Unde se găsește cel mai ieftin carburant în Grecia este una dintre întrebările de pe forumurile de călătorii. Astfel că unii dintre turiști care au fost deja în Republica Elenă au aflat locațiile. ”1,55 euro la Salonic am alimentat eu, și pe braț era 1,6/1,8 de euro” a scris unul dintre conaționali. Alții dau cu totul alte prețuri, dar specifică faptul că locația este importantă.
”Depinde de unde alimentezi în Grecia, dar undeva între 1.935 (cel mai jos din ce am văzut eu) și 2.09 - tot unde am văzut”, a scris un alt turist. Pe de altă parte, majoritatea turiștilor opinează că mai degrabă alimentați în orașe, decât pe autostradă.
Carburant la mica înțelegere
În timp ce alții vin cu idei mai inovatoare. ”După cum cunoaștem foarte bine cultura greacă, la ei totul se negociază. Așadar, nu va sfiiți să propuneți alt preț după ce faceți plinul, veți fi surprinși!”, a sugerat un alt român. ”În zona Atena este mai ieftină, 1,848 și cred ca am văzut și sub 1,84, dar în rest este peste 1,9 euro”, a mai explicat un alt turist.
”Eu am alimentat doar Shell Race Power 100 la prețuri cuprinse între 2,25 și 2,41 € dar benzina de 95 e sub 2 € / litru”, a mai spus altcineva. Pe de altă parte, la capitolul prețuri la motorină, acestea se încadrează de la 1.6 euro la 1.8 euro. Există și aplicații care vă pot ajuta să consultați prețurile la carburanți.
Aplicație pentru a vedea prețurile carburanților
Una dintre acestea este FuelGr și aici găsiți detalii despre costurile motorinei și benzinei. Alți turiști opinează că Macedonia este locul cel mai bun de alimentat. ”Dacă mergi pe Serbia-Macedonia de Nord cel mai bun preț e pe Macedonia sub 6 lei.
Eu am alimentat cu 6,19 motorină săptămâna trecută”, a precizat un alt turist. Benzinăriile din Bulgaria sunt în continuare sub semnul dubiului, atunci când e vorba de alimentat. Mulți turiști se plâng de calitatea proastă a carburantului.