Poliţiştii au avut o surpriză uriaşă după ce au arestat un şofer care s-a urcat la volan băut
- Dan Istratie
- 23 mai 2012, 13:22
Nici nu a apucat să se urce bine la volan după ce consumase o cantitate serioasă de alcool, că poliţiştii l-au şi observat şi l-au oprit la timp. Partea inedită a fost atunci când poliţiştii au descoperit cine se mai afla în maşină.
Americanul Jerald Reiter, în vârstă de 55 de ani, a fost prins la volanul unei maşini, după ce consumase alcool. Poliţiştii l-au prins, ce e drept, în momentul în care se afla într-o parcare, iar el susţine că nu a condus maşina deloc şi că urma să cheme pe altcineva să facă asta. Poliţiştii l-au arestat oricum, până vor clarifica situaţia. Ineditul întâmplării vine din faptul că în maşină americanul mai avea o zebră şi un papagal. Şoferul turmentat susţine că cele două animale pe care le avea în maşină erau tocmai ale patronului barului la care el a băut până când a ajuns în starea în care l-au găsit poliţiştii. Cu toate astea, el spune că patronul îi permite să îi mai scoată la plimbare cu maşina pe cei doi “amici".
Sursă: Daily Mail