Potrivit unui sondaj realizat de Reuters /Ipsos, popularitatea lui Donald Trump a crescut cu cinci procente în urma mesajelor postate pe Twitter care făceau referire la cele patru femei de culoare din Parlament.
După tweet-urile sale în care le invita pe patru membre democrate ale Camerei Reprezentanților să se „întoarcă“ în țările lor de origine pentru a lupta contra regimurilor nedemocratice de acolo, Donald Trump și-a atras furia opoziției, fiind numit „rasist“ și „xenofob“.
Un sondaj realizat miercuri arată o creștere a popularității sale cu 5 puncte procentuale, până la 72% printre alegătorii republicani. Duminica trecută, Donald Trump a scris un tweet despre un grup de patru parlamentare ale partidului democrat, cărora le-a spus că, în țările lor de origine, se află la putere regimuri totalitare sau nedemocratice și că, dacă nu se simt bine în democrația americană, n-au decât să meargă înapoi și să lupte acolo pentru democrație.
Toți cei patru parlamentari sunt cetățeni americani, iar trei s-au născut în SUA. Este vorba despre Alexandria Ocasio-Cortez din New York, Ilhan Omar din Minnesota, Ayanna Pressley din Massachuetts și Rashida Tlaib din Michigan.
În plus, un alt sondaj, USA Today / Ipsos, arată că, în rândul americanilor conștienți de controversă, 68% dintre aceștia consideră comportamentul lui Trump agresiv, dar 57% sunt de acord cu președintele.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1005 persoane. O majoritate văd tweet-urile președintelui Trump "ne-americane", spune Cliff Young, președintele Ipsos.
Când vine vorba de patriotism, majoritatea covârșitoare - 72% dintre democrați, 93% dintre republicani - spun că sunt mândri că sunt americani. În timp ce 75% dintre republicani spun că sunt "mândri de America de acum", şi doar 29% dintre democrați sunt de acord cu asta.
Sondajul mai arată gradul în care SUA rămân o națiune de imigranți: 41 la sută spun că au cel puţin un părinte sau bunici care au emigrat dintr-o altă țară sau că ei înșiși au făcut-o, titrează eu.usatoday.