Președintele polonez promulgă legea privind Holocaustul (care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care spun că Polonia a fost complice la genocidul nazist) sfi dând astfel criticile venite din Israel, SUA, Ucraina și alte țări
Andrzej Duda a declarat, într-un mesaj televizat, ieri, că legea va asigura Poloniei „demnitatea și adevărul istoric”. Guvernul de dreapta de la Varșovia a explicat că legea este necesară pentru a proteja reputația cetățenilor polonezi și a se asigura că aceștia sunt recunoscuți ca victime, nu ca autori ai agresiunii naziste din Al Doilea Război Mondial.
Rolul Poloniei
Legea poloneză a provocat reacții negative în Israel, pentru că ar limita libertatea de expresie și ar incrimina fapte istorice de bază, oprind orice discuție despre rolul jucat de unii polonezi în crimele naziștilor. Unii activiști susțin că adoptarea legii ar încuraja o creștere a sentimentului antisemit.
Mai mult de trei milioane din cei 3,2 milioane de evrei care trăiau în Polonia au fost uciși de naziști - circa jumătate din totalul celor omorâți în Holocaust, în lagăre construite de nemți în Polonia, printre care Auschwitz, Treblinka, Belzec și Sobibor.
Prevederile legii controversate impun pedepse cu până la trei ani de închisoare pentru menționarea termenului „lagărele poloneze ale morții” și pentru sugestia „în mod public și contrar faptelor” că națiunea sau statul polonez ar fi fost complici la crimele nazismului german.
Duda a explicat că legea va proteja interesele Poloniei „pentru a nu fi calomniată ca stat sau națiune. Dar ia în considerare și sensibilitatea celor pentru care amintirea Holocaustului este extrem de importantă”.
Discuții cu Netanyahu
Șeful statului polonez a precizat, însă, că va cere Curții Constituționale să se pronunțe, pentru clarificare, pe această lege. Cel mai probabil asta se va întâmpla după intrarea în vigoare a legii, care prevede excepții în domeniul cercetării și artei. Ministrul israelian al Educației declara, luni, că este „onorat” de faptul că Polonia i-a anulat vizita la Varșovia, săptămâna aceasta, pentru că nu a renunțat la afirmațiile prin care condamna adoptarea proiectului.
Pe de altă parte, premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a spus omologului israelian, Benjamin Netanyahu, că și Israelul are legi care incriminează minciunile din istorie. Cei doi lideri au discutat la telefon pe această temă. Presa poloneză a relatat că Netanyahu ar fi fost de acord cu Morawiecki că fraza „lagărele de concentrare poloneze” este „jignitoare și greșită” și urmează ca echipe de experți din cele două țări să înceapă imediat un dialog, pentru a înțelege corect exprimarea din legea poloneză.
Povestea premierului
Morawiecki a postat, săptămâna trecută, o parabolă pe Twitter, care spunea așa: „O bandă de hoți profesioniști intră într-o casă în care trăiesc două familii. Omoară prima familie, apoi ucide și părinții din cea de-a doua și torturează copiii. După care jefuiesc casa și fug”. Hoții erau naziștii, prima familie era de evrei, a doua de polonezi. „Poate cineva cu conștiința împăcată să spună că cea de-a doua familie poartă răspunderea a ceea ce s-a întâmplat?”, a conchis șeful guvernului de la Varșovia.