Nicolae Covaci s-a născut pe data de 19 aprilie 1947 în Timișoara. De la o vârstă fragedă, a studiat pianul, acordeonul și limbile străine. Mai târziu a învăţat să cânte la muzicuţă şi a luat lecţii de chitară. A studiat la Liceul de arte plastice şi la Institutul de Arte Plastice din Timişoara.
Nicu Covaci rămâne cel mai influent muzician din istoria rock-ului românesc
În anii '60, împreună cu Kamocsa Camo Bela, a creat o formaţie de chitarişti care se numea Sfinţii, iar în 1964, numele formaţiei s-a schimbat în Phoenix. Dar membrii fondatori ai formaţiei Phoenix au fost Nicu Covaci şi Moni Bordeianu.
Au început să cânte în săli studenţeşti şi în cluburi din Timişoara, piese din repertoriul unor formaţii celebre la acea vreme, printre care The Beatles, The Rolling Stones, The Monkees sau The Animals.
Încet-încet trupa lui Nicu Covaci a început să fie invitată la Bucureşti, în emisiuni de televiziune, devenind cunoscută în toată ţara. După primul concert în Bucureşti, în 1965, trupa Phoenix a fost invitată să înregistreze în studioul radioului naţional.
Când a înregistrat celebra piesă „Ştiu că mă iubeşti şi tu”
Tot în anul respectiv au fost înregistrate piesele „Ştiu că mă iubeşti şi tu”, prelucrările folclorice „Dunăre, Dunăre”şi „Bun e vinul ghiurghiuliu”. Membrii formaţiei au început colaborarea cu textierul Victor Cârcu, care a scris versurile primelor hit-uri ale trupei: „Vremuri”, ”Şi totuşi ca voi sunt”, „Nebunul”, ”Floarea stâncilor”, înregistrate la Electrecord.
În decembrie 1967, Phoenix a efectuat primul turneu de amploare, în mai multe oraşe, încheiat cu două concerte la Timişoara. La Festivalul Naţional de artă studenţească de la Iaşi, în aprilie 1968, Phoenix a câştigat „Marele Premiu” şi premii speciale de interpretare şi compoziţie.
În 1969 apare cel de al doilea disc EP, „Floarea stâncilor”, cu patru compoziţii proprii. Trupa Phoenix participă la festivalul naţional studenţesc de la Bucureşti unde prezintă opera rock „Omul -36:80” şi primeşte, la prima ediţie a Festivalului Club A, premiul pentru creativitate şi originalitate. În acelaşi an, regizorul Manole Marcus a solicitat formaţiei să scrie muzica filmului ”Canarul şi viscolul”, unde există o secvenţă în care apar membrii trupei.
Nicu Covaci și trupa sa înregistrează succes după succes
Pentru Nicu Covaci și trupa sa au urmat multe turnee în ţară. După emigrarea lui Moni Bordeianu, Nicu Covaci a luat în formaţie alţi membri, iar în repertoriul trupei au apărut piese ca „Dorinţa”, ”Aminteşte-ţi”, ”Niciodată”, ”Ochi de ţigan”.
Phoenix a participat la a doua ediţie a Festivalului Club A, în 1971, unde a obţinut mai multe premii individuale de interpretare. În acelaşi an, au intrat în trupă Mircea Baniciu (ca solist). Tot în 1971 a apărut albumul „Cei ce ne-au dat nume”.
Formaţia Phoenix a reprezintar România la Festivalul „Lira de aur”, în mai 1973, la Bratislava (Cehoslovacia) şi apoi la Festivalul Discului, în octombrie 1973, la Sopot, Polonia.
La 19 noiembrie 1973, a avut loc la Sala Palatului concertul Sfinx + Phoenix. Phoenix a prezentat, în premieră pentru bucureşteni, piesele Mica Ţiganiadă și Andrii Popa, Strunga şi piesa care a dat titlul de pe noul disc Mugur de fluier.
Nicu Covaci a decis să plece din țară
Tot în acea perioadă un nou membru al trupei devine bateristul Ovidiu Lipan „Ţăndărică”. Mai trebuie amintit că formaţia Phoenix a fost interzisă în 1974.
Nicu Covaci: „Mi-am dat seama că nu mai merge şi m-am hotărât să plec. De cum am ajuns în Amsterdam, am început să umblu pe la studiouri ca să mă interesez cum să continui cu trupa afară. Singura soluţie era să-i scot ilegal din ţară. Disperarea m-a împins să fac gestul ăsta. I-am băgat în boxele Marshall şi am pornit spre graniţă. Noaptea, am ajuns la Orşova. Grănicerii mi-au spus să descarc maşina şi să trec la percheziţie corporală.
