Poliţia din Argeş a fost sesizată cu privire la poluarea de pe râul Argeş, iar oamenii se plâng că miroase puternic a petrol. Pentru a afla de unde provin petele de petrol, autoritățile locale au demarat o anchetă.
O posibilă poluare cu produse petroliere s-a produs, marți, pe râul Argeș. Miroase puternic a petrol și se observă dâre de combustibil pe câțiva metri. Mai exact, polițiștii argeșeni au fost sesizați că, pe râul Argeș, în zona Podul Viilor, se observă urme de reziduuri petroliere.
Politia a confirmat că râul Argeș este poluat
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care au constat că cele sesizate se confirmă. De asemenea, în zona indicată s-a deplasat grupa operativă și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea efectuării cercetării.
Totodată, au fost luate primele măsuri, împreună cu reprezentanții de la Garda de Mediu, reprezentanții I.S.U. Argeș și Apelor Române, pentru limitarea efectelor și neutralizarea substanțelor”, a informat Poliția Argeș.
Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale. În zonă se observă dâre de combustibil pe câțiva metri, iar oamenii se plâng că miroase puternic a petrol, relatează epitesti.ro.
Poluare cu petrol pe Dunăre pe o lungime de 6 kilometri
Apele Române au anunţat recent despre o poluare mare cu petrol pe Dunăre. Potrivit instituției, aceasta se întinde pe o lungime de șase kilometri. Din primele date, este vorba despre irizații petroliere care se întind de la km fluvial 936 până la ecluza Hidrocentralei Porțile de Fier I.
„Informația a fost primită astăzi de colegii noștri din cadrul Apele Române Jiu - Sistemul de Gospodărire a Mehedinţi din partea reprezentanților Poliției de Frontieră în timp ce aceștia se aflau în misiune de intervenție. O echipă de la Apele Române s-a deplasat imediat la fața locului și a prelevat probe de apă pentru a stabili sursa poluării”, se arată într-o postare pe Facebook.
„Totodată, reprezentanții Hidroelectrica S.A au acționat în cursul serii cu material spilsorb și au montat un baraj absorbant pentru stoparea poluării. Echipele noastre monitorizează în continuare evoluția situației de la fața locului, în amonte și în aval de Hidrocentrala Porțile de Fier I”, au mai precizat reprezentanții Apelor Române.