O mașină de poliție, aflată în misiune, a accidentat o bătrână în vârstă de 79 de ani ce se afla pe trecerea de pietoni. Femeia a fost transportată de urgență la spital.
Mașina de poliție avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase, însă cel mai probabil, femeia nu le-a auzit și a fost lovită chiar în timp ce traversa strada în apropiere de trecerea de pietoni.
Femeie lovită de poliție pe trecerea de pietoni
„În urmă cu puţin timp, pe strada Sportului din municipiul Reşiţa s-a produs un accident rutier, o autospecială de poliţie din cadrul Serviciului Criminalistic al inspectoratului, condusă de un ofiţer de poliţie, ce se deplasa în misiune, la un accident rutier, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, a acroşat un pieton, angajat în traversarea străzii, la o distanţă de aproximativ doi metri de trecerea de pietoni”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Femeia, în vârstă de 79 de ani, se află într-o stare conștientă. Ea a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță pentru a fi transportată la spital.
Agentul de poliție aflat la volanul mașinii a fost supus testelor cu aparatele etilotest și drugtest. Rezultatele au fost negative.
În prezent, echipa operativă din cadrul inspectoratului desfășoară cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Femeie din Cluj, lovită mortal pe trecere
Tot în cursul zilei de duminică, o femeie în vârstă de 71 de ani a murit după ce a fost lovită de o mașină chiar în timp ce se afla trecerea de pietoni din localitatea Răscruci, județul Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, în dimineața zilei de 31 decembrie, în jurul orei 10.30, poliția a fost alertată cu privire la un incident rutier înregistrat în localitatea Răscruci.
După investigațiile preliminare efectuate la fața locului, s-a constatat că șoferul unui autoturism, în vârstă de 54 de ani, din Cluj-Napoca, se deplasa spre municipiul Gherla și ar fi implicat într-un accident în care a fost lovită o femeie de 71 de ani, din comuna Bonţida, care traversa partea carosabilă pe trecerea de pietoni.
Femeia călcată nu a mai putut fi salvată
„Au fost aplicate manevre de resuscitare de către echipajul medical, însă, din nefericire, s-a pronunţat decesul femeii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, potrivit sursei citate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă.
Traficul rutier a fost întrerupt aproximativ 30 de minute în zona în care s-a produs accidentul.