Ponta şi Antonescu se plâng la Înalta Poartă de la Bruxelles

Ponta şi Antonescu se plâng la Înalta Poartă de la Bruxelles

În lipsa unor idei viabile prin care ar putea ajunge la guvernare, Crin Antonescu şi Victor Ponta deplâng democraţia şi se declară abuzaţi politic.

Îngrijoraţi de soarta democraţiei din România, liberalul Crin Antonescu, social-democratul Victor Ponta şi conservatorul Daniel Constantin, participă mâine la Bruxelles, la o întâlnire cu tema "Political abuse and citizens reaction".

Pentru a da "greutate" momentului, cei trei copreşedinţi ai Uniunii Social Liberale (USL) vor fi însoţiţi de Cristian Pârvulescu, liderul Asociaţiei "Pro Democraţia", Victor Alistar, director executiv al "Transparency International România", jurnalistul Răzvan Dumitrescu, realizator la Antena3, şi Liviu Voinea, directorului organizaţiei Grupul de Economie Aplicată (GEA).

Gazdele evenimentului sunt Hanes Swoboda, liderul Socialişilor şi Democraţilor din Parlamentul European (PE) şi Guy Verhofstadt, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce urmăresc liderii USL

Potrivit unor surse politice, acţiunea liderilor Opoziţiei din România este una de faţadă, intenţia lor fiind aceea de a da senzaţia unei conferinţe sau audiere în plenul Parlamentului European, lucru total fals. Zilnic, în plenul PE sunt între şapte şi zece audieri publice, orice membru al Parlamentului poate să facă o audiere publică, pe orice subiect. Acesta o poate face singur, sau cu spijinul grupului din care face parte. Acest lucru nu înseamnă însă că este o dezbatere a PE.

Interese meschine

Cutuma în legislativul de la Bruxelles este ca disputele politice Putere-Opoziţie ale statelor membre să se rezolve acasă. Este drept, acestă regulă nescrisă a mai fost încălcată înainte de partidul lui Silvio Brelusconi şi de socialiştii maghiari. Cert este că acestă conferinţă nu va avea niciun impact asupra instituţiilor euroepene, ci doar un impact mediatic pentru televiziunile de ştiri din ţară.

Alarmă falsă

Despre aşa zisul abuz politic, expertul anticorupţie Laura Ştefan consideră că este doar un pretext al Opoziţiei pentru întâlnirea de la Bruxelles şi o încercare de a aduna capital politic pe seama demonstraţiilor de stradă din ultima vreme.

Cu privire la titulatura întâlnirii, Ştefan susţine că este "excesiv de alarmistă". "Folosim cu prea mare uşurinţă termeni precum dictatură, dictator. Uităm prea repede ce înseamnă cu adevărat, demonetizăm termenii. Pierdem sensuri şi agravăm voit situaţii (...) Există nemulţumri sociale care mustesc în populaţie, iar măsurile luate de guvern în ultima vreme nu au fost suficient explicate. De aici rezultă un uriaş deficit de imagine pentru executiv. În acelaşi timp, prin măsurile luate, România a evitat derapaje economice majore", a declarat, pentru, "Evenimentul Zilei", Laura Ştefan, membru al asociaţiei "Expert Forum".

Ponta vrea sancţiuni

În urmă cu două săptămâni, Victor Ponta declara că va cere sancţionarea guvernului în Parlamentul European, după ce a depus un material privind situaţia din ţară precum şi incălcarea standardelor democratice.

Deputatul PSD era convins că "este vorba despre o rezoluţie care se va dezbate în PE". În ciuda insistenţelor noastre, participanţii la întâlnire nu au putut fi contactaţi pentru a explica titlul exagerat al manifestării. "Folosim cu prea mare uşurinţă termeni precum dictatură, dictator. Uităm prea repede ce înseamnă cu adevărat.“ LAURA ŞTEFAN, Expert Forum

PARTICIPANŢI

Santinelele libertăţii din România

Cine sunt participanţii "independenţi" dar, paradoxal, interesaţi politic de soarta democraţiei româneşti? Pentru început, Cristian Pârvulescu a declarat, cu câteva zile în urmă, că este de acord cu proiectul USL - Societatea civilă, proiect care presupune şi finanţarea organizaţiilor neguvernamentale de la bugetul de stat.

Victor Alistar a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), fiind susţinut de mai multe organizaţii, printre care şi cea a lui Pârvulescu.

Răzvan Dumitrescu este jurnalistul care a prezentat pe post filmul în care se presupune că Traian Băsescu ar fi lovit un copil. A declarat în direct, în seara cu pricina, că a trimis caseta originală la un laborator internaţional pentru verificare. Rezultatul expertizei (dacă e existat aşa ceva) nu a fost făcut public niciodată. Citiţi şi:

  • PSD pârăște România la PE. Argument: Traian Băsescu seamănă cu Viktor Orban
  • Lider PPE: USL vrea să ceară în PE sancțiuni la adresa României
  • Monica Macovei, despre USL: Se fac de râs în PE
  • Traian Băsescu: "Un dictator pe care îl înjuri de dimineață până seară nu pare un dictator"