Politica energetică a UE, pe căi greșite: Depozitele europene de gaze s-au golit

Uniunea Europeana. Sursa foto: Unsplash

Uniunea Europeană nu se află într-o situație ușoară în ce privește aprovizionarea cu energie, care este înrăutățită semnificativ de faptul că politica energetică a Germaniei se dovedește a fi complet greșită.

Norvegia s-ar deconecta de la rețeaua electrică europeană, ceea ce a fost justificat cu o simplitate nobilă de ministrul energiei, care a spus că "situația de pe piața germană de energie electrică este insuportabilă", a declarat Olivér Hortay, care a atras atenția asupra situaţiei din acest domeniu pe pagina sa de socializare, conform MAGYAR NEMZET.

Deconectarea Norvegiei

Șeful unității de afaceri pentru politicile climatice și energetice din cadul Fundaţiei "Századvég", cu sediul la Budapesta, a semnalat că din cauza ratei în creștere a surselor regenerabile devine din ce în ce mai frecvent ca prețurile să crească în "orele întunecate", fără vânt.

În aceste momente, comercianții norvegieni devin din ce în ce mai interesați de creșterea volumelor de export, ceea ce crește prețurile şi în Norvegia, ceea ce înseamnă că costurile penuriei de energie din Germania sunt parțial plătite de consumatorii norvegieni.

Problema a escaladat, iar analiştii spun că deconectarea de la reţeaua europeană ar putea fi un subiect principal la alegerile de anul viitor, chiar dacă prosperitatea Norvegiei este asigurată în mare măsură de exporturile de petrol şi gaze către UE.

Întrebarea este ce ar mai trebui să se întâmple pentru ca germanii să realizeze că politica lor energetică este complet greșită, punându-și în pericol nu doar pe ei înșiși, ci întreaga Uniune Europeană, a subliniat expertul.

Gaze naturale. Sursa foto: Facebook/ Virgil Popescu

Ce spune comisarul pentru energie

Olivér Hortay a atras atenția și asupra altor "lucruri interesante". El a amintit că noul comisar danez pentru energie al Bruxelles-ului a jurat că va opri definitiv toate achizițiile de petrol, gaze și combustibil nuclear rusesc. Dan Jorgensen și-a schițat și planurile.

În primul rând "ar discuta" cu noua administrație americană, cum ar putea Europa să cumpere mai mult gaz natural lichefiat (GNL) și petrol.

După care până la jumătatea lunii martie ar pune pe masă o propunere care ar forța statele membre să se deconecteze complet până în 2027. Iar, în final - independent de evoluţia războiului -, propunerea va fi transmisă fără milă țărilor UE.

"Cineva ar trebui să-i spună lui Jorgensen că nu este un oficial al Statelor Unite, ci al Uniunii Europene", a spus managerul de afaceri al Fundaţiei "Századvég".

Depozitele europene de gaze s-au golit

În ultimele săptămâni, în presa internațională și internă au apărut mai multe articole despre golirea depozitelor europene de gaze. În acest sens, Olivér Hortay a pus întrebarea: este, într-adevăr, o problemă faptul că nivelul de umplere a rezervoarelor de gaze este în scădere?

Pe piața gazelor naturale anul poate fi împărțit în două părți: perioada de depozitare din primăvară până în toamnă și perioada de livrare din toamnă până în primăvară.

Este luna decembrie, astfel că nu este nimic special în ce privește scăderea nivelurilor de stocare în sine, a explicat expertul, potrivit căruia, ce s-a schimbat față de ultimii doi ani este că ritmul de livrare a gazelor naturale este puțin mai rapid din cauza vremii mai reci.

"Tocmai de aceea ne ocupăm timp de vară de stocarea gazelor. Mai mult, capacitățile de stocare ale Ungariei sunt deosebit de mari, astfel încât stocurile disponibile în prezent acoperă jumătate din consumul total anual al țării și toate nevoile populației. Aşadar, intimidarea este nu numai dăunătoare, ci și nefondată", a conchis Olivér Hortay.

Sursa: RADOR