Înainte să fie destructurat de Ion Iliescu și generalul Victor Atanasie Stănculescu, Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei a izbutit îndepărtarea din unitățile militare a politrucilor și ofițerilor de contrainformații. Dar pentru că deveniseră un risc major prin pretențiile lor de a identifica generalii care au reprimat Revoluția, ofi erii din CADA au plătit cu propriii epoleți prețul libertății lor de expresie.

În febra și vâltoarea civică ce a urmat evenimentelor din decembrie 1989, toți românii aveau pe buze două vorbe: libertate și democrație. Chiar și Armata, oarecum compromisă în urma unor acțiuni ordonate abuziv de liderii ei, a fost virusată, contaminată, de aceste două cuvinte magice. Care Armată era, în acel moment, cu moralul în niște tranșee umede, pline de șobolani interni.

Practic, în ultimele două decenii de comunism, militarii în termen, în loc să facă instrucție, erau trimiși la depănușat știuleți de porumb, scos cartofi sau alte munci agricole, să dea cu lopata în minele din Valea Jiului, la alte corvoade în construcții civile, sau să sape cu târnăcopul la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

La rându-le, ofițerii și subofițerii erau supravegheați și terorizați de politrucii și ofițerii de contrainformații din fiecare unitate. Cine crâcnea ori primea „a treia cizmă”, adică era dat afară în șuturi din Armată, ori era marginalizat. Nu e de mirare că, imediat după Revoluție, au apărut și niște mișcări proto-sindicale, care au încercat să schimbe ceva: Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei – CADA, Acțiunea pentru Dreptate militară – ADM și, Grupul de Inițiativă pentru Democratizarea Armatei – GIDA. Evident, aceste mișcări interne nu au convenit nici noii Puteri conduse de Ion Iliescu și nici generalilor care își vedeau subminată autoritatea. Istoria a demonstrat că, în ciuda bunelor lor intenții, ofițerii care au cerut vehement democratizarea acestei instituții cu mentalitate feudală, pe atunci, au fost manipulați și folosiți, după care au fost ori trecuți în rezervă, ori au primit funcții în schimbul „colaborări” lor. Căpitanul în rezervă Valerian Stan, fost șef al Corpului de Control al Guvernului, pe timpul lui Ciorbea, și ex-membru al ADM și CADA, a fost una dintre victimele propriilor sale convingeri.

Prigonit pentru că a criticat conducerea de Partid și de Stat

Despre Valerian Stan doar cei mai în vârstă își aduc aminte că a fost șeful Corpului de Control al Guvernului Ciorbea. Puțini sunt cei care știu că Revoluția l-a prins căpitan de infanterie. Unde se afla în momentul evenimentelor din decembrie ’89? Care este povestea sa, pe scurt? Valerian Stan trage aer în piept, că are multe de spus: „În 1989 eram ofițer inspector cu protecția muncii într-un batalion de construcții din București. Acolo ajungeau, de regulă, cadrele neagreate de Partid și, mai ales de CI”. Ușor trist, Valerian Stan povestește că, de când a devenit tânăr locotenent, în 1977, n-a ezitat să vorbească deschis, critic, depre politica PCR și situația din țară: „Punctul culminant al acestei atitudini «deviaționiste» a fost în vara lui 1985 când comandantul Regimentului 2 Mecanizat din București, maiorul Gheorghe Carp, m-a chemat la el, împreună cu toți locțiitorii săi, și mi-a zis așa: «Știm noi ce atitudine ai față de conducerea de partid și de stat. Și asta o știm nu numai noi, ci și organele care trebuie!». Nu peste mult timp am ajuns la «diribau»”. Adică la munca pe șantier. Deși absolvent al Facultății de Drept, ofițerul Valerian Stan a fost ținut de MApN, până la Revoluție, pe funcții mărunte, care nu prevedeau studii superioare.

Momeala otrăvită

 Chiar și după Revoluție, căpitanul (r) Valerian Stan a rămas aceeași „oaie neagră”. S-a încercat chiar compromiterea sa numai că ofițerul și-a dat seama că i se întinde o cursă și, lucru nemaiîntânit, a refuzat să ia comanda unei subunități care urma să intervină în caz de tulburare a ordinii publice la un uriaș miting care era anunțat în Capitală: „Cu câteva zile înainte de marele miting al Alianței Civice, din 15 noiembrie ’90, șeful de stat major al Regimentului 22 Tancuri din București, unde eram încadrat comandant al Batalionului de Infanterie, a vrut să mă numească comandant al unei subunități care să intervină, la nevoie. Am refuzat în scris! Vroiau să mă murdărească știindu-mi apartenența la ADM!”. Valerian Stan n-a mușcat momeala.

