Poveste rusească. Adevărată

În aceste zile, se discută tot mai înfiorat despre Rusia. Nu ştiu de ce, îmi revine aproape obsesiv în minte o anume potrivire. Ţarul Alexandru al II-lea (1818 – 1881) a făcut cadou soţiei sale, Maria Alexandrovna, un teatru nou la Sankt Petersburg. Aşa a venit în lumea culturii legendarul Mariinsky, numit astfel după numele ţarinei.

Teatrul, cu 1600 de locuri dispuse în stil italian, s-a deschis în 1860 cu opera patriotică "O viaţă pentru ţar" de Glinka. În 2013, cu ocazia împlinirii a 60 de ani (dintre care ultimii 25 petrecuţi la conducerea teatrului Mariinsky), dirijorul Valery Gergiev primeşte cadou de la prietenul şi admiratorul său, Vladimir Putin, teatrul Mariinsky II.
Concertul de deschidere a avut loc pe 2 mai 2013, exact de ziua de naştere a lui Gergiev, şi a strîns artişti importanţi, precum Ana Netrebko, Placido Domingo, Rene Pape, Leonidas Kavakos, Vadim Repin, Denis Matsuev. În loja prezidenţială (pardon, imperială) a stat familia lui Gergiev. Ţarul Putin a preferat să asiste dintr-un balcon alăturat, în mijlocul marilor artişti ruşi invitaţi la gală, stînd lîngă legendara Maya Pliseţkaia, în vîrstă de 86 de ani. Deşi a fost un produs pur sînge al rivalilor de la Balşoiul moscovit, diva Pliseţkaia onorează orice loc în care se află! 2013 a fost al zecelea an al domniei lui Putin şi, nu ştiu de ce, mă gîndesc că făcînd acest dar marelui muzician, Putin s-a regalat şi pe sine, cumva.
De asemenea, 2013 a fost al zecelea an de cînd Valery Gergiev a început să ceară autorităţilor un nou teatru. Vechiul Mariinsky nu mai corespundea exigenţelor marii companii (în acelaşi teatru funcţionează, practic, trei mari ansambluri artistice, Orchestra, Opera şi Baletul), iar upgradarea clădirii s-a dovedit a fi un proiect imposibil.
Putin, se ştie, este foarte legat de St. Petersburg pe care, în privat sau în medii neoficiale, continuă să-l numească Leningrad. În marele oraş imperial rus s-a născut, a copilărit, a studiat, a lucrat în KGB şi, din 1991, a început cariera politică ţarul Rusiei de azi . Gergiev, moscovit prin naştere, este petersburghez prin adopţie – la 19 ani a venit la Leningrad să studieze la Conservator şi n-a mai părăsit oraşul pînă astăzi. Se zice că nu doar ataşamentul la St. Petersburg îi leagă pe cei doi lideri. Prietenia lor, zice-se, s-ar fonda şi pe o convergenţă de păreri şi convingeri cu privire la Rusia, în general. Dar nu merg acum în direcţia asta, pentru că povestea pe care v-o spun este prea puţin politică. Povestea lui Mariinsky II este, în esenţa ei, ţaristă şi arată că lucrurile nu s-au schimbat prea mult în Rusia, chiar dacă pe-acolo au trecut vreo şapte decenii de bolşevism devastator. De fapt, ceea ce fascinează în politica, dar şi în cultura acestei uriaşe ţări este tocmai simbioza perfectă dintre cele două sisteme care păreau a fi, la începutul veacului trecut, tot ce poate fi mai diferit şi mai antagonic: ţarismul şi comunismul bolşevic. Rusia de azi este, de fapt, rezultanta celor două moduri (foarte specifice, subliniez) de guvernare. Şi, deşi nu-mi face mare plăcere să o spun, Mariinsky II este rezultatul strălucit al acestui amestec pentru că, într-adevăr, este una dintre cele mai bune săli de spectacole muzicale din lume.

A costat, în hîrtii, 730 de milioane de dolari – în fapt, zvonurile sînt că e aproape imposibil să estimăm costul. Sala s-a construit de partea cealaltă a canalului Kryukov, pe locul fostului Palat al Sindicatelor construit în vremea primului plan cincinal. Este legată de Mariinsky I printr-o pasarelă pietonală acoperită şi, spre deosebire de vechiul teatru, are absolut toate dotările de ultimă oră, inclusiv şapte scene rotative şi o fosă cu 120 de locuri pentru muzicieni, care se ridică sau se coboară după opţiunea sonoră a dirijorului şi care, foarte important!, nu pătrunde deloc sub scenă.
Arhitectura exterioară a sălii a născut, sigur, ceva controverse. Multor locuitori le pare prea modernă, inexpresiv de modernă lîngă bijuteria de secol XIX a vechiului teatru. Dar, aici merg pe mîna arhitecţilor, asemenea bombăneli au apărut în orice oraş al lumii cînd s-a construit ceva nou în mijlocul unui loc în care ochiul era obişnuit să vadă o altă epocă. Dar ochii se închid în timp şi cei care acum se nasc sînt cei care vor judeca peste 40 de ani – pentru ei, Mariinsky II nu va mai fi un şoc, ci un complement bine găsit, peste timp, al bătrînului teatru.
Gergiev a supervizat personal construcţia sălii anunţînd că, pentru el, prioritatea absolută este acustica. Gergiev a probat acustica sălii în diferite faze ale finisajului ei dînd concerte pur şi simplu. Astfel, se spune, a dispus demolări şi refaceri ale unor lucrări interioare de vreo trei ori, iar fiecare demolare era însoţită de concedierea acusticienilor care o făcuseră. În final, Gergiev a obţinut ce a dorit: sala de două mii de locuri a noului Mariinsky, învelită toată în lemn, are o acustică perfectă. Mitul supremaţiei faimoasei Concertgebouw în această privinţă pare a fi serios concurat de naşterea noului mit: acustica de la Mariinsky II.