Zilele trecute, mass media din Rusia anunța că a fost recepționat primul submarin din cadrul Proiectului ”Status-6” (Статус-6), nava BELGOROD, purtătoare de torpile nucleare POSEIDON – alea care creează „un val de 500 metri înălțime, un tsunami radioactiv”. Scopul: „să trimitem Marea Britanie pe fundul mării”.
Drona nucleară. Proiectul ”Status-6” (cod NATO ”KANYON”) a devenit cunoscut, printr-o indiscreție regizată de Kremlin, în 2015 – pe fondul reacțiilor critice la adresa Rusiei, urmare a anexării Crimeii. De atunci s-au aflat mai multe detalii: torpila POSEIDON este de fapt un mic submarin fără echipaj, cu lungimea de 23,5 metri și diametrul de 1,6 metri. Dirijat de un calculator, POSEIDON e o dronă submarină, dezvoltată de Biroul de proiectare RUBIN. Marina militară rusă intenționează să se doteze cu 30 de asemenea drone, cu un deplasament de 36 tone și o viteză maximă de 100 km/h, purtate de 4 submarine lansatoare – nave colosale, cele mai lungi submarine, fiecare având un deplasament de 30.000 tone.
Încărcătura militară a dronei este o armă nucleară de foarte mare putere, având în vedere dimensiunile ogivei: 4 metri lungime, la un diametru de 1.55 metri.
Dar ia stai... o torpilă nucleară cu calibrul de 1550 milimetri? Adică 61 inch? Oricărui expert în materie de armament asta-i sună foarte cunoscut...
Super-torpila lui Stalin. În anii 1950, Uniunea Sovietică avea arma atomică, dar nu și avioanele sau rachetele cu care aceasta să fie lansată asupra ”Adversarului Principal”, Statele Unite. Având în vedere situația, la 9 septembrie 1952 tovarășul I.V. Stalin a semnat Hotărârea de Guvern ”privind proiectarea și construcția Obiectului 627” – primul submarin nuclear sovietic. Care urma să aibă arme pe măsură, nucleare! Așa că, sub părinteasca îndrumare a tovarășului Lavrenti Beria, responsabilul cu Gulagul și programul nuclear, savanții sovietici au fost ”stimulați” să găsească o soluție. Cu perspectiva că, în caz de eșec, își vor petrece restul vieții la tăiat bușteni, într-un lagăr cu regim sever, mult dincolo de Cercul Arctic.
Primii care au ajuns la un rezultat au fost cercetătorii conduși de căpitanul de rangul 1 Vladimir I. Alferov, din cadrul Biroului de Proiectare ”Minsredmash” (KB-11), care au realizat un focos atomic de torpilă de calibrul 1.550 mm (61 inch), special proiectat pentru a distruge porturile maritime americane și britanice. Urma să fie lansat cu o torpilă de dimensiuni mari, dezvoltată de Institutul Central de Cercetare ”Ghidropribor” (NII-400), sub conducerea proiectantului-șef Nikolai N. Șamarin.
Torpila nucleară a lui Șamarin și Alferov, ”T-15”, avea 1,6 m diametru, 23,5 metri lungime și 36 tone deplasament. Urma să fie arma principală a primelor submarine nucleare sovietice, Proiekt 627. Iar acest program era atât de secret, încât comandanții Marinei nici n-au fost anunțați de existența lui. Fiindcă pentru tovarășii Stalin și Beria, marinarii erau toți niște bărboși suspecți, care ajung prin porturi străine, unde spionajul imperialist le dă de băut până-și dau drumul la gură.
Surpriza amiralilor. Deci amiralilor nu li s-a zis nimic. La 18 octombrie 1954, planurile finale ale sistemului de arme Proiekt 627 + T-15 au fost prezentate Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist Sovietic, care a formulat observații în ”lumina” învățăturii leniniste și le-a trimis spre revizuire ministrului Apărării, mareșalul Nikolai A. Bulganin. Politruc de felul său, Bulganin era faimos pentru modul în care pasa altora deciziile dificile. Dânsul i-a chemat pe adjunctul său, amiralul Pavel G. Kotov - un ofițer integru și inginer naval cu adevărat capabil.
Văzând planurile, amiralul era să moară de râs: „Păi cum credeți voi că am putea strecura un submarin de patru mii de tone până la o sută de kilometri de un port american, pentru a-l ataca cu o torpilă uriașă, de 36 de tone, care face o oră până la țintă?! N-avem nicio șansă să trecem de apărarea lor antisubmarin!” Și uite-așa, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al URSS nr.588-364 din 26 martie 1955, proiectul monstruoasei torpile nucleare ”T-15” a fost trimis la arhivă.
Vampirul reînvie! Și iată că au trecut 60 de ani și proiectul ”T-15” a fost scos de la naftalină, sub numele de cod ”Status-6”. De la ”Stătut 60 ani în arhive”, probabil. Datele tehnice sunt exact aceleași: calibrul 1550 mm, lungimea 23,5m, deplasamentul 36 tone. Viteza e ceva mai mare: 100 km/h. Iar submarinul purtător e mult mai mare: 30.000t în loc de 4.000t. În schimb poartă 6 super-torpile, nu una.
Astăzi, sistemele de detecție anti-submarin sunt mult mai performante decât cele din anii 1950. În plus, marina britanică și cea americană dispun în prezent de încărcături de adâncime nucleare. E îndoielnic că submarinul BELGOROD ar putea ajunge în poziție de lansare și, chiar dacă ar reuși, e îndoielnic că aceste torpile ar putea să ajungă la țintă. Iar asta explică atitudinea sceptică a Secretarului pentru Apărare al SUA, James Mattis, la anunțul făcut de Vladimir Putin privind noile torpile nucleare: „această armă nu schimbă deloc balanța strategică”.