Și, ce face el acum? La 64 de ani, ofițerul în rezervă e încă activ: „Sunt membru în cadrul «board-ului» Fundației «Centrul de Resurse Juridice»”.

Vectorii de opinie ai CADA, ADM și GIDA

După înlăturarea regimului comunist toată lumea voia democrație. Chiar și militarii care fuseseră supravegheați constant de politruci și ofițeri de contrainformații. Au apărut, atunci, în februarie ’90, entitățile numite Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), Acțiunea „Pentru Dreptate Militară” (ADM) și Grupul de Inițiativă pentru Democratizarea Armatei (GIDA). Cea mai vocală și cunoscută dintre aceste grupări de militari nemulțumiți a fost CADA. Cine erau, sintetic, liderii, vectorii de imagine ai acestor „mișcări”? Valerian Stan scormonește prin memorie: „Cei mai importanți au fost: lt.col Surcu, maiorul Nicolae Durac, lt.col. Chiriac, lt.col. Petre Liță, maiorul Nicolae Cârligeanu și maiorul Ioan Inel. Ulterior constituirii CADA, unul dintre lideri acesteia a fos și lt.col Silviu Popescu. Dar au mai fost și alții!”.

 Povestește că el a intrat în CADA în toamna lui 1990: „Eram liderul ADM și a fost nevoie ca, în timp, noi cei din din ADM și CADA să punem niște lucruri în comun. Ne-am compatibilizat principiile. Tot atunci, cele două asociații au fuzionat”.

 GIDA a fost doar o inițiativă care a funcționat în interiorul „Clubului Ofițerilor” Diviziei 57 Tancuri. Valerian Stan spune: „GIDA a rămas în memoria oarecum marginală a acestu șir de atitudini a cadrelor militare și e ascociată cu inițiativa lt.col Silviu Popescu”.

Realizările CADA au determinat torpilarea ei

 

Generalul Stănculescu a îmbrățișat, inițial, ideile Comitetului pentru ca, ulterior, să-l torpileze. De ce? Fostul căpitan de infanterie e sigur pe el: „Le-a îmbrățișat ca să obțină postul și sperând la o eventuală imunitate pe care i-ar fi oferit-o Iliescu și FSN pentru ce făptuise la Timișoara”. Valerian Stan are certitudinea că Stănculescu a torpilat CADA pentru că, ulterior, ofițerii de bună-credință din Comitet, și mai ales cei din ADM, au considerat că este firesc să militeze pentru tragerea sa la răspundere pentru episodul Timișoara.

Totuși, CADA a avut discuții cu ministrul Apărării, generalul Stănculescu, vicepremierul Gelu Voican-Voiculescu, cu premierul Petre Roman și cu președintele Ion Iliescu. Ce s-a vorbit și ce s-a realizat? „Cu toții au arătat, de fațadă, o bună deschidere pentru că ei știau că vor putea, ulterior, să manipuleze lucrurile în așa fel încât să anihileze, măcar și numai în parte atât CADA cât și ADM. Noi și acțiunile noastre au descurajat, chiar și numai în parte, încercarea de a menține situația dedinainte de ’89. Am contribuit la desfințarea Consiliului Politic Superior al Armatei, ceea ce implica mutarea politrucilor pe alte funcții, dar și alea destul de importante. O altă izbândă a fost trecerea în rezervă a ofițerilor de contrainformații”. Stan mai adaugă că s-au făcut pași și în direcția clarificării poziției generalilor în reprimarea revoluționarilor: „Relațiile interumane au devenit mai relaxate și, chiar dacă mai târziu, promovarea și avansarea cadrelor a început să se facă pe criterii de competență și nu de vârstă și de cât ai stat în grad”.

