Polițiștii din penitenciare protestează în fața sediilor PNL și PSD

Polițiștii din penitenciare protestează în fața sediilor PNL și PSD Polițiștii din penitenciare protestează față de măsurile de austeritate / Sursa foto: Sindicatul Politistilor- Sidepol / Facebook

Poliţiştii din penitenciare au organizat miercuri, 9 august, un protest în faţa sediului central al PNL. Oamenii legii au protestat faţă de măsurile de austeritate pe care Guvernul intenţionează să le adopte.

Gabriel Gârniţă, vicepreședintele Sindicatului Democratic al Polițiștilor Sidepol, a declarat că Ordonanța de austeritate pe care Guvernul vrea să o adopte va duce la un colaps în Poliția Română. El a mai adăugat că MAI are un deficit de aproximativ 30.000 de angajați. În cazul în care coaliția va desființa mai multe locuri de muncă, deficitul nu va mai putea să fie redus, mai ales, pentru că din totalul de locuri scoase la concurs de școlile de poliție și de la Academie doar 50% au fost ocupate.

Gârniță a atras atenția Guvernului că tinerii nu mai sunt atrași să lucreze în acest domeniu. Vicrepreședintele Sindicatului Sidepol a mai adăugat că pentru el ordonanța de austeritate care urmează să fie adoptată și legea pensiilor speciale reprezintă măsuri „populiste” care vor afecta economia țării și nu vor ajuta Guvernul să reducă cheltuielile bugetare.

Protest, poliție, polițiști, Guvern

Polițiștii protestează în fața sediilor PNL și PSD / Sursă foto: Razvan Valcaneantu

„Nimeni nu mai este atras să vină în acest sistem şi aceşti guvernanţi nu fac nimic altceva decât să adâncească acest deficit. În momentul de faţă un poliţist lucrează pentru patru-cinci colegi care lipsesc din sistem pe o salarizare de mizerie, cu o predictibilitate privind legea pensiilor care nu mai poate fi luată în calcul, pentru că aţi văzut ce se întâmplă la CCR - pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, pentru magistraţi se poate, pentru poliţişti nu”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiștii din penitenciare, protest în fața sediilor PNL și PSD

Liderul sindical a comentat și decizia Curții Constituționale a României în legătură cu creşterea vârstei de pensionare, despre care a spus că este discriminatorie. În acest context, polițiștii din penitenciare au organizat un protest în fața sediilor PSD și PNL. Mirgea Dodaru, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, a susținut că măsurile pe care Guvernul le ia sunt „antinaţionale”.

Poliţiştii de penitenciare au venit cu vuvuzele şi au afişat mesaje precum: „Ne «luaţ» pâinea de la gură”, ”Trataţine cu respect”,  „«V-ă» custodiem foştii colegi de partid corupţi care «iau» furat pe români”, „PNL=PSD=Austeritate”, „«Naţi» învăţat nimic din greşelile trecutului. Austeritate=Traian Băsescu&Emil Boc. Austeritate = moştenirea şi destinul PDL”.

Oamenii legii au legat de gardul sediului central al PNL franzele. Protestatarii au explicat că au scris cuvintele din ghilimele în mod incorect pentru ca mesajele lor să fie înțelese de „plagiatorii şi politicienii care au terminat facultatea înaintea liceului”, informează Agerpres.