Le-am spus că în maşină se află instalaţia mea Unul se urcase pe boxa în care era Ţăndărică şi îşi bălăngănea picioarele la un centimetru de obrazul lui. Până la urmă mi-au dat drumul şi am început să trec barajul spre sârbi. Când am terminat, mă pun şi sârbii să deschid maşina. Când au văzut atâta amar de scule, au trântit uşa maşinii şi mi-au spus 'Idi'. Am luat-o în sus pe munte. Băieţii au ieşit la lumină odată cu ziua şi când m-au întrebat unde suntem, m-am uitat în jur la brazi şi la norii aurii de la picioarele noastre şi le-am spus „În rai”, poverstea Nicu Covaci pe blogul său.
Marele artist a început să predea la o universitate populară din Germania
Nicu Covaci a început să predea artă la o universitate populară din Germania. Apoi, spunea el, „m început să fac expoziţii de pictură. Făcusem un tablou pe pânză de 45/6 m. Am întins o pânză pe o structură de oţel pe care o pictam de pe o macara. M-au angajat la decenatul cultural al oraşului să fac atât concepţie, cât şi producţie la spectacolele 'Evita' şi 'Jesus Christ Superstar', la teatrul din Osnabrück”.
Stabiliţi în Germania, Nicu Covaci şi membrii trupei (mai puţin Mircea Baniciu) au activat sub numele Mad House şi Transsylvania Phoenix, au scos câteva discuri şi i-au cunoscut pe Manfred „Mani” Neumann (vioară, voce), şi pe Tom Buggle (bass), care aveau să apară, alături de Covaci şi Ţăndărică, pe albumul ”Transsylvania Phoenix”.
Când a revenit în țară Nicu Covaci
În anul 1990, are loc prima întâlnire a lui Nicu Covaci cu publicul român după o absenţă îndelungată din ţară, la festivalul de la Palatul Copiilor din Bucureşti. Aici a cântat doar împreună cu Mircea Baniciu, câteva piese cunoscute ale trupei Phoenix. În acelaşi an, trupa cântă la Paris şi pregăteşte primul turneu în România, având loc înregistrări în formula Covaci, Baniciu, Kappl şi Lipan.
Au urmat „întâlnirea de 30 de ani” de la Sala Polivalentă, unde au putut fi văzuţi aproape toţi foştii componenţi ai trupei, mai puţin Mircea Baniciu, şi concertele susţinute de Phoenix în compania unor orchestre simfonice.
În 1997 apare CD-ul „Aniversare 35”, iar în 1998 un turneu de amploare al trupei, în cele mai mari oraşe ale României. Un an mai târziu, a fost înregistrat un maxi-CD - "Ora - Hora", urmat de un turneu în Germania şi în România.
În 2000, Nicu Covaci a efectuat un nou turneu în România, după ce a renunţat la colaborarea cu Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Ioji Kappl, în care a prezentat compoziţii noi şi noua sa trupă. Tot atunci a apărut albumul „În umbra marelui urs”.
În octombrie 2005, Phoenix a lansat albumul „Baba Novak”
La 12 noiembrie 2007, componenţii trupei rock Phoenix - Ovidiu Lipan ''Ţăndărică'', Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Bogdan Bradu, Josef Kappl, Călin Ionuţ Contraş, Cristian Ovidiu Gram şi Manfred Neumann - au fost decoraţi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de activitate muzicală şi pentru contribuţia la dezvoltarea muzicii rock din România.
Când Nicu Covaci a aniversat 70 de ani, la 19 aprilie 2017, la Arenele Romane, a avut loc spectacolul-concert '„Phoenix 55 & Friends Rock Edition'”, care a marcat 55 de ani de existenţă a trupei Phoenix.
Nicu Covaci este şi autorul cărţilor „Phoenix: Însă eu, o pasăre! şi „Phoenix. Giudecata înţelepţilor” în 2014, la Editura Integral.
Printre cele mai recente înregistrări ale lui Nicu Covaci cu Phoenix se numără albumele „Eminescu Eternul Phoenix - Simboluri ale imaginarului eminescian în muzica românească” (2018), „The 80's” (2019) și „Remastered Tape” (2020).
Nicu Covaci a murit, vineri, 2 august 2024, la vârsta de 76 de ani.