Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au menţinut pedeapsa de un an şi jumătate de închisoare cu suspendare în cazul lui Pawel Tomasz Kluz, trimis în judecată anul trecut de procurorii DIICOT pentru infracţiunea de pornografie infantilă.
La ultimul termen de judecată, care a avut loc pe data de 22 ianuarie, avocata lui Kluz, care a fost coordonator de programe la Institutul Polonez, aflat în subordinea Ambasadei Poloniei, a declarat în faţa instanţei că acesta a recunoscut fapta, o regretă, şi a colaborat încă de la început cu anchetatorii.
„A colaborat efectiv şi a devoalat persoane care au trecut la fapte. Acesta a comis faptele în mediul virtual, nu şi în viaţa reală. Cel puţin unul din denunţurile formulate s-a concretizat şi există un dosar pe rolul Tribunalului Bucureşti. Până la 39 de ani nu a avut probleme cu legea penală. Vorbeşte cinci limbi, e supracalificat. De când a fost eliberat de tratează de ciclotimie (n.r. - tulburare bipolară uşoară) la un psihoterapeut”, a declarat avocata.
În ultimul cuvânt, Kluz a vorbit în română: „Încă o dată vă rog să reţineţi că încă din momentul arestării am realizat că lumea imaginară pe care mi-am construit-o, comparată cu lumea reală, e ceva repulsiv”. Procurorii au găsit pe mediile de stocare ale lui Kluz sute de fotografii cu minori în ipostaze sexuale.