la un jucător advers și a primit laude din partea lui Cruyff.
„Parcă joacă în echipa noastră dintotdeauna”, spunea tehnicianul olandez.
Cruyff a văzut că este un jucător cu potențial, astfel că i-a dat tot concursul. Pentru ca lui Pep să nu i se urce la cap, l-a repartizat pe mâna veteranului Ronald Koeman. Acesta a devenit colegul de cameră și, totodată, mentorul lui Pep Guardiola.
„Era foarte matur la vârsta lui, nu avea nicio urmă de aroganță. Singura chestie era că punea întrebări încontinuu. Voia să știe tot”, își amintea Koeman.
Ronald Koeman, mentorul tânărului Pep Guardiola
Sub îndrumarea lui Koeman, tânărul Guardiola s-a transformat într-un jucător defotbal cerebral, ce nu se pierde în fața partidelor mari, lucru care s-a văzut pe teren. Colegii săi de echipă își aminteau de stilul analitic al jucătorului care dădea indicații și gesticula în permanență.
După plecarea lui Koeman de la Barcelona și preluarea echipei, ca antrenor, de către Bobby Robson, Guardiola a devenit creierul de la mijlocul terenului și coordonatorul de joc. Din relația cu tehnicianul britanic, tensionată dar productive, a învățat foarte multe lucruri pe care le-a folosit ulterior, când a ajuns să antreneze. Louis van Gaal, înlocuitorul lui Robson i-a dat banderola de căpitan al echipei.
„Era singurul care putea vorbi despre fotbal ca un adevărat antrenor. Le spunea celorlalți unde ar trebui să stea în teren și cun ar putea pasa. El e jucătorul de la care Xavi, Iniesta și Puyol au învățat enorm”, l-a descris van Gaal pe Guardiola.
Cum se descria Pep ca fotbalist
A urmat declinul, în sezonul 1999 -2000 când a bifat doar 12 meciuri, iar în luna august a fost nevoit să se opereze din cauza unei rupturi de ligamente. Un sezon mai târziu, se despărțea de Barca și își continua cariera pe alte meleaguri. A jucat fotbal până la 35 de ani și a mai trecut pe la Brescia, Roma și Al Ahli.
Într-un interviu pentru reviste Time, Guardiola și-a descris cariera de fotbalist spunând că a jucat la un club mare unde și-a făcut mulți prieteni.
„M-am născut să fiu fotbalist și a fost o călătorie lungă. Am jucat la un club mare, unul la care chiar și cei mai mari fotbaliști visează să joace. În plus, mi-am făcut mulți prieteni”, spunea fostul mare fotbalist.
Pep Guardiola, coechipier cu Hagi și Gică Popescu
La Barcelona, Pep Guardiola a fost coechipier și cu românii Gică Hagi și Gheorghe Popescu. Hagi a jucat pe pe Camp Nou în perioada 1994 - 1996, în timp ce Gică Popescu a fost adus la echipă în 1995 și a rămas până în 1997.
„Am fost coechipierul lui Hagi doar pentru scurt timp. A fost fantastic, dar, din păcate, antrenorul Johan Cruyff a dorit mai mult efort din partea lui. Aceasta a fost o problemă serioasă deoarece Hagi nu a putut să atace și, în același timp, să se și apere, motiv pentru care Cruyff nu i-a putut face loc mereu în echipă”, avea să-și amintească antrenorul lui Manchester City, mulți ani mai târziu.
Gică Hagi a jucat 40 de partide alături de Pep Guardiola, la FC Barcelona.
O carieră prolifică de antrenor
După retragerea ca jucător, Guardiola a devenit antrenorul lui FC Barcelona, în 2008, când președintele clubului, Joan Laporta, a anunțat că-I va lua locul lui Frank Rijkaard. A semnat contractul pe 5 iunie 2008, iar în primul sezon pe bancă a câștigat tripla, La Liga, Copa del Rey și Liga Campionilor. Astfel, a devenit cel mai tânăr antrenor care a câștigat Liga Campionilor.
În următorul sezon, cu Guardiola, Barcelona au câștigat Supercopa de Espana, Supercupa Europei împotriva lui Șahtior Donețk, și Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.
S-a despărțit de FC Barcelona în 2012, când a semnat, cu Bayern München, un contract care a început în iulie 2013, pentru 15 milioane de euro pe an. Din anul 2016, Pep Guardiola a devenit antrenorul lui Manchester City.
În cariera sa, Pep Guardiola a câştigat 14 trofee cu Barcelona, şapte cu Bayern şi 14 cu City. Guardiola a pierdut o singură finală în cariera lui de antrenor, cea din Cupa Spaniei, ediţia 2011, în faţa lui Real Madrid, unde antrenor era Jose Mourinho.