Fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, nu poate justifica 150.000 de euro
- Virgil Burl ă
- 20 aprilie 2012, 11:56
Fosta președintă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) și director în cadrul APIA din 2006 până în prezent, Nicoleta Crinuța Dumitrean, este acuzată de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) că nu-și poate justifica o parte din avere și că s-a aflat în incompatibilitate din perspectiva funcțiilor publice pe care le-a deținut.
Concret, inspectorii ANI au constatat că Dumitrean nu poate justifica 627.105 de lei, acesta fiind diferența dintre averea dobândită și veniturile fostului secretar de stat în perioada când era șefă peste Restituirea Proprietăților adică din 8 octombrie 2009 până pe 5 octombrie 2011, director general adjunct în cadrul Institutului Naţional de Administraţie (INA) din 30 aprilie 2009 până în 8 octombrie 2009 și director în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din 17 septembrie 2006 până în prezent. Având în vedere acestă diferență, ANI a sesizat Comisia de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel București pentru verificări suplimentare. Trei joburi la stat și comerciantă de succes Mai mult, în urma unui alt dosar de evaluare, s-a constatat că, în perioada 30 aprilie 2009 - 5 octombrie 2011, Crinuța Dumitrean s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a avut, simultan, funcțiile de director (funcţie publică de conducere) în cadrul APIA, director general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, în cadrul INA și preşedinte, cu rang de secretar de stat, al ANRP, precum și calitatea de comerciant persoană fizică în intervalul 7 martie 2008 – 3 martie 2011, încălcând statutul funcţionarilor publici. Averea: terenuri, apartamente La finalul mandatului de la ANRP, Crinuța Dumitrean și-a depus declarația de avere. Schematic, avuția declarată a Crinuței arată cam așa:
- un teren intravilan în Voluntari, judeţul Ilfov, cumpărat în 2009, în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi
- trei terenuri agricole în Afumaţi, Dascălu şi Tunari, în suprafaţă totală de aproximativ 73.000 de metri pătraţi, achiziţionate în 2006 şi 2007
- un apartament de 85 de metri pătraţi şi o garsonieră de 32 de metri pătraţi, ambele în Capitală
- n autoturism BMW din 2006
- un credit în valoare de 10.000 de euro, luat în 2010
- ca preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean a avut venituri în 2011 de 49.836 de lei, iar ca membru în Consiliul de Supraveghere la Fondul Proprietatea a câştigat 5.651 de lei