ANDREI POSTELNICU: "Două treimi dintre angajaţii români preferă să muncească mult şi ar îndura un post care să nu le ofere cine ştie ce şanse de avansare sau dezvoltare profesională, dacă ştiu că locul de muncă este sigur."
Acest portret al angajatului român, schiţat de un sondaj realizat pentru revista „Capital“, trebuie să ne dea de gândit, căci pune economia românească pe o traiectorie paralelă cu tot ceea ce se întâmplă în economia mondială.
Siguranţa locului de muncă e preţuită de 68 la sută dintre angajaţii chestionaţi, de două ori mai mulţi decât cei care apreciază un loc de muncă bine plătit. Dezvoltarea pe plan profesional contează la fel de mult numai pentru 8 la sută dintre ei, iar şansele de avansare sunt o prioritate pentru 25 la sută dintre cei interpelaţi. Salariul e important pentru 34 la sută, la fel de mulţi ca şi cei care declară că apreciază programul de lucru. Nu în ultimul rând, aproape 38 la sută dintre angajaţii chestionaţi consideră că românii muncesc mult dar bine, în timp ce o treime cred că românii muncesc mult şi prost.
Cifrele de mai sus se alătură statisticilor despre nivelul productivităţii muncii în România, un indicator rămas sensibil în urma creşterii economice şi a salariilor, şi ignorat de toţi sindicaliştii grevişti. Împreună, toate aceste rezultate reflectă o forţă de muncă lipsită de ambiţie şi de o noţiune clară a valorii muncii pe care o prestează. Având în vedere dinamica demografică a României, există riscul ca aceşti indicatori să persiste, ba chiar să se înrăutăţească în anii care vin.
Contextul economic actual este unul al permanentei schimbări, unul în care succesul aparţine celor care se adaptează şi demonstrează dorinţa de a evolua în pas cu piaţa în care concurează. Departe de a fi un slogan ideologic, aceasta este, pur şi simplu, realitatea lumii în care trăim. Faţă în faţă cu această realitate, orice angajat, companie, politician poate opta între a se adapta şi a câştiga sau a pierde - sau a se opune, şi a pierde cu siguranţă.
În acest context, sondajul angajaţilor români reflectă o forţă de muncă a cărei atitudine şi stare de spirit riscă să o împingă în echipa perdanţilor globalizării, a celor pentru care paharul este mereu pe jumătate gol, iar riscurile sunt rareori privite ca oportunităţi. Putem atribui cauzele acestor atitudini unui sistem de educaţie maltratat de traumele comunismului, şi care astăzi s-a desprins de realităţile României (ca să nu mai vorbim de cele mondiale), pendulând între irelevanţă şi demagogie.
Chiar dacă în România există o clasă de mijloc în formare, şi chiar dacă România este sexy pentru investitori, toate acestea nu sunt suficiente pentru a sădi în generaţiile următoare acel sâmbure de capitalism autentic. Pe lângă un sistem de educaţie solid, România are nevoie de politicieni care să nu mai perpetueze modelul capitalismului pervers, în care profiturile sunt negociate între firmele de partid. În prag de sezon electoral, asta ar trebui să fie una din adevăratele priorităţi ale celor care încearcă să ne convingă să-i angajăm pentru a ne conduce.
Recomandările noastre
