Potrivit cotidianului Diario Diez, portarul în vârstă de 27 ani se afla în barul unui hotel din oraşul La Ceiba, alături de un grup de prieteni, în momentul în care a izbucnit o discuţie în contradictoriu cu alte persoane. Una dintre acestea s-a deplasat într-o cameră din hotel de unde a revenit cu o armă, ucigându-l pe Munguia şi pe unul dintre prietenii acestuia.
Ucigaşul şi însoţitorii săi au părăsit imediat locul faptei, iar până în prezent autorităţile nu au reuşit să-i găsească sau să efectueze vreo arestare.
În urmă cu trei ani, un alt fotbalist din Honduras, Arnold Peralta, format la Club Deportivo Vida şi care a evoluat în cursul carierei sale la Glasgow Rangers, a fost ucis cu focuri de armă în faţa unui magazin din La Ceiba, oraşul său natal, transmite Agerpres.