Un polițist chinez a renunțat la carieră pentru a deveni dansator la bară. Gong Yifei spune că a decis să își schimbe viața pentru că nu se simțea ”împlinit” și consideră că dansul la bară trebuie apreciat drept o formă de ”artă”
Pentru amatorii de dans la bară există câteva locuri în Beijing unde se pot face antrenamente serioase. Luolan Pole Dancing Club este unul dintre ele, unde, încă de la intrare, te izbești de o ”pădure” de bare de oțel, la care se antrenează tinere chinezoaice, potrivit BBC. Singurul bărbat, printre atâtea dansatoare, este Gong Yifei, fost polițist.
Are doar 24 de ani și, spune el, dansează de când era copil.”Am început să iau lecții de dans la bară abia ca adult, după ce am văzut uin clip online postat de Luolan Pole Dancing Club”, a povestit tânărul. Înainte de a păși în sala de dans, Gong a făcut parte din Armata de Eliberare a Poporului, iar de aici a fost trimis să se antreneze în cadrul forțelor de poliție.
Deși demonstrase că are talent în operațiunile de salvare a ostaticilor și putea fi avansat în orice moment, Gong a decis să renunțe la cariera de polițist, alegând sala de dans.Tânărul recunoaște că i-a surprins pe toți, de la familie și prieteni, până la antrenori. El susține că pentru a ajunge la un nivel avansat, este nevoie de o pregătire extrem de riguroasă și de foarte multă disciplină.
”Nu trebuie să credem că bărbații sunt oarecum inferiori femeilor atunci când vine vorba de dans. Mai ales când e vorba de dans la bară, unde puterea masculină este la fel de importantă ca și flexibilitatea feminină”.
Gong nu are de gând să danseze în public, pentru că există încă multe prejudecăți în China, deși sunt câteva baruri gay în orașele mari, în care bărbații practică dansul la bară. Pentru mai multe imagini dă CLICK AICI.