Un grup de oameni de știință solicită Comisiei Europene o reglementare mai drastică în domeniul polimerilor, apreciind că particulele de plastic reprezintă un pericol pentru populație
Un grup de oameni de știință au transmis îngrijorările lor, către Comisia Europeană, cu privire la noile norme privind substanțele chimice. Aceștia au atras atenția că adoptarea în forma propusă ar permite utilizarea majorității polimerilor fără alte verificări de siguranță. Deși există îngrijorări cu privire la posibilele efecte negative viitoare provocate de creșterea nivelului de poluare cu plastic, după cum transmite The Guardian.
Conform propunerilor din programul european REACH în domeniul produselor chimice, doar 6% din aproximativ 200.000 de polimeri ar necesita verificări de siguranță extinse.
Biroul European de Mediu a declarat că printre excepțiile de la controalele de siguranță se numără polistirenul, care s-a demonstrat că provoacă inflamații ale plămânilor la șobolani. Printre polimerii exceptați de controale se mai numără poliesteri utilizați în textile, care sunt surse de microplastice, dar și poliolefinele, care reprezintă, de asemenea, o sursă de microplastice.
Propunerile se află încă în studiu
Un raport al Comisiei Europene a concluzionat că unele materiale plastice ar putea avea efecte nocive dacă nu sunt controlate. Executivul comunitar a declarat că propunerile se află într-un stadiu incipient și că vor avea loc discuții suplimentare în această săptămână.
„În cadrul acestei întâlniri se vor discuta unele aspecte tehnice ale modului de înregistrare a polimerilor, dar nu se va discuta rezultatul final al modului în care polimerii vor fi înregistrați și nu există încă un proiect de regulament disponibil.
Am văzut publicația IPCP (scrisoarea semnată de cei 19 oameni de știință) și, în măsura în care va fi posibil, vom lua în considerare îngrijorările ridicate în timp ce vom avansa propunerea noastră.
Deoarece propunerea Comisiei Europene pentru înregistrarea polimerilor nu este încă finalizată, nu putem dezvălui informații suplimentare sau să comentăm numărul estimat de polimeri care trebuie înregistrați”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Regulile trebuie să asigure protecția mediului și a oamenilorBethanie Carney Almroth, profesor asociat de ecotoxicologie la Universitatea din Gothenburg din Suedia și unul dintre semnatarii scrisorii, a declarat că scopul procesului de reglementare trebuie să fie asigurarea protecției oamenilor și a sănătății mediului.
„Scopul principal al procesului (UE) ar trebui să fie asigurarea unui nivel ridicat în vederea protecției oamenilor și a sănătății mediului. Principala noastră îngrijorare este legată de lipsa de date și lipsa de transparență. Nu există suficiente date pentru a asigura siguranța a mii de polimeri în producție, chiar dacă toxicitatea nu a fost încă demonstrată”, a precizat profesorul Bethanie Carney Almroth.
Poluarea cu particule de plastic a scăpat de sub control
Dolores Romano, director interimar pentru politica în domeniul produselor chimice în cadrul Biroului European pentru Mediu, a declarat că gradul tot mai mare de răspândire a microplasticelor în mediu indică faptul că polimerii ar putea acum să-și găsească drumul către corpurile noastre în moduri mai dăunătoare decât au anticipat autoritățile de reglementare.
„Poluarea cu polimeri este scăpată de sub control. Suntem expuși zilnic, deoarece polimerii sunt folosiți în plastic, textile, produse de curățat și chiar cosmetice. Obișnuiam să ne gândim că poluarea cu plastic reprezintă un volum mare de gunoi în mediul înconjurător.
Acum știm că această poluare se descompune într-un vast nor de microplastice și nanoplastice care contaminează pământul, apa și aerul, ajungând apoi în corpurile noastre”, a atenționat Dolores Romano, care a cerut Comisiei europene să acționeze în această privință.
Dolores Romano, acuză industria materialelor plastice că încearcă să blocheze normele mai cuprinzătoare din UE în această privință.