Polițist cu patru bordeluri clandestine. Afaceri de lux, sub ochii șefilor
- Petrisor Cana
- 13 martie 2020, 08:58
Arestarea unui polițist scoate la iveală o rețea de prostituție care funcționa, de ani buni, sub ochii șefilor și a celor de la „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI.
Timp de patru ani, în Deva a funcționat o rețea de prostituție coordonată de un polițist. Agentul șef adjunct Claudiu Leontin Delie, licențiat în Drept din 2011, era, susțin anchetatorii, și polițist și patron de bordeluri. A „investit” în femei pe care le-ar fi racolat prin metoda „Loverboy”. Adică fetele se îndrăgosteau de el și bărbatul le punea să se prostitueze. Așa încât împărțeau profitul.
În acești patru ani, agentul s-a îmbogățit: și-a cumpărat cinci apartamente. Patru dintre acestea le folosea ca și bordeluri clandestine. Mai avea și o casă de vacanță, dar niciunul dintre imobile nu au fost trecute pe declarația de avere, decât în anul 2019. Acolo veneau clienții fetelor racolate de el.
Trei dintre fete erau din județele Hunedoara, Alba și Caraș Severin. Clienții nu erau puțini. Chiar și colegi de-ai polițistului le-ar fi călcat pragul, susțin surse judiciare. În acest punct s-a ajuns cu ancheta: identificarea clienților și dacă au vreo legătură cu acest caz, au declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru evz.ro.
Claudiu Leontin Delie a fost „filat” de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) timp de un an de zile, au dezvăluit, pentru evz.ro, surse judiciare. Până să ajungă la Poliția Deva, el lucrase la Postul de Poliție Hărău și la Poliția Orașului Simeria, județul Hunedoara. „Afacerile” și le-a dezvoltat, însă, în Deva, cu ajutorul mai multor personaje din plan local, cercetate acum de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Unul dintre complici este patronul unei firme de imobiliare. Cu ajutorul acestuia, polițistul închiria și alte apartamente pentru practicarea prostituției, susțin oamenii legii.
În timp ce îl monitorizau pe agentul „pește”, anchetatorii au interceptat o discuție în care Claudiu Leontin Delie îl ruga pe un coleg de-al său de la Postul de Poliție Bacea să-l ierte pe un prieten de-al său care a încălcat normele de circulație. Agentul a ținut cont de rugăminte și l-a lăsat pe șofer să plece fără a-l mai sancționa.
Din acest motiv, în dosar este cercetat și polițistul din Bacea...