"În numele Guvernului, cred însă că trebuie să anunțăm și să sprijinim Armata Română nu doar mulțumindu-le și apreciindu-le activitate nu din ultimii 10, 20 de ani, ci încă de la Războiul de Independență, dar avem și obligația să asigurăm condițiile de care Armata Română are nevoie pentru a-și îndeplini cu succes toate misiunile. După perioade dificile, în care resursele financiare alocate Armatei Române au fost la un nivel absolut insuficient, în ultimii doi ani am crescut bugetul Ministerului Apărării, Armatei Române. Și este obligația Guvernului României, oricare ar fi acesta, să pună la dispoziția militarilor noștri, la dispoziția resursei umane extraordinare mijloacele tehnice și de pregătire de care aceștia au nevoie pentru a-și îndeplini misiunile și cred că acest lucru trebuie făcut în continuare", a spus Victor Ponta, citat de Agerpres.

El a mulțumit Armatei Române, exprimându-și respectul și recunoștința pentru ostașii români.

"În fiecare an este pentru mine o mare onoare, o mare cinste să fiu în ziua de 25 octombrie aici, la Carei, alături de dumneavoastră, sub un soare care arată că Dumnezeu iubește România și iubește Armata Română, pentru a exprima respectul, recunoștința și sprijinul pentru Armata Română, cea care a servit și servește întotdeauna interesele naționale. (…) Cred că este momentul în care trebuie să mulțumim Armatei Române și să ne angajăm că niciodată astfel de tragedii nu vor mai fi permise în țara noastră și împotriva poporului român", a spus Victor Ponta.

În discursul său, prim-ministrul i-a urat "La mulți ani!" regelui Mihai, care își aniversează în 25 octombrie ziua de naștere, subliniind că monarhia, alături de armată și biserică, a sprijinit țara în momentele dificile.

"Vreau să spun că, într-adevăr, Armata, Biserica și Casa Regală ne-au sprijinit în momentele dificile și noi, noile generații, avem obligația să ducem aceste valori mai departe", a afirmat Victor Ponta.

Te-ar putea interesa și: