Dolce far niente în Port-au-Prince
În drum spre hotelul lor, cei peste 20 de poliţişti din contingentul românesc al misiunii ONU de stabilizare a păcii urmăreau, cu ochii lipiţi de geamurile blindate, mersul leneş al localnicilor. Cu greu ar fi crezut că acei trecători, aparent veseli, care afişează străinilor o răceală ostentativă, sunt în stare să răstoarne oraşul ca o turmă de elefanţi.
„Deşi au foarte mult de recuperat, fiindcă au scăpat de sclavie abia acum 200 de ani, haitienii se menţin într-o stare de dolce far niente: stau toată ziua pe stradă, dansează şi cântă“, îşi aminteşte ofiţerul primele impresii. Poliţiştii români, sosiţi pe 1 octombrie anul trecut, urmau să se alăture colegilor veniţi în misiune încă din 2004.
„Revoltele foamei“, care înscriu Haiti pe lista celor mai periculoase state din America Centrală, pot izbucni oricând, atât în suburbiile traficanţilor de droguri şi carne vie, cât şi în Port-au-Prince, unde poliţiştii haitieni sunt bănuiţi de „imoralitate“.
O misiune ingrată, în inima voodoo
Guvernul american şi cel canadian, foarte bine reprezentate în zonă, trimit constant ajutoare pentru haitienii obişnuiţi să se descurce cu trei gourde pe zi, pentru orez şi banane. Pe străzi pare a fi mereu sărbătoare, iar vracii voodoo – religie oficială – îşi văd nestingheriţi de ritualurile lor. În timpul misiunii, Mona Păltineanu a asistat la una dintre cele mai sângeroase manifestaţii din ultimii ani. În aprilie, sute de mii de haitieni au ieşit în stradă şi au devastat tot ce le-a ieşit în cale: spitale, şcoli, magazine.
„Atunci ne-au incendiat şi câteva maşini. Practic, în câteva ore, au distrus tot. Una dintre problemele lor, pe lângă cea a sărăciei, este instabilitatea politică. În 2004, preşedintele Aristide, care acum trăieşte în exil, a fost obligat să abdice“. Localnicii sunt convinşi că membrii Naţiunilor Unite vor să profite de pe urma lor şi că guvernul haitian alocă fonduri pentru această misiune.
În prezent, populaţia este împărţită în două tabere: susţinătorii lui Jean-Bertrand Artistide şi susţinătorii actualului preşedinte, René Garcia Préval, pe care îi cer la putere după cum li se pare lor că s-a scumpit sau s-a ieftinit orezul.
„În fiecare zi era miercuri“
Poliţia locală, constituită de curând în Haiti, este formată din neprofesionişti „culeşi“ de pe stradă, unii dintre ei având chiar antecedente penale. „Prima dată am lucrat la afaceri juridice, după care la «vetting», adică supravegherea poliţiştilor haitieni. Făceam investigaţii la domiciliile lor şi ale vecinilor, le verificam anturajele şi conturile bancare. Ca în orice ţară foarte săracă, acolo există corupţie la toate nivelurile. Începeam programul la ora 8.00, primeam sarcinile şi plecam în teren. Lucram în echipe, însoţiţi de poliţişti haitieni, apoi ne întorceam şi făceam raportul. La ora 17.00 se termina programul“, descrie Mona Păltineanu o zi obişnuită de lucru.
Alţi români, mai ghinionişti, au fost repartizaţi în provincie, unde nu există apă potabilă, iar temperaturile de peste 40 de grade Celsius fac aerul irespirabil. „Ştiam că o să fie greu, dar doream să-mi demonstrez că pot să fac ceva cu adevărat deosebit.“ Tot acolo, Mona Păltineanu a descoperit, la 41 de ani, săptămâna de lucru cu şapte zile. Muncea şi sâmbăta, şi duminica, obişnuind să spună că în fiecare zi e miercuri.
Cu maşina blindată, prin ghetou
Ofiţerul, cu o experienţă de peste două decenii ca poliţist, s-a aventurat o singură dată într-unul dintre cartierele marcate cu roşu pe harta misiunii. Din cauza localnicilor înarmaţi, orice străin se aventurează acolo pe proprie răspundere, fără să i se poată asigura securitatea. „Când s-a desfiinţat armata, în urmă cu câţiva ani, armamentul nu a fost casat, ci donat populaţiei. Acum poţi vedea haitieni plimbându-se prin oraş cu pistolul automat la brâu.“
Din curiozitate, Mona Păltineanu s-a alăturat unei patrulări cu maşina blindată a militarilor argentinieni şi brazilieni prin cel mai rău famat cartier din capitală, Cité de Soleil. Un ghetou aflat pe malul mării, îngrozitor de murdar şi de periculos, unde traficul de droguri este la vedere, la fel ca prostituţia. „În Haiti, turiştii americani sunt transportaţi în nişte maşini cu gratii, ca nişte puşcăriaşi, care trec repede prin centrul oraşului spre hotel“, povesteşte fostul poliţist civil în Haiti, un stat pe care nu şi-l poate imagina fără misiunile ONU pentru pace – atât cât este ea posibilă într-o ţară măcinată de sărăcie şi practici primitive.
BIROU. Mona Păltineanu a avut şi sarcina de a verifica moralitatea poliţiştilor haitieni
E MAI BINE ACASĂ
„România e chiar OK, în comparaţie cu Haiti“
Ofiţerul îşi savurează acum concediul de recuperare într-un apartament din Videle, unde s-a înconjurat de obiecte artizanale haitiene: tablouri viu colorate, măşti din bambus sau statuete sculptate în lemn. De ceva vreme, se gândeşte tot mai serios la o viitoare misiune, în Congo. „Acolo se discută de canibalism, în nişte triburi din nord, unde nu te pune însă nimeni să te aventurezi. Când m-am întors acasă, mi-am dat seama cât de bine merg lucrurile, de fapt, în România. Stând aici, nu conştientizezi, dar când te întorci dintr-o ţară mai puţin civilizată, observi că instituţiile chiar funcţionează. Spre exemplu, în Haiti, ca să cumperi o cutie de chibrituri, trebuie să stai o oră la casă. Sunt foarte lenţi, nu ştiu nici să facă prea bine calcule. Poate vrei să plăteşti în moneda lor naţională, poate vrei să plăteşti în dolari, trebuie să schimbe, trebuie să se ducă la casierul principal. La bancă, pierzi o jumătate de zi, ca să nu mai vorbim de malarie şi alte maladii“. Singurul lucru care îi va lipsi sunt fructele exotice.
CRIMINALITATE. Forţele de intervenţie fac frecvent arestări în ghetouri