Minciuna lui Ion Iliescu

Ion Iliescu a acuzat că, din cauza poziției ostile a CADA, n-a putut fi folosită Armata în timpul evenimenetelor din 13-15 iunie ’90 și că de aia au venit mineri să restabileacă ordinea și liniștea publică. Așa a fost? Valerian Stan se revoltă: „E un nou fals! El a făcut această afirmație mincinoasă pentru a motiva interzicera CADA și ADM și trecerea în rezervă a ofițerilor incomozi! Că a mințit rezultă din declarația celui mai fidel general al său, Vasile Ionel, fost șef al Statului Major General, care a zis că că i-a cerut insistent lui Iliescu să nu implice Armata în acel eveniment și a spus că Iliescu l-a ignorat. În plus, genralul Polivanov, comandantul Armatei I, din București a spus că n-a existat niciopresiune, din nicio direcție”.

 

Armata nu este compatibilă cu principiile democrației”

Au existat disensiuni între aceste asociații sau a fost un consens simbiotic? Fostul „sindicalist militar” neagă și nu prea: „Disensiuni nu, dar au fost diferențe de viziune cu privire la obiective și la modul concret de a acționa. Cel mai important exemplu este că noi, cei din ADM, am fost destul de surprinși de faptul că CADA a inclus în programul său ideea unui ministru al Apărării civil, care să nu fi făcut parte din elita politică comunistă și, evident, să nu fi avut vreo implicare în reprimarea Revoluției”.

Că tot veni vorba, care erau scopurile, doleanțele militarilor? Ce însemna, de fapt, democratizarea Armatei? Valerian Stan dă din umeri, ușor blazat: „«Democratizarea» a fost, după mine, un termen ales greșit. Nepotrivit, pentru că Armata nu este perfect compatibilă cu principiile democrației. Cât privește doleanțele acestea au fost: profesionalizarea personalului, depolitizarea, clarificarea implicării responsabililor militari în reprimarea revoluționarlor și mai erau și altele precum dreptul la demisie și neimplicarea Armatei în chestiuni de ordine publică”.

Ion Iliescu și generalul Militaru au fost ostili din start

Cum a fost primită această inițiativă de democratizare a unei Armate obișnuită mai mult să meargă la munci agricole, decât să folosească armamentul, de către noua putere și, în special, de către generalii care o conduceau, mai ales de către generalul Nicolae Militaru, primul ministru al Apărării de după Revoluție? Valerian Stan se enervează, un pic: „Noua Putere a primit-o foarte prost pentru că niște oameni, precum Ion Iliescu și cei din echipa sa, nu puteau concepe idei precum depolitizarea și decomunizarea Armatei, pentru că de aici s-ar fi putut contamina mediul social și politic și ar fi constituit un risc major pentru ei. Generalul Militaru a primt-o foarte rece și el. Am, însă, convingerea, că a procedat așa în urma ordinelor pe care le-a primit de la Iliescu. În mod normal, lui Militaru ar fi trebuit să-i convină, pentru că el avusese conflicte cu regiumul comunist, fiind vânat de Securitate, iar obiectivele noasre îl puteau ajuta taman în interesul său. El doar ce a început să treacă în rezervă CI-știi și ofițerii din Direcția Politică”.

 

CADA, manipulată de Iliescu să-l accepte pe Stănculescu minstrul Apărării

Dar unul dintre scopurile principale ala CADA era îndepărtarea din fruntea MApN a generalului Nicolae Militaru, despre care s-a spus că ar fi fost agent GRU – serviciul de informații al Armatei Roșii – și numirea în fruntea Ministerului Apărării a unui minstru civil. Primul scop a fost atins, al doilea nu. Dar și primul a fost, până la urmă o „țeapă”. Armata s-a trezit condusă de generalul Victor Atanasie Stănculescu, unul dintre cei care au reprimat revoluționarii de la Timișoara, ulterior condamnat pentru faptele sale. Cine a dorit reșaparea acestuia? De fapt, care a fost desfășurarea reală a faptelor? Valerian Stan spune că impresia sa a fost că Ion Iliescu a observat că Militaru era vehement contestat și că și ofițerii rezerviști reactivați de acesta erau la fel de contestați: „A înțeles că Militaru nu poate fi compatibil... A realizat că Armata îl va îndepărta și l-a sacrificat. Lui Iliescu îi convenea generalul Victor Atanasie Stănculescu din două motive. Era compatibil cu sistemul de putere din armata acelor vremuri și, apoi, vinovăția sa în ceea ce privește ce a făcut la Timișoara îl făcea șantajabil!”. Mai adaugă că Iliescu, prin vicepremierul Gelu Voican-Voiculescu, a manevrat lucrurile de o așa manieră în interiorul CADA pentru ca Stănculescu să fie agreat ca ministru.

