Porci fără bani pentru români. ANUNŢ DE ULTIMĂ ORĂ. Există anumite condiţii
- Ramona Danciulescu
- 26 decembrie 2017, 16:17
Veste bună pentru români. Purcei gratis din rasele Mangalița și Bazna vor ajunge, fără niciun fel de costuri, în gospodăriile celor ce doresc să intre în programul menit să promoveze aceste două vechi rase în România, după cum a anunțat Ministrul Agriculturii.
După cum a menționat Petre Daea, programul va avea ca scop acordarea de puercei gratis pentru îngrășarea lor în gospodăriile românilor, urmând ca în momentul în care vor ajunge la greutatea de 130 de kilograme, să fie preluați pentru sacrificare în cadrul unui program special, informează Agrointel.ro.
Cele două principii solide ce stau la baza acestui program se leagă de o continuitate a raselor de porci și aducerea pe piață a cărnii de porc provenită din medii naturale.
„Dorim, în primul rând, să creștem numărul de animale în România din aceste două rase. Practic, această Hotărâre de Guvern pe care Ministerul Agriculturii a inițiat-o dorește să susțină financiar purcelul obținut din Mangalița și Bazna. El ar trebui să ajungă de la producător la crescător, iar de la crescător, pe filieră mai departe, către industria procesatoare și apoi în galantare” a declarat Iacob Lelior, Directorul General al Agenției Naționale pentru Zootehnie.