Deci, am început cu primul pas, să fac bani. Aici trebuie să spun că și până în momentul ăla, cum am menționat și anterior, făceam încă infracțiuni prin internet și făceam și bani. Dar nu îndeajuns pentru treaba asta. Pentru treaba asta îmi trebuiau bani serioși și aveam de gând să îi fac cât mai repede cu putință. Iar faptul că trebuia să fac mulți și repede m-a silit să renunț la unele măsuri de precauție pe care le-aș fi luat în mod normal ca să mă asigur că nu poate să mă depisteze nimeni în legătură cu operațiunile pe care le făceam. Iar lucrul ăsta a fost și cel din urmă care m-a făcut să îmi pierd libertatea.
Menționez că eram și depedent de pariuri sportive la momentul ăla, ca să se înțeleagă.
Apucă-te și fă bani. Propune-ți ca în două săptămâni să faci 10.000 euro. Faci mai mult de 10.000 euro după două săptămâni. „Hai să-i înmulțesc, să fac mai mulți că am nevoie.” Îi joci la pariuri, pierzi. Repetă cu 20.000. Același rezultat. Repetă cu și mai mulți dar fă aceeași greșeală din nou și din nou și din nou. Între timp se instalează paranoia, știi că greșești și știi că asta implică riscuri, că ai putea fi prins. Legea spune că nu au voie să intre peste tine înainte de șase dimineața. Pui alarma la cinci și ai bagajul pregătit în fiecare dimineață, în caz că vine garda ți-ai luat geanta și ai fugit (la momentul ăla locuiam tot la casa de la țară la ai mei – ideea era că eu îi pot vedea venind pe șosea înainte să ajungă la mine și pot fugi prin spatele casei într-un timp de reacție decent, cu un avantaj de cel puțin două minute și jumătate cât le ia să spargă o poartă din fier masiv).
Ți-e frică totuși, în interiorul tău ai sentimentul că ceva s-ar putea să nu meargă bine, că ȘTII că ceva nu o să meargă bine. Totuși, stick with the plan. Reușești și pui ceva bani deoparte, pe ăștia i-ai fentat cumva de la a deveni parte din profitul caselor de pariuri. Ia-ți chirie în Berlin. Ia-ți acte false. Ia-ți mașină să te scoată din țară. Toate astea costă și nu ai destul cât să îți ajungă pentru toate întrucât să ai totul pus la punct perfect. Zici că pleci peste două zile, amâni. Vine ziua, amâni iar. „Până la urmă lasă, fac cât pot și cu o zi înainte de proces plec. În ziua când vine condamnarea eu o sa fiu deja ieșit din țară, o să fiu chiar în spațiul Schengen și de acolo mă mișc mult mai ușor. E ok. O să meargă”. Ziua procesului era pe 22 septembrie 2015.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
