Evenimentul Zilei > International > Poroşenko semnează legea ce permite judecarea lui Ianukovici în contumacie
Poroşenko semnează legea ce permite judecarea lui Ianukovici în contumacie

Poroşenko semnează legea ce permite judecarea lui Ianukovici în contumacie

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat legea ce permite judecarea în contumacie a predecesorului său Viktor Ianukovici, acuzat de 'ucidere în masă a civililor' în timpul protestelor din capitala ucraineană provocate de refuzul Kievului de a semna, în noiembrie anul trecut, Acordul de asociere la UE.

'Preşedintele a semnat legea ce permite deschiderea procesului împotriva lui Ianukovici', a precizat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Kiev, Sviatoslav Ţegolko, citat de RIA Novosti.

Ianukovici a părăsit Ucraina la 21 februarie acest an, chiar în ziua în care a fost demis de parlament, pe fondul amplelor proteste de la Kiev. El s-a refugiat apoi la Rostov-pe-Don, în Rusia, dar în prezent nu este cunoscut locul exact în care se află. Ianukovici şi alţi foşti demnitari ucraineni sunt urmăriţi penal în mai multe dosare iniţiate de actuala putere de la Kiev.

Kievul anunţa recent că Viktor Ianukovici şi fostul premier ucrainean Mikola Azarov au primit cetăţenia Rusiei printr-un decret secret semnat de preşedintele Vladimir Putin, informaţie ulterior dezminţită de Kremlin.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: