Ponta, anunț-bombă. Este mai hotărât ca niciodată. Vrea să candideze

Ponta, anunț-bombă. Este mai hotărât ca niciodată. Vrea să candideze

Liderul Pro România, Victor Ponta, își dorește să candideze din nou la președinția României, în 2024, de această dată ca reprezentant al unei alianțe de centru-stânga.

Liderul Pro România a făcut aceste declarații, cu privire la planurile sale politice de viitor, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena3. Întrebat ce își dorește mai mult, pentru viitorul său politic, funcția de premier, pe cea de președinte al PSD, ori pe cea de președinte al României, Victor Ponta a declarat că vrea să mai candideze o dată la președinția României, în 2024.

„Îmi doresc să candidez în 2024 la funcția de președinte al României. Și până atunci vreau să fiu liderul Pro România. Și vreau să fiu într-o alianță de centru-stânga, reformată, modernă și eficientă”, a spus Victor Ponta, în emisiunea lui Mihai Gâdea.

În opinia sa, alegerile locale și parlamentare ar trebui amânate pentru anul viitor și nu organizate în luna septembrie, respectiv decembrie, așa cum și-a propus Guvernul României.

În trecut, Victor Ponta a ocupat atât funcția de premier cât și pe cea de lider al PSD. El a fost desemnat premier, pentru prima oară în 2011, după demiterea guvernului Boc, prin moțiune de cenzură de majoritatea PSD – PNL, reunită în USL și, mai apoi, după câștigarea alegerilor parlamentare de către USL (PSD-PNL) din 2012.

În 2014, după ruptura USL, Victor Ponta a candidat la președinția României împotriva lui Klaus Iohannis, candidatul susținut de PNL. El a pierdut dramatic, în turul al doilea, după ce populația s-a mobilizat și a votat masiv în favoarea lui Iohannis.

Ulterior, Victor Ponta a fost obligat să demisioneze de la Palatul Victoria după tragedia de la Colectiv, de la finalul lui octombrie 2015. La scurtă vreme după aceea, Ponta a fost înlocuit și de la conducerea PSD, de Liviu Dragnea. Adversar declarat al acestuia, după câțiva ani, Ponta a părăsit PSD și a înființat un nou partid, Pro România, în care a cooptat mai mulți disidenți din fostul partid, excluși sau obligați să demisioneze de fostul lider, Liviu Dragnea.