Portarul naționalei de tineret a României, Răzvan Sava, a avut un debut extraordinar în Serie A, la Udinese. Goalkeeperul român a apărat o lovitură de la 11 m în primul său meci pentru echipa italiană.
Răzvan Sava a fost titular în meciul din „16-imile”, dintre echipa sa, Udinese, și Salernitana. A fost, în fapt, debutul tânărului de 22 de ani, care în campionat a fost rezervă în cele trei meciuri de până acum. Fiind un meci de Cupă, antrenorul i-a dat credit și, astfel, românul a avut ocazia să-și arate valoarea.
Un debut de neuitat
Era minutul 84 al confruntării, când Sava reușea să pareze penalty-ul executat de venezueleanul Torregrossa. Portarul în vârstă de 22 de ani a primit numai cuvinte de laudă la încheierea partidei. Fostul jucător al CFR Cluj a primit note de 6 și 7.
Intervenția lui Răzvan Sava a fost remarcată de presa din Italia, care nu a ezitat să îl laude pe român. „Tricolorul” a primit note cuprinse între 6 și 7. Presa din Italia l-a remarcat pentru apărarea penalty-ului și a notat că este "un debut pe care nu-l va uita niciodată".
A fost cumpărat cu 2,5 milioane de euro
Răzvan Sava, portarul naționalei de tineret a României, a fost cumpărat de Udinese în urmă cu o lună de la CFR Cluj, cu 2,5 milioane de euro, la care se adaugă un milion de euro bonusuri.
Portarul a semnat cu Udinese un contract valabil până în 2028. El a fost integralist în sezonul precedent la formația clujeană și a apărat în 59 de meciuri în tricoul alb-vișiniu. Sava a impresionat prin intervențiile sale de excepție.
Presa din Italia nu îi dă prea mari portarului român în ceea ce privește titularizarea. Italienii au scris că, cel mai probabil, Răzvan Sava ar putea să fie împrumutat până la finalul acestei stagiuni dacă Marco Silvestri (33 de ani), al doilea portar al echipei nu-și va găsi un nou angajament.