Greșeala dușmanilor. Americanul n-a zis mai mult. Nu de alta, dar nu-i voie să-ți întrerupi dușmanul, când îl vezi că face greșeli. În fond, cât au încasat oligarhii, pentru scoaterea de la naftalină a proiectului lui Șamarin și Alferov? Fără îndoială, Regimul Putin a plătit sume de ordinul miliardelor de dolari. Iar fiecare miliard de dolari astfel furat e un miliard de dolari în minus pentru Armata Rusă. Ca atare, vestea ”noii” torpile nucleare a fost lăsată să facă ceva valuri prin presa tabloidă britanică, ca oligarhii să-și justifice furăciunea: „I-am speriat pe anglo-americani!”
Realitatea e însă puțin diferită. Chiar puțin mai mult!
Văduvitorul. Construirea ”noului” submarin rusesc a început acum 30 de ani, după un proiect din ... 1975 (clasa ”Oscar”). Apoi, în 1997, șantierul a fost abandonat.
Coca neterminată încurca prin șantierul naval, așa că în 2000, lucrările au fost reluate pe cheltuiala constructorului, ”Sevmash”. Care vreme de mai bine de zece ani a tot încercat să vândă submarinul reșapat Ministerului Apărării. Militarii l-au refuzat, și pe bună dreptate: e frate geamăn cu celebrul KURSK, al cărui naufragiu dezastruos a făcut obiectul a nenumărate filme. Marina Rusă n-avea nevoie de încă un ”văduvitor”. În 2006, lucrările au fost din nou abandonate...
Șantierul a fost însă redeschis în 2013: trecuseră 13 ani de la scufundarea geamănului KURSK, lumea începea să uite, Marina Rusă a acceptat să-l cumpere. Fiindcă forțele nucleare strategice ruse întâmpinau dificultăți pe care le-am descris mai deunăzi: o nouă armă nucleară, fie ea și o torpilă, era binevenită. Dar reînvierea vechiului sicriu scufundător sovietic n-a fost treabă ușoară: testele de mare au început în aprilie 2019, au mers prost și au durat până săptămâna trecută!
Minciuni gogonate. Fapt jenant, după ce submarinul a devenit în sfârșit funcțional, Occidentul uitase deja de torpila POSEIDON. Ca atare, propagandiștii Kremlinului au scos din nou din dulap vechiul schelet stalinist ”T-15” și au început să-l ferchezuiască, pentru a-l plasa pe prima pagină a ziarelor. Să sperie din nou lumea!
Cosmetizarea a fost simplistă și expeditivă. Raza de acțiune a super-torpilelor nucleare a fost umflată cu pompa, de la 100 de mile la ... 10.000 de mile. S-a ”umblat” la viteză și la adâncimea maximă, care au crescut peste noapte de la 60 de noduri la 120 de noduri, respectiv de la 300m la 1.000m. S-a ”lucrat” și la numărul lor: de la 6, câte poate purta în mod normal submarinul, s-a ajuns la ... 80!
Problema e că și acum, ca în 1953, au uitat să-i anunțe pe marinari. Dacă ar reînvia amiralul Kotov, le-ar explica trompetiștilor Kremlinului că mint fără talent: o navă de 36 de tone care se mișcă pe sub apă cu 120 de noduri face un zgomot de se aude de la un mal la celălalt al Oceanului Atlantic. Când evoluează în modul ”silențios”, submarinele actuale au o viteză de numai câteva noduri.
Le-ar mai spune că, de fapt, submarinele preferă adâncimile până în 80m. Mai jos, sunetele de joasă frecvență se propagă la distanțe foarte mari. Dacă un submarin coboară la 1000m, cea mai mică vibrație a motoarelor va fi auzită până în Australia.
Măcar Stalin a avut în jurul său și oameni cinstiți, precum amiralul inginer P.G. Kotov, care cu orice risc, inclusiv lagărul sau împușcarea, au îndrăznit să-i spună de la obraz: tovarășe Stalin, greșiți. Torpila asta e năzbâtie, nu armă sub apă!
Domnul Putin are în schimb în jur amirali și ingineri cu conturi prin Elveția, care ”uită” să-i spună că primul submarin rusesc ”din generația a cincea”, costisitoare minune, e de fapt construit după planuri vechi de o jumătate de secol, prin reșaparea unei nave care de 30 de ani zăcea prin șantierul naval ”Sevmash”. Fiindcă japonezii n-au vrut să o cumpere pentru a o transforma în ceasuri de mână.
Și aceiași amirali și ingineri au omis să-i spună că ”nouă” torpilă nucleară e construită după planuri care au fost refuzate de Marina sovietică, acum 60 de ani.
La fel, au uitat să-i spună că miile de kilometri de cabluri electrice instalate pe KURSK-2, rebotezat BELGOROD, datează de pe vremea Uniunii Sovietice. Ca și miile de armături de etanșare de cauciuc, vechi de mai bine de 30 de ani – după standarde, totul ar trebui imediat casat și înlocuit. Fiindcă durata normată de viață a navei e de 30 de ani. Vă dați seama cum vor arăta, în 2052, cablajele și etanșările realizate pe vremea lui Nea Nicu? Una peste alta, KURSK-2 și Torpila lui Stalin, rebotezate BELGOROD și POSEIDON, sunt de fapt o nouă escrocherie, care a umplut de bani pe oligarhii hrăpăreți. Iar oalele sparte le vor plăti, evident, militarii ruși.
Vor plăti, ca de obicei, cu viața, pentru conturile din Elveția, vilele din Sudul Franței și iahturile din Dubai ale escrocilor care roiesc pe la Kremlin, în jurul domnului Putin.