 

Destructurarea CADA, făcută ca la carte

 Practic, CADA a funcționat un an și ceva până a fost dizolvată. Cine a distrus organizația? Ce s-a întâmplat cu conducătorii și membrii săi? Au rămas în armată sau au fost mătrășiți? Fostul șef al Corpului de Control al Guvernului oftează, din nou: „Au distrus-o Ion Iliescu și, mai ales generalii Vasile Ionel și Victor Atanasie Sănculescu! Din păcate o contribuție au avut și unii camarazi de-ai noștri care au făcut niște jocuri pentru niște funcții”. Valerian Stan mai spune că, inițial, fusese anunțat, public, un număr de zece treceri în rezervă dar că, într-un alt comunicat, al număr se redusese la patru, iar în plenul Parlamentului generalul Stăculescu, ministrul Apărării, l-a nominalizat doar pe el: „În realitate au fost îndepărtați din Armată patru ofițeri. MApN s-a folosit de primul anunț, cel cu zece ofițeri, penru ca ulterior șase dintre aceștia să fie reprimiți sub arme. A fost o demonstrație de forță pentru toți militarii. Reactivarea celor șase n-a mai fost anunțată public”.

 

Chipurile a fost dat afară „la cerere”

Să recapitulăm, în toamna lui ’90 Valerian Stan a trecut în rezervă. A vrut el sau au vrut alții? Care au fost motivele invocate pentru înlăturarea sa? Era un pericol destabilizator? Valerian Stan încearcă și astăzi să pună cap la cap toate datele: „Nu știu dacă i-a dictat Iliescu lui Stănculescu să mă elimine. Probabil eram considerat mai vocal, riguros și consecvent. A fost o îndepărtare din Armată Abuzivă și ilegală! Sunt și acum în proces cu MApN. Stănculescu a declarat că am trecut în rezervă la cerere, ori eu am fost concediat în baza art.43. lit. I, din Statutul Corpului Ofițerilor, pentru abateri disciplinare”. Povestește că alt coleg, maiorul Nicolae Durac, dat afară în aceleași condiții ca și el, a câștigat procesul, în 2005, dar la instanțele din Timișora, și a obținut despăgubiri de 300.000 de euro. El în schimb, se judecă la București: „Mie MApN mi-a trimis dosarul de trecere în rezervă abia în 2015, după 25 de ani de la întocmirea lui!”. De atunci, de 11 ani, Valerian Stan se zbate prin instanțele bucureștene. Acum e la al doilea „ciclu” la IICJ și se află în fața unei hotărâri definitive a Secției 1 Civile.

 

„Armata are nevoie de ordine și disciplină, dar într-un mod conștient asumat”

Acum, după 30 de ani de la Revoluție, ce crede Valerian Stan despre ce s-a întâmplat cu Armata atunci? A fost CADA manipulată? Cine a stat oare în spatele ei? Omul are, deja, certitudini: „Cu siguranță CADA a fost manipulată, în sensul abndonării unora dintre obiectivele fixate. Or, acest lucru nu putea veni decât din zona lui Ion Iliescu și Victor Stănculescu!”.

Dacă astăzi un grup de ofițeri ar înființa o astfel de „mișcare” ce s-ar întâmpla cu ea și cu membrii ei? Spune că lucrurile s-a mai schimbat: „La data aceea reglementările din Armată nu interziceau asemenea organisme. Nu-s compatibile situațiile. Vorbim despre o Armată aservită unui sistem dictatorial care s-a trezit în fața libertății de expresie și nu numai..”.

 Ce crede fostul ofițer, poate exista democrație în Armată sau doar căprărie, după modelul: „Ordinul se execută, nu se discută!”. Valerian Stan râde: „Nu cred că opțiunile sunt dihotomice, foarte distincte. Armata, prin definiție, are nevoie de ordine, rigoare și de diciplină, însă într-un mod conștient asumat și nu impus la modul cum lucrurile se întâmplau înainte de 1989 și o bună perioadă de timp după”.