Porumboiu i-a zis marş "Dulăului". Vine Ioan Ovidiu Sabău?

Porumboiu i-a zis marş "Dulăului". Vine Ioan Ovidiu Sabău? Sursa foto: Arhiva EvZ

Viorel Hizo l-a supărat crunt pe şeful său şi nu va mai pregăti şi în primăvară echipa FC Vaslui.

Adrian Porumboiu, patronul echipei FC Vaslui, l-a dat afară ieri pe antrenorul Viorel Hizo (64 de ani), aflat în Antalya, cu lotul "galben-verzilor". Omul de afaceri a luat decizia concedierii "Dulăului" după ce tehnicianul s-a aliat cu jucătorii care au intrat în grevă din pricina restanţelor financiare pe care le au de încasat.

L-a costat solidaritatea cu jucătorii intraţi în grevă

Joi dimineaţă, fotbaliştii au refuzat să iasă la antrenament şi abia în partea a doua a zilei au fost convinşi de Hizo că e cazul să renunţe la grevă. Antrenorul a avut o discuţie cu Porumboiu, tema principală fiind legată de bani. Patronul s-a enervat şi a hotărât să renunţe la "Dulău".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Ne-am despărţit de antrenorul nostru. Nu e datoria mea să-l anunţ pe Viorel Hizo. Preşedintele Ciprian Damian se va ocupa de tot", a spus Adrian Porumboiu.

El nu i-a iertat nici pe fotbaliştii săi, fiindcă nu au avut răbdare să le fie achitate restanţele financiare. "Sunt liberi să plece toţi. Muncesc 14 ore pe zi şi am ajuns bătaia lor de joc", a spus omul de afaceri.

"Moţul" este obişnuit să refuze ofertele "galben-verzilor"

Ioan Ovidiu Sabău este favorit pentru a prelua echipa vasluiană. "Moţul" a mai fost dorit de moldoveni în 2010, dar a declinat oferta din cauza problemelor de sănătate pe care le avea soţia sa. Atunci, Porumboiu l-a angajat pe spaniolul Lopez Caro. Soluţia s-a dovedit falimentară. Ibericul a fost concediat, iar Sabău a primit o nouă propunere de a sta pe banca tehnică a moldovenilor. Fostul internaţional a refuzat din nou, şi, în lipsă de soluţii, Porumboiu a apelat la "ciorba reîncălzită" numită Viorel Hizo.

Ieri, "Dulăul" a plecat pentru a treia oară de la FC Vaslui pe uşa din dos. Cel mai vârstnic "principal" din Liga I i-a pregătit pe moldoveni în sezonul 2006-2007, în 2008 şi în perioada 2010-2012. La fel ca în întreaga sa carieră, Hizo nu a reuşit să câştige vreun trofeu important nici cu "galben-verzii".

Precedenta despărţire dintre "Dulău" şi gruparea vasluiană s-a lăsat cu scandal. După ce a renunţat la antrenor în toamna anului 2008, după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, patronul Adrian Porumboiu l-a acuzat pe Viorel Hizo că a furat maşina clubului, un BMW X5! Tehnicianul s-a apărat, susţinând că gruparea vasluiană îi datora 70.000 de euro, motiv pentru care a căzut de acord cu patronul să ia autoturismul în schimbul acelor bani. După mai multe înfăţişări pe la comisiile FRF şi ale LPF, cei doi au stins litigiul. 3 mandate avut Viorel Hizo pe banca tehnică a echipei FC Vaslui (2006-2007, 2008 şi 2010-2012). "Dulăul" nu a câştigat niciun trofeu cu moldovenii

Patronul grupării din Moldova s-a făcut foc şi pară pe antrenor fiindcă acesta i-a cerut să plătească restanţele financiare

Mugur Băileşteanu

Patronul vasluian Adrian Porumboiu (61 de ani) a lăsat de înţeles, într-un interviu acordat ieri EVZ, că a luat decizia de a-l mazili pe antrenorul Viorel Hizo ca urmare a faptului că acesta le-a ţinut partea jucătorilor care au reclamat plata restanţelor financiare. Fostul arbitru susţine că, prin gestul său, "Dulăul" a pătat imaginea clubului.

De asemenea, Porumboiu a mai ţinut să precizeze: cu câteva mici excepţii, fotbaliştii de la FC Vaslui sunt cu salariile şi cu primele achitate la zi, astfel că nu au avut niciun motiv pentru a face grevă în cantonamentul din Antalya.

"O să vedem în zilele următoare dacă vine Ioan Ovidiu Sabău"

EVZ: De ce l-aţi dat afară pe antrenorul Viorel Hizo, domnule Porumboiu? Adrian Porumboiu: Încă nu l-am dat afară, dar mai mult ca sigur că ne vom despărţi în zilele următoare. Sunt nemulţumit de el şi de aceea am luat această decizie. Nu este vorba de rezultatele pe care le-a obţinut, ci de alte aspecte. Dar, la urma-urmei, nu e nimic spectaculos, schimbări de antrenori se produc la toate echipele din lume. Nu e FC Vaslui singurul club care înlocuieşte antrenorul.

Totuşi, e o surpriză faptul că aţi luat această decizie aşa, pe nepusă masa. Este adevărat că Viorel Hizo le-a ţinut partea jucătorilor care au reclamat achitarea restanţelor financiare? Care restanţe financiare, domnule? Cu excepţia a trei sau patru jucători, care au mici întârzieri la salarii, la FC Vaslui este totul plătit la zi. Le-am achitat salariile, le-am plătit bonusurile pentru prezenţa în grupele Ligii Europa, deşi se ştie bine cum au ratat calificarea în primăvară. Înainte de a cere achitarea restanţelor financiare către jucători, pune mâna şi verifică statele de plată!

Nu doream să fac prea multe comentarii pe marginea acestui subiect, dar acum, că m-aţi provocat, vă spun că, prin ceea ce a făcut, Hizo a pătat imaginea mea şi a clubului! Când colaborezi cu mine şi am încredere în tine, nu este normal să-mi fii împotrivă.

Mai există vreo cale de împăcare, sau îl veţi aduce pe Ioan Ovidiu Sabău? N-am discutat astăzi (n.r. - ieri) cu Viorel Hizo, dar nu cred că mai există vreo cale de împăcare. Faptul e consumat.

Despre Ioan Ovidiu Sabău, nu vă pot spune în acest moment dacă va fi sau nu noul antrenor al Vasluiului. O să vedem în zilele următoare dacă vine. Oricum, vom găsi repede un antrenor, nu va rămâne echipa de izbelişte.

De greva pe care jucătorii au făcut-o în Antalya ce spuneţi? Am auzit şi eu că au refuzat să iasă la un antrenament. Ce să mai spun, dacă aşa înţeleg ei să procedeze, în condiţiile în care au salarii consistente, printre cele mai mari din fotbalul românesc... Este lipsă de profesionalism, când reclami ceva, trebuie să şi dovedeşti. Repet, toţi cei care au jucat în Liga Europa sunt cu banii achitaţi la zi.