Polițiștii din Europa, atacați cu scuipat cu Coronavirus

Ofițerii de poliție din capitala Austriei au fost țintele a trei atacuri cu scuipat într-o singură zi, unul dintre atacatori fiind testat pozitiv cu COVID-19.

Toate atacurile au avut loc miercuri. Primul s-a petrecut într-un supermagazin din arondismentul 13 – Hietzing. Un străin de 24 de ani a scuipat înspre polițiști, în timp ce era arestat pentru furt de pe rafturi, agresorul afirmând că are nu doar coronavirus, ci și hepatită și SIDA.

Al doilea incident s-a produs la Floridsforf, în el fiind implicat un alt străin care produsese daune mai multor mașini, înainte de sosirea polițiștilor, la ora 23.20. Aceștia l-au arestat, iar străinul i-a scuipat, în timp ce se opunea, strigând: „Corona”, „Corona”, scrie Kronen Zeitung.

La zece minute după cel de-al doilea incident, un bărbeat beat de 30 de ani, cetățean austriac de această dată, care fusese testat pozitiv cu coronavirus cu câteva zile înainte, a devenit violent într-un spital local și a încercat să scuipe asupra polițiștilor și a personalului de securitate al spitalului, în timp ce aceștia îl imobilizau.

Atacuri cu scuipat au fost semnalate în mai multe țări, în timpul epidemiei, scrie Breitbart.

În Franța, o femeie a fost condamnată la șapte luni de închisoare pentru că i-a scuipat pe polițiști în localitatea Longjumeau. Ea a strigat la aceștia că sunt „albi jegoși” și „am coronavirus, o să muriți cu toți”.

Marea Britanie a promis măsuri severe împotriva oricui scuipă sau tușește intenționat, după ce s-au înregi mai multe atacuri cu scuipat și tuse la adresa polițiștilor și a personalului medical.

În Suedia, o pereche de utilizatori YouTube a eliminat un video în care erau prezentați tușind spre locuitori. Filmulețul fusese postat la sfârșitul lui martie, fiind prezentat ca „farsă” pe internet.