Ponta în Guvern, PSD în război

Ponta în Guvern, PSD în război

Victor Ponta a anunțat că atâta vreme cât are sprijinul coaliției de guvernare va rămâne în funcția de prim-ministru. El a invocat faptul că guvernul are legiti mitatea votului din alegerile parlamentare din 2012. Dincolo de declarațiile ofi ciale, PSD este la un pas de Congres.

Pe fondul șocului provocat de înfrângerea neașteptată în alegerile prezidențiale, social-democrații au început deja să se pregătească de un Congres extraordinar, liderii partidului acuzându-se reciproc de faptul că sunt responsabili pentru că au pierdut președinția, a treia oară consecutiv. Doar riscul de a pierde și guvernarea i-a făcut să își tempereze atacurile. În cursul dimineții de ieri, a avut loc o ședință la partid coordonată de șeful campaniei, președintele executiv Liviu Dragnea. Robert Negoiță, primarul sectorului 3, a cerut ieșirea de la guvernare după semnalul puternic dat de electorat. Dan Șova, suspendat din funcțiile deținute în partid, a cerut demisia lui Dragnea, pe care l-a acuzat că este principalul vinovat de pierderea scrutinului. În replică, Dragnea a spus că își reproșează doar că nu este „vrăjitor”. Absent de la discuții, Victor Ponta a convocat o conferință de presă, la Palatul Parlamentului, anunțând că nu pleacă de la Palatul Victoria, atât timp cât are sprijinul coaliției de guvernare, formată din UNPR, PC, grupul Tăriceanu (PLR) și UDMR. Ponta a mai spus că vrea să țină partidul unit, adăugând că cei care încearcă să profite de situație vor pleca. Flancat de Călin Popescu Tăriceanu, Gabriel Oprea și Daniel Constantin, Ponta l-a felicitat din noi pe Klaus Iohannis și a spus că își dorește un dialog cu acesta, în calitatea de premier.

Iliescu: Nu e obligatoriu să demisioneze acum

Întrebat dacă Victor Ponta trebuie să demisioneze din fruntea Guvernului, președintele de oanoare al PSD, Ion Iliescu, a spus că „nu e obligatoriu acum”. „Guvernul trebuie să-și ducă misiunea o bucată de timp” a comentat fostul președinte adăugând că se așteaptă la o „judecată matură”, într-un Congres al partidului, care să tragă toate concluziile.

Comitetul Executiv va avea loc săptămâna viitoare. Potrivit lui Dragnea, rămâne de văzut dacă responsabilitatea revine celor care au coordonat campania la centru sau liderilor de filiale, unii dintre ei depunându-și deja mandatul. „Ne vom uita cu atenție la Cluj”, a spus el, fără însă a-l nominaliza pe vicepreședintele Ioan Rus.

Primarul sectorului 5 Marian Vanghelie a cerut o întâlnire statutară a forurilor de conducere. „Cred că vor fi niște oameni care sunt răspunzători. Nu ne putem permite ca în următorea perioadă să piedem. Și domnul Dragnea, înțeleg că e director de campanie, este și dânsul răspunzător”, a spus Marian Vanghelie.

UDMR discută dacă rupe coaliția

Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat pentru „Evenimentul Zilei” că formațiunea sa va discuta în aceste zile dacă va ieși din coaliție și, implicit, va părăsi Cabinetul Ponta. Kelemen Hunor a fost singurul lider din coaliție care a lipsit de la conferința de presă susținută de Victor Ponta la Palatul Parlamentului. Întrebat în legătură cu absența președintelui UDMR, Liviu Dragnea a susținut că acesta nu a putut ajunge la eveniment în condițiile în care nu se afla în București. UDMR a avut o poziție echivocă între cele două tururi de scrutin. Inițial, liderii formațiuni și-au manifestat sprijinul pentru candidatul social- democrat, pentru ca, ulterior, din cauza cooptării lui Corneliu Vadim Tudor în echipa de susținători ai acestuia, să își modifice mesajul. Conducerea UDMR le-a transmis alegătorilor să voteze așa cum le dictează conștiința. UDMR, membră a familiei popularilor europeni, a fost presată de liderul PPE, Joseph Daul, să treacă de partea Alianței Creștin-Liberale.

Respingerea Legii amnistiei

PSD a promis că astăzi va vota în Camera Deputaților respingerea definitivă a Legii amnistiei și grațierii, una dintre principalele teme ale campaniei. Anunțul a fost făcut chiar de Victor Ponta, care a argumentat că acesta este primul semnal pe care partidul îl va da pentru a demonstra că a înțeles „mesajul extrem de puternic” al electoratului. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a scris pe Facebook că demisionează dacă legea nu e respinsă. Liderul ACL Klaus Iohannis îi ceruse lui Ponta convocareaParlamentului pentru respingerea acestei legi.

Votul din diaspora

Înfrângerea din alegerile prezidențiale de duminică, cu un vot masiv împotriva sa la secțiile din afara țării, l-au făcut pe Victor Ponta să ceară ieri înființarea unei comisii parlamentare pentru modificarea legislației. Ponta a susținut în continuare că haosul de la votul din diaspora a fost cauzat de reglementări legale deficitare, el luându-i apărarea lui Teodor Meleșcanu și Ministerului Afacerilor Externe. Premierul a spus că Meleșcanu a făcut tot ce se putea face pentru ca votul să aibă loc în condiții normale, dar că se impune o nouă lege. În timp ce liderul PSD vorbea despre măsuri de îmbunătățire a situației, vicepreședintele Lia Olguța Vasilescu i-a ironizat pe românii din diaspora. După ce îi amenințase cu „războiul civil” pe cei care s-au solidarizat cu aceștia, Vasilescu a spus că „așteptăm Diaspora acasă, după ce și-a luat țara înapoi. Le pun la dispoziție teren”.

Taxele nu vor fi majorate

O altă prioritate anunțată de Victor Ponta a fost adoptarea bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale pentru 2015. Ponta a susținut că lumea trebuie să se calmeze pentru că va fi păstrată cota unică și nu vor crește taxele și impozitele. „E util sau inutil, cum doriți, să vă precizez că s-a terminat campania electorală și binențeles nu schimbăm nici cota unică, nici nu mărim taxe. Asta e, până la urmă astea sunt armele fiecărui partid în alegeri, însă acum vreau ca toată lumea să stea liniștită că nu se măresc taxe și impozite și, dimpotrivă, avem un buget de pregătit pentru 2015-2016 care să continue creșterea ecomomică și măsurile sociale care ne-au asigurat creșterea”, a afirmat Ponta. Potrivit unui document al Consilului consultativ al Ministerului pentru buget, publicat joi de Mediafax, guvernul lua în calcul introducerea impozitării progresive, din 2016 și creșterea taxelor